Se gudură de câte ori mă vede
și nu știu să-l privesc așa prin sticlă,
fără vreun gând ce-i pus ca să mă-ntrebe
sau să-l ador, să-mi fac o inima mai mică,
să-i dedic clipa c-un minut de întrerupt...
că oricum nu pierd, chiar și de trecerea-i unică
și totu-i scurt și pare a fi tot o întâmplare; cică
e mai bine să mai las din mine, de-o emoție, de-un furt...

... sau să stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez că-n propriul gând așa mă țes
cu mine însumi mă pitind de drag ce mă-nconjoară și mă edific
retras, știind că sunt dorit
să mă scald trup și suflet, ca o boare
în înmuieri de ochi, mirific...
să rămân probă, cum tapetul;
un colant pe sute-mii retine,
să fiu cum lingurița cu șerbetul
dintr-un pahar cu apă de cleștar, se savurând de bine...

Nu știu, după atâta timp trecut,
cum să-l mai trec; așa să-l pierd risipitor
oricum... dar parc-ar trebui să rămân un ”avut”
măcar, nu un neștiut, un subiect, decor...
nu doar un gând, un scris... Riscat... nevăzător!?
24.07.2011

Vizualizări: 8

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor