„În orice ţară, nu există decât două partide cu adevărat: partidul celor care îndrăznesc să spună şi al celor care nu îndrăznesc. Când numărul celor care nu îndrăznesc este mai mare decât al celor care îndrăznesc, ţara este pierdută.”
Henry de Montherlant,

Se spune că doar atunci eşti liber, când poţi să spui fără teamă adevărul. Un sistem care te condamnă la tăcere ar trebui să fie abolit şi restabilit unul nou, idealist de obicei, a cărui obligaţie este de a sprijini acest adevăr în întreaga sa plenitudine. Dar cum rămâne cu restrângerea etico-morală impusă de societate? În ce măsură putem afirma că libertatea plenară a unui popor îi oferă şi bunăstarea, în special atunci cînd este cu titlul de “recuperată” şi nu “din naştere”?

Se spune că în România anului 1989, şi pietrele începuseră să strige. Că lipsa de revoltă a oamenilor era deja imposibil de evitat. Şi totuşi pentru ce se lupta? Ce am câştigat prin moarte? Sau, şi mai important, am câştigat ceva în afară de o schimbare de nume? Până la revoluţia română, trecerea de la stat comunist la cel democratic s-a făcut paşnic, fără revoltă. La noi au existat zeci de morţi, a căror dovadă a fost ştearsă cu nume de operaţiuni suav parfumate (în mod total ironic), amintind de frumos: Trandafirul…Vama ( te gândeai la staţiunea Vama Veche, iar în zilele noastre îşi găseşte ecoul în binecunoscuta trupă de rock).

Oamenii au strigat libertate, au murit pentru aceasta, numai pentru a-şi retrăi groaza două luni mai târziu, în mineriade. Guvern la putere: Iliescu. Personalitate? Bineînţeles, fost om de încredere a mult-detestatului preşedinte ucis, Ceauşescu. România a fost apreciată şi văzută, poate pentru prima dată în Europa democrată, ca şi o ţară cu potenţial, a primit sprijinul moral şi, mai important în acel moment critic, sprijin financiar. Ce nu a primit însă, era imposibilul: o nouă mentalitate care să fie instaurată în toate organele ţării. Astfel, după ce noii revoluţionari, care au alarmat poporul împotriva paradoxului noului regim, au fost “ucişi” de muncitori mineri care detestau intelectualitatea, România a fost clasificată ca “ambiguă din punct de vedere politic”, iar fondurile s-au retras laolaltă cu încrederea.

Acesta este un scurt sumar al ultimilor douăzeci de ani. La zece ani după “crimele” mineriadelor, Iliescu este reales în funcţia de preşedinte. La douăzeci de ani de la idealista revoluţie, suntem printe ţările cu cel mai mare nivel de corupţie, din punct de vedere economic suntem penultima ţară din familia adoptivă (Uniunea Europeană), avem diplome universitare cu miile, perseverăm într-un nepotism mascat la nivel de posturi importante, iar mita şi sportul sunt preferate corectitudinii şi inteligenţei. Să fie acestea singurele urmări ale răbufnirii idealiştilor? Nu am fost în stare ca popor, să susţinem revolta şi să creăm un stat politic onest, unde măcar să existe încredere? Într-adevăr, în 1989 am fost prima ţară estică unde comunismul a fost eliminat printr-o revoltă violentă. Dar tot atunci am fost şi singura ţară care ne-am dăruit prizonieratul real şi condamnabil, pe un arest la domiciliu, unde inconştienţa politică şi umană, a atins cote maxime.

Ce s-a câştigat? Românii au primit un nou nume, cel de ţară democratică. Cu toate acestea ne-am renegat drepturile în mod inconştient prin deciziile luate de-a lungul anilor. Abraham Lincoln, primul preşedinte republican al SUA, a spus “Dacă vrei să testezi un om, oferă-i putere”. Ce putere poate fi mai mare, decât aceea de a fi pe deplin liber, de a avea dreptul de a-ţi alege oamenii care să guverneze în numele tău, şi de a-i demite, în caz contrar? Am câştigat, alături de statele europene, dreptul la liberă exprimare, ne-am recâştigat dreptul de a călătorii, de a trăi, de a lua propriile decizii…Dar mai ştim cum să folosim aceste libertăţi? În aparenţă, odată cu revoluţia anti-comunistă am câştigat împărăţia orizonturilor deschise, acea dorinţă a omului, acceptată dintotdeauna: Libertatea. Ea însă nu a fost gratuită…Şi uneori nu ştiu dacă acest schimb nu a fost încă o fraudă a caselor de valuta sau, din contră, o răsplată…

Lipsa mişcării atrofiază musculatura. Lipsa iniţiativei te vlăguieşte, convertindu-te în supusul tăcerii. Comunismul a însemnat opresiune, frică. Democraţia de astăzi înseamnă manipularea realităţii. Bunicii noştri au ajuns în aşa-numitele “lagăre de reeducare” pentru poziţia avută în societate sau capacitatea lor de respingere a unui proiect idealist, mort din faşă. Părinţii noştri şi-au riscat vieţile pentru a putea să trăiască în conformitate cu părerile lor şi pentru a ne oferi nouă dreptul la decizie şi cuvântare. Noi însă…noi însă ne trasăm viaţa cu o inconştientă nebună, cu o nepăsare care altă-dată a fost condamnată. Ce mai contează? Nimic nu ne atinge, suntem nemuritori în spirit…ce contează că al nostru trup, alături de viaţă, se perindă pe coridoarele unei ţări al cărei respect nu dorim nici măcar să-l câştigăm?

Uneori cea mai mare pedeapsă este şi cea mai greu de observat. Căderea comunismului ar fi trebuit să însemne un punct cheie pentru România. Era momentul când trebuia să alegem între viitor şi trecut. Menţinând mentalitatea “Fie cum o fi”, am urmărit pasivi cum persistăm într-un comunism mascat sub emblema “democraţie”. În zilele noastre, suntem mult prea democratici, avem un sânge mult prea aristocratic pentru a depăşi stadiul de autosuficienţă. Avem dreptul de a alege, avem şansa să hotărâm noi, şi nu un lider, guvernarea. Şi ironia sorţii este că o facem. Dar, din lipsă de interes, cultură, dorinţă de informare şi responsabilitate alegem prost. De douăzeci şi unu de ani alegem prost. Acum două decenii ne revoltam împotriva minciunii. Astăzi sunt printre noi oameni care nici nu ştiu de ce sărbătorim ziua naţională.

Şi totuşi…Sunt o idealistă. Vreau să cred că această atrofie fizică nu este şi una spirituală. Dar suntem un popor care nu am fost reeducaţi. Nu am avut ocazia să depăşim comunismul, să uităm de egalitatea falsă şi să ne dorim prosperitatea. Din păcate,experimentăm contrariul. Aceeaşi care închinau cupa victoriei in era ceauşistă, dobândesc laurii victoriei astăzi. Dacă nu ei, atunci copii sau rudele lor. Obişnuiţi să primească ordine, şi astăzi tinerii se ghidează după conceptul care au fost educaţi părinţii lor: “Crede şi nu cerceta”. Iniţiativa care ar trebui să motiveze şi să reîmprospăteze viaţa, este blocată de un munte birocratic şi o răutate de neînteles.

Şi atunci de ce să ne revoltăm? De ce să credem că lumea ar putea fi mai bună? Libertatea noastră constă astăzi în faptul că putem alege: rămânem sau plecăm? Cei buni preferă să evite competiţia pe note, bacalaureat, nepotism universitar şi slujbe date după cunoştinţe ( nu mă refer la nivelul de inteligenţă…) şi se îndreaptă către ofertele hotarelor. Cei lipsiţi de posibilităţi sau cu posibilităţi prea bine aranjate, rămân. Există şi o mână de oameni care alege patriotismul, care vrea să rămână pentru propria-I plăcere, pentru a ajuta, pentru a re-revoluţiona o ţară a cărei bun-simţ pare adormit. Dar, un proverb japonez spune: “ Nu poţi trezi pe cineva care se preface a dormi”.

Nu putem să trezim acel simţ al practicii, al dreptăţii, al corectitudinii, câtă vreme este decizia noastră să-l ignorăm. Preţul revoluţiei a fost scump. Înainte răul avea un nume, ca şi orice lucru cunoscut, era mai uşor de combătut. Dar ce faci atunci când acesta este mascat sub cel mai bun prieten? Am câştigat libertate. Odată acceptată, am preluat o responsabilitate, de care culmea fugim tot timpul. Aceea de informare.

Nu doar acea coloană vertebrala a vocii s-a pierdut. După 1989 România a explodat. Televiziunea transmitea şi altceva decât imaginile paradelor tovarăşului. Magazinele au importat. Moda a ajuns şi în vitrinele ochilor noştri, devenind accesibil acel paradis de care nici măcar nu eram conştienţi. Cu toate acestea, părinţii mei aveau o bibliotecă cu peste o mie de titluri. Părinţii zilelor noastre au rareori bibliografia obligatorie. Din lipsă de activitate, tinerii se întâlneau, discutau, filozofau, inventau, citeau, se jucau, se iubeau idealist. Trăiau pentru un ceva. Astăzi informaţia este la distanţă de un click. Călătoreai cu ochii minţii pe meleaguri necunoscute. Astăzi ai oferte la zece euro. Cât ştim să profităm?

Am câştigat libertatea, dar am pierdut din minte obiectivul: acela de a avea o viaţă mai bună. Am câştigat dreptul la ripostă şi îl utilizăm pentru a combate cele mai inutile lucruri. Nu mai vrem cultura, sau ne luptăm pentru ea prea puţin. Respectul este la nivel de teorie. Cu modele ca Gigi Becali, cât se mai regăseşte în noi din idealiştii libertăţii? Nu ştiu…Am văzut însă şi tineri care mergeau la baletul rusesc pentru că ştiau că este premieră. Care citeau pentru simplul motiv că le place. Care cântau la pian pentru a se linişti şi relaxa. Care se trezeau la şase dimineaţa pentru a fotografia răsăritul de soare perfect. Care învăţau bine pentru respectul propriu nu pentru media la admitere. Am pierdut multe…dar am câştigat şi experienţa revoltei împotriva “E bine şi-asa”-ului mediocru şi satisfacţia selecţiei nu ca rebel ci ca intelectual.

“Singurele paradisuri posibilie sunt cele pierdute” (Allain de Botton)…Ar fi păcat să pierdem paradisul libertăţii nu?...

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de dumitru negoita pe Iulie 23, 2010 la 10:45am
Din pacate doar dupa 20 de ani am inceput mai toti sa luam atitudini, este bine ca ne-am trezit si acum. Eu ma intreb asa, aflandu-ma printre cei care si-au platit de fiecare data la timp facturile.
Unde ne-a fost moralitatea ?
Unde au fost opiniile marilor scriitori ai nostrii ?
De ce oare multi s-au multumit c-o retorica oarba ori doar cu prostioare metaforizate ?
De ce au lasat aburitorii sa ne aduca in asemenea hal ?
De ce nu s-au luat masuri si inspre mas-media sa nu mai promoveze chestiuni de joasa speta?
De ce ... De ce...
Revenind ... De peste 3 decenii in vre-o 8 carti am adus mesaje de promovare a : Prieteniei moralitatii, de promovare a zonei si, lucrul cel mai special cred, de aducere in fata a unui REPER MORAL, al Romaniei regale a anilor 1902.
Rezulratul = Ignorat ... Ignorat.
... Totusi este bine ca unii, zic unii ca altii fug de moralitate ca Satana de tamaie, ca ne-am {re}trezit.
In rest ... sa auzim doar de bine.
Comentariu publicat de Virgil Diaconu pe Iulie 22, 2010 la 9:28am
Felicitari. Daca am avea mai mult sange am iesi in starda.
Comentariu publicat de Dem pe Iulie 22, 2010 la 8:31am
Excelent articol.
Spune mult mai multe decât scrie, consider că autoarea este o conştiinţă vie, una din miile dar puţinele conştiinţe româneşti.

Am intervenit pentru a vă semnala o valoare naţională care a avut curajul să afirme o idee concretă.
Atunci când îţi este teamă de "exprimările defectuase" ori opoziţia cuiva nu ai dreptul să speri la libertate, cel mult să mârâi din masa de suficienţi care strigă "Jos" pentru că nu îi duce mintea către sus.

Nu sunt de acord cu comentariile, chiar dacă în anumite locuri exprimă bunul simţ al autorilor, dar în fond dezbaterea este importantă aşa că nu voi intra în polemici particulare.

Libertatea concretă este întotdeauna doar aparentă. Cea reală se găseşte doar în şi numai prin conştiinţa noastră, încă o dată felicitări autoarei.
Dem
Comentariu publicat de viorica nica pe Iulie 21, 2010 la 9:08pm
uitati o chestiune importanta ..nu toti suntem la fel , unii am avut o mentalitate moderna si pana la 1989..n-am asteptat sa ne spuna altii ..fiecare era obligat ca profesional sa se perfectioneze din mers si daca toti ar fi respectat acest obiectiv altfel ar fi aratat romania acum .. se progreseaza in toate domeniile dar cam incet ..viteza difera de la om la om .. deci nu va mai plangeti ca ..totul se poate rezolva de azi inainte .. multora le lipseste impulsul si solutiile de rezolvare a prblemelor ..deci mobilizati concetatenii ..
Comentariu publicat de Emil Druncea pe Iulie 21, 2010 la 3:47pm
Doamna Sabine Crisan,in cele din urma cele doua randuri au aparut si sunt pe ecran.Dar va intreb:cum puteti sa cunoasteti omul daca nu-l lasati sa se exprime ,defectuos sau nu?.Cuvintele nesimtite nu sunt decit apanajul nesimtitilor si cred ca pot fi respinse a priori,printr-un program informatic.Cu prietenie,Emil Druncea
P.S.Am avut suspiciuni cu privire la "cenzura"pentru ca postarile mele n-au avut niciun ecou,ori indiferenta totala este suspecta,cred.Chiar nimeni?!?!
Comentariu publicat de Sabine Crisan pe Iulie 21, 2010 la 1:01pm
@ druncea enache(emil): Aprobarea unui comentariu la acest nivel cred ca tine prea putin de cenzura si mai mult de (ceea ce ati mentionat si dumneavoastra) dorinta de a evita aparitia exprimarilor defectuase cu privire la articol.

Atat timp cat nu intentionati sa le folositi nu cred ca cele cateva minute necesare aprobarii comentariului sunt o problema. Poate sunt si egoista si doresc sa imi citesc prima comentariile, niciodata nu se stie.

Prin urmare..care sunt cele doua randuri?
Comentariu publicat de Robotin Ionel pe Iulie 21, 2010 la 12:58pm
Daca ar fi strigat pietrele si cine sunt acei care vor veni sa conduca tara , dupa balci. Daca ar fi strigat si: Cine ii permi-
te lui I.Ilie..sa ii faca pe" tigani " "romani"dandu-le dreptul de a purta numele prescurtat al Romaniei( RO) ori (ROM) in ROMMI iar pe romani la nivelul tiganilor.De unde esti ? AaaaaROM...! Tot lui, cine i-a permis sa intre in treburile Ardelenilor daca habar nu avea prin ce au trecut romanii din Ardeal ( sub unguri) si cine lea permis "Hotilor " sa iasa din puscarii si sa devina "Presedinti de Stat( tara) ministri cei mai inalti ..etc,etc,etc.Cata vreme hotii conduc tarisoara noastra, in tara va fi , ca de obicei :: vai si amar, iar cata vreme Mafiotii vor fi mana in mana cu Hotii, sa conduca tarisoara noastra, nu veti vedea mulkta lume fericita pe strazi. Ce-i de facut ? O adevarata Revolutie cu arme adevarate si cu teluri adevarate. Inca nu e tarziu ,iar " publicitatea" se poate transmite repede. Atunci nu trebuie sa moara cei care vor sta " SUB BALCON" ci, cei ce vor sta " PE BALCON" Dupa ce esti ales ,,LATRI" ca sa te cunosca lumea care te-a ales, bine-nteles dupa ce pui pe "TAVA" tot, de unde iti vin AVERILE si altele. Astept comentarii de la cei ce sunt corecti.Ceilalti sa se abtina.
Comentariu publicat de Emil Druncea pe Iulie 21, 2010 la 12:35pm
Citez corect:"Comentariul trebuie aprobat inainte ca cineva sa-l poata vedea."Oare textele mele postate sau comentariile au fost in prealabil aprobate sau respinse,dupa caz?!Intreb ,nu acuz.
Comentariu publicat de Emil Druncea pe Iulie 21, 2010 la 12:32pm
Reflectand impreuna cu autoarea postarii,am scris si eu doua randuri.Mi-a aparut anuntul:acest text trebuie verificat pentru aprobare(citat din memorie).Sarmana libertate cenzurata!Cine poate hotara daca merit,daca am dreptate sau nu?!.Sunt total de acord cu respingerea textelor care contin cuvinte obscene,am militat si militez pentru igiena morala a tinerilor,dar sunt impotriva oricarei cenzuri!.
Comentariu publicat de IUGA NICOLAE pe Iulie 21, 2010 la 9:41am
Mi-e frica de nenorocul nostru de a fi cuiul lui Pepelea si pentru unii si pentru ceilalti. Ma rog sa nu fim noi, romanii, [ de data asta] motivul vesnicei sfezi dintre unii si altii [ca nu cred corect a spune intre plus si minus, deoarece in cazul respectiv ar trebui stabilit si cine e PLUSUL si cine e MINUSUL, ceea ce e foarte incurcat].Romanii au scos dealtfel expresia USA, adica Uniunea Sovietica Aialalta. Ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda, vorba dlui Cartarescu dintr-un inspirat articol din Ev Z. Asa ca achiesez pana la semnele de punctuatie la cele scrise de dl M. Munteanu.
Are dreptate si e esential, vital chiar pentru mersul si demersul nostru si ceea ce a scris dl Druncea Enache. Sunt convins ca 80 % dintre noi au invatat numai prima parte, augmentand libertatea pana au facut-o libertinaj. Si atat !

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor