Uneori simt necesar pasul înapoi,

Reconversia, reiniţierea punctului şi a umbrei,

Vrea să fiu mortarul cărămizilor

De care umerii tăi îşi rezemau fecioria,

Vrea să mă aflu pământul podelei pe care tălpile de copilă

 Călcau uşor să nu sperie

Umbra greierilor.

Uneori poate chiar sunt incipientul vis din care

M-am recompus  

Ascultând inima mamei,

Angoasele ei până la limita acelui coşmar ancestral şi organic

De a te simţi ataşat, legat, indus

De conştiinţa ce-mi picura dragoste pe buzele

Arse de teama că păşesc printre atâtea raţiuni colţuroase,

Că trebuie să învăţ străzile şi numărul norilor

Din care voi căra în melancolii sisifice ploaia.

Uneori ştiu că mă refac în trecutul ca o rază sângerie

Anunţând că soarele

Se ascunde între coapsele nopţii.

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor