Remember Ion Stratan - Interviu cu final deschis


Remember Ion Stratan


 

Interviu

cu final deschis* 

 

Femeia este un bun conducător de poezie

 

Ion Stratan, te mai consideri un poet optzecist?

 

Da. Dar poezia mea este o dialectică cu poezia interbelică. Deci, nu este experimentalistă ca a lui Mircea Cărtărescu, nu este ludică aidoma celei a lui Florin Iaru, nu este sentimentală ca a lui Traian T. Coşovei. Poezia mea este o dialectică permanentă cu poezia interbelică a lui Arghezi, Barbu şi Blaga, avîndu-l în prim-plan pe sfîntul literaturii româneşti, George Bacovia. Bacovia este sfîntul preacurat al versului românesc, după părerea mea iar poeziile pe care le scriu sunt sentimentale şi conceptuale, ele aflîndu-se sub girul acestei sensibilităţi moldave, care este un eminescianism de sfîrşit de secol, o sinestezie în sens baudelairian şi o încercare de engramare a Universului într-un sistem de culori şi sunete.

 

Înţeleg, deci, că sentimentul tău poetic este unul bacovian…

 

Sentimentul meu este bacovian, este unul mai ascuns, mai apropiat de unele zone poetice ale sufletului. Depinde însă de ceea ce înţelegem prin poetic. Putem spune, bunăoară, că poetic este romantismul. Apoi venim şi spunem: nu, poetic este simbolismul.  Eu cred că fiecare perioadă are o poeticitate a sa. Traian T. Coşovei este un poet de un simbolism „tîrziu”, în timp ce Bacovia este un poet de un expresionism „devreme”. Eu mă consider un expresionist „devreme”. Deci, cît mai este tinereţe în mine, eu o alătur expresionismului „devreme” al lui Bacovia. Acolo este situat criteriul poeticului meu.

 

Cu lapidaritate, îmi vorbeai despre poezia prietenilor şi colegilor tăi de generaţie. Cu voia ta, să mai zăbovim puţin în această zonă.

 

Bine. Aşa cum îţi spuneam, la Florin şi la Mircea  sînt experimente. La Traian, nu. Este mai mult sentiment. Cred că Florin şi Mircea sînt puri experimentatori lexicali. Cred că lor dimensiunea afectivă le lipseşte. Traian este un poet ornant, baroc şi sentimental. Am îndrăznit să spun într-un articol despre unul din volumele sale, că este un poet rococo cu o bună regie în ceea ce priveşte sentimentul în poezie. Traian vrea să placă cu orice preţ.

 

Simt, totuşi, că şi tu vrei, de multe ori, să placi…

 

Aşa este. Dar eu vreau să plac pentru unele mici - le spun eu - geneze de birou sau abisuri personale.

 

Dar se pare că, totuşi, Traian scrie o poezie sentimentală pe placul multor cititori…

 

Da, el scrie o poezie sentimentală, pe placul multora. Însă sentimentul lui este unul explicit, de tip minulescian. Despre sentimentul meu am vorbit.

 

Eşti un polemist redutabil. O recunosc prietenii, cititorii şi exegeţii tăi. Simţi, uneori, că spiritul tău polemic a început să dea semne de oboseală?

 

Nici vorbă. Polemica mea urmează acum o dialectică socială. Mă preocupă problemele sociale, sînt solidar cu suferinţele semenilor mei, sînt foarte îngrijorat de revenirea comunismului la putere. Sînt foarte preocupat de alegerile următoare.

 

Preocupat, în ce sens?

 

Dincolo de scris îmi păstrez libertatea de a publica şi cîte un articol social în care să numesc, aşa cum cred eu, pericolul comunismului care este, încă, foarte mare.

 

Eşti un tip incomod…

 

Sînt un tip incomod. Am fost înjurat în '83 de Corneliu Vadim Tudor în revista „Săptămîna”, numai pentru că fusese descoperit plagiatul lui Barbu de către Manolescu iar noi, toată generaţia optzecistă, am plătit pentru asta: „Cenaclul de luni” era atacat tot timpul de „Săptămîna”. Unii dintre noi - precum Cărtărescu - s-au acomodat. Eu, nu. Apoi, Manolescu a ajuns să călătorească cu Iliescu şi Vadim Tudor în Africa de Sud. Sigur că am fost incomod atunci cînd am pomenit în scris despre această călătorie. Mi s-a părut o capitulare a domnului Manolescu.

 

Ce a însemnat pentru tine „Cenaclul de luni”? Pentru acea perioadă din viaţa ta de atunci şi nu neapărat pentru poetul Ion Stratan…

 

A însemnat mult. În primul rînd, o socializare. Eram foarte buni prieteni. Ne întîlneam la Traian - care pe atunci era disk-jokey la Universitate şi se plimba cu toate fetele care dansau frumos - iar Florin citea tot timpul la toate ceaiurile. Aveam poemele noastre puse pe pereţi şi cînd unul dintre noi citea o poezie, Traian spunea: Cînd citesc poeziile voastre, îmi vine să-mi deschid venele de invidie… Apoi, fiecare pleca acasă şi se întorcea la cenaclul următor cu o poezie şi mai bună. Aşa l-am încurajat pe Mircea, care ne-a dezamăgit. ,,O seară la operă”, volumul său care făcea antologia poeziei româneşti, era o idee luată - fără s-o recunoască şi criticîndu-ne - din ,,Aer cu diamante”, unde eu pomenesc de Coşbuc, de Eminescu şi de nu ştiu mai cine, într-un singur mugur de idee a poeziei româneşti. ,,Cenaclul de luni” a mai însemnat pentru mine un exerciţiu de tinereţe, nişte versuri mai grăbite, o experienţă primăvăratică.

 

Cît a durat primăvara ?

 

Patru ani. Nu ca la Praga (rîde). Pînă cînd a fost înăbuşită de tovarăşa Clătici de la Centrul Universitar.

 

Nu e  o metaforă...

 

Nu. A fost oprit la propriu de această tovarăşă, care era secretara de partid a Centrului Universitar Bucureşti.

 

Cît de mult loc ocupă  Ploieştiul în inima ta ?

 

Iubesc enorm de mult Ploieştiul. Mi-e tare drag. Aici, la „Galeriile Comerciale” mi-am petrecut tinereţile bînd şi cinci cafele pe zi, atunci cînd scăpam de la bibliotecă. Librăriile îmi sînt dragi iar buchinişti ca aici n-am găsit decît la Paris. Cărţile de aici sînt cu mult mai interesante. Acolo  sînt  tot  felul  de  cărţi  vechi  la  preţuri halucinante. Mi-este drag parcul, îmi este dragă Catedrala, Casa Sindicatelor, Palatul Culturii şi Sala Sporturilor…

 

Cînd ai început - venind la „fileu” - să scrii poezie ?

 

Eu am scris poezie încă de la 10 ani, inspirat de acel „Zeppelin” de prins muşte: „Şi cu aer sînt umplute / Şi-s din cînepă făcute… Era prin '65. Uimit de ce este acela un „Zeppelin”, am scris prima mea poezie. Apoi am scris poezii inspirat fiind de Corabia, locul unde mi-am petrecut copilăria. Am debutat în clasa a X-a în revista „Amfiteatru” cu poeme în proză, „Căutătorii de perle”. Era momentul schimbării generaţiei dogmatice şi erau la modă poemele în proză. Scriam şi noi poeme în proză, nu făceam rău nimănui!

 

Ce loc ocupă femeia în viaţa ta?

 

Eu am o teorie disjunctă între creier şi fratele trup. Nu sînt un tip senzual. Sînt un cerebral. Sînt şi un ideatic dar stările mele sînt afective. Femeia, dragostea sînt atmosferă. O înlesnire a vieţii. O grijă. Este grija pe care femeia o acordă bărbatului singuratic, care atunci cînd scrie are nevoie de linişte, de-o cafea, de-o ţigară. Femeia este un bun conducător de poezie.

 

Ştiu că prietenii au în sufletul tău un loc privilegiat.

 

Ei sînt pentru mine aproape totul. Stau şi tremur ca o frunză cînd aştept să vină un prieten, mă întristez ca o mătrăgună cînd întîrzie, mă usuc şi cad ca o frunză după ramură cînd nu vin, mă îngălbenesc cînd îmi spun la telefon că au uitat să vină şi înfloresc atunci cînd îi văd.

 

Ce este Biblioteca?

 

Înseamnă chiar totul. Sînt un om care crede că viaţa există pentru a ajunge la o carte. Eu sînt un bibliotecar imperfect, chiar cu propria mea bibliotecă de acasă, unde găsesc cu greu anumite volume, uneori.

 

Bref, cine eşti tu, Ion Stratan?

 

Eu sînt cărţile mele. Cred că sînt, pînă acum, 16. Ţin la ele, chiar ca la nişte copii pe care îi mai întrebi din cînd în cînd ce mai fac, deschizîndu-le şi răsfoindu-le.

 

Poetul este un fel de asistent social

 

Cele mai recente volume de versuri purtînd semnătura ta se numesc, într-o ordine a apariţiei lor: „Ţara dispărută” (la editura „Noul Orfeu” din Bucureşti), „Mai mult ca moartea” (la editura „Axa” din Botoşani) şi „Pămînt vinovat” (la editura „Premier” din Ploieşti). „Ţara dispărută” cuprinde poeme noi, „Mai mult ca moartea” este ediţia a doua a volumului apărut în anul 1997 iar „Pămînt vinovat” este o antologie din volumele „Ieşirea din apă” (1981), „Cinci cîntece pentru eroii civilizatori” (1983), „Lumină de la foc” (1990), „Lux” (1991), „Ruleta rusească” (1993), „Desfacerea”(1994) şi „Cîntă, zeiţă, mînia…”(1996). Te rog să-mi spui cîteva cuvinte despre aceste volume.

 

Dragul meu prieten Bogdan, pentru mine, titlul unui volum este foarte important pentru că este o metaforă revelatorie, care aruncă o anumită lumină asupra întregii cărţi. Eu nu pun titluri pentru a fi un fel de listă a ceea ce se întîmplă în volum, ci caut să prind în copcile tropilor, asemenea gînduri, definitorii pentru carte. „Ţara dispărută” s-a revelat ca fiind nimerit să poarte acest nume de-a lungul scrierii volumului. Poeziile dintr-un ciclu ideal italian - nu am fost în Italia, bineînţeles! - ca şi acele poeme mai lungi pe care le-am publicat în timpul anilor în revistele literare („Convorbiri Literare”, „Familia”, „România Literară” sau „Vatra”), au ajuns să-mi creeze senzaţia unui fel de îndepărtare a marginilor ţării, în mod spiritual, spre o zonă mai „fumegoasă”, mai întunecată, aproape apocaliptică. Este un reflex al dramelor şi dilemelor societăţii, este un reflex al maturizării mele, în exigenţa mea într-o postură etică mai radicală în faţa spiritelor care se ocupă de cultură, este o oglindă a melancoliei care mă cuprinde gîndindu-mă la numeroasele  ipostaze benefice pe care un şir de conjuncturi le-au oprit în desfăşurarea timpului istoric. „Mai mult ca moartea” este un volum la care ţin foarte mult (la fel de mult cum ţin la „Ţara dispărută”, „Ruleta rusească” şi „Cinci cîntece pentru eroii civilizatori”), pentru că are ceva de ruptură şi de continuitate în acelaşi timp. E vorba şi de nişte poeme în proză, care sub o formă nouă, meditează - avînd aici şi o susţinere epică - asupra temelor esenţiale ale scrisului meu care sînt sacrul şi cuvîntul. Apoi mai sînt şi cîteva serii de poeme religioase numite „O zi din viaţa lui Iisus”: 24 de secvenţe ale acestei ipostaze temporale, alături de 28 de psalmi, o încercare pentru fiecare poet român, aşa cum o încercare ar fi, bunăoară, şi traducerile din Baudelaire (de altfel, din Baudelaire, au tradus mai mulţi poeţi români printre care mă număr, acum eu aflîndu-mă în etapa restructurării versiunilor în limba română). Volumul mai cuprinde şi alte două serii de poezii, „The Globe” şi „Cimitirul de maşini”.

 

În convorbirea noastră de acum, nu am cum să nu amintesc şi foarte importantul fapt că în scrisul tău explorezi şi alte teritorii în afara celui al poeziei: acela al eseisticii - plecînd de la anumite evenimente ale universurilor tale lăuntrice şi înconjurătoare sau de la operele unor scriitori importanţi - în rubrica ta permanentă, „La colţ”, din revista „Axioma”. Apoi, mai scrii şi proză. Eseistica şi proza sînt elemente complementare, sine qua non ale unei estetici personale sau ele reprezintă doar simple exerciţii ale spiritului tău neliniştit, aflat într-o perpetuă căutare, aidoma unor punţi întinse spre alte zone ale poeticului?

 

Dragul meu Bogdan, aceste texte din rubrica „La colţ, în mare parte - pentru că acum m-am centrat exclusiv pe comentarea cărţilor, deci nu pe idei generale sau alte probleme - reprezintă o parte din opţiunile mele estetice legate de proza pe care încerc să o scriu. Deci, am ales persoane independente, cum au fost Salman Rushdie, Nina Berberova sau Andrei Makine, pentru a ilustra necesitatea libertăţii în momentul în care abordăm prin proză fenomenul existenţei. Romanul Concertul de Crăciun pe care l-am terminat, ca şi celelalte texte ale mele sînt, pentru a le numi aşa, post-moderne. Dacă în poezie există un modernism, în cel puţin jumătate din ceea ce am scris în proză, încercările mele sînt post-moderne, mergînd pînă la trafic, adică cele douăzeci de pagini pe care mi le-a publicat  revista Viaţa Românească luna aceasta. Ele sînt încercări ale acelui tip de proză fără centru, la modul psihologic şi cognitiv-abstract cu care ne-au obişnuit Hortensia Papadat-Bengescu sau Camil Petrescu. Sînt proze ale unui simţ generalizat  al continuei interacţiuni ale faţetelor realităţii, sînt proze ale epocii relativităţii, sînt proze ale cuvîntului care circulă tranzitiv, direct informaţional, în lumea metaforelor şi oglindindu-se în stil, sînt şi proze ale actualităţii, în sensul bombardamentului mass-media asupra noastră, sînt şi proze ale amestecului de dulce şi amar ale rezultatului anecdoticului condiţiei contemporane.

 

Ştiu că acum reciteşti cîteva volume fundamentale ale lui Borges, eseist şi prozator remarcabil, dar în acelaşi timp, un poet de neignorat. La un moment dat, el a fost întrebat dacă se gîndeşte la moarte. A răspuns că da, şi încă plin de speranţă. Te-aş întreba, dragul meu Nino: cum te gîndeşti tu la moarte? 

 

Ai avut bunăvoinţa să aminteşti de acel ciclu al morţii cuprins în cele trei volume ale mele. Eu nu mă gîndesc la moarte ca la o privaţiune de real. Aceasta este deosebirea, în mare parte, dintre unele tensiuni poetice şi coerenţa realităţii din proză. Eu mă gîndesc la moarte ca la întreruperea procesului meu ficţional de transfigurare a lumii. Problema morţii pentru mine este o problemă de lipsire a persoanei mele de ceea ce este mai important în mine, capacitatea - în măsura în care este - de a transfigura realul, concretul, ideea, sentimentul. Este, în primul rînd, o lipsire de cuvînt. În primul şi în primul rînd, pentru mine moartea este o lipsire de cuvînt. De aceea pentru mine este ...mortală!.

 

De ce scrie poezie Ion Stratan? Ar putea trăi el fără poezie?

 

Eu scriu poezie pentru că simt nevoia să transmit nişte sentimente şi pentru că, pe de o parte, cred că am un dram de talent. Nu am impus nimănui să ia unul din volumele mele, dacă nu doreşte. Nu am cerut nimănui să mă asculte recitînd. Nu am cerut nimănui vreo cronică şi nu sunt prezent în nici unul din sistemele de discutare şi rafinare a teoriilor din mass-media. Nu sînt un poet popular. În cadrul în care eu simt această chemare către poezie, pe care încerc să o sculptez, s-o liniez cît mai sever pentru a nu fi lipsită de armonie, luînd în considerare faptul că parametrii de receptare nu sunt niciodată impuşi, forţaţi sau dincolo de dorinţa cititorului, cred că este o acţiune estetică morală.

 

Expresivitatea şi opiniile artiştilor

nu iau niciodată concediu

 

Dragul meu Ion Stratan, te-aş ruga să-mi spui cîteva cuvinte despre acest Festival1 desfăşurat între 7 şi 13 iulie - de unde te-ai întors recent - şi, nu în ultimul rînd, despre „Marele Premiu Orient-Occident” (Pentru Arte),  acordat ţie de Consiliul acestuia…

 

Am avut marea onoarea să mă număr printre invitaţii acestei a opta ediţii a Festivalului. De-a lungul timpului, el s-a constituit într-o alăturare benefică de opinii critice, de studiere a problematicii traducerii, recitaluri şi întîlniri între poeţii diferitelor culturi. Acest an, după cum cu bucurie am putut constata alături de organizatori, a fost acela al unei participări substanţiale şi în sensul implicării invitaţilor la dezbateri, tema Festivalului fiind Sacralitatea. De altfel, o bună parte dintre participanţi, care pot fi regăsiţi în antologia2 festivalului, a dovedit o mare pregătire teoretică, o aprofundare şi o bună înţelegere a problemelor impuse de ipotezele ideii de sacru în poezia contemporană, realizîndu-se şi o mare deschidere în recitări dar şi în nuanţarea traducerilor, pentru ca să se înţeleagă cît mai mult şi cît mai bine din viziunea versurilor domniilor lor. A fost vorba despre o inefabilă coincidenţă de gînduri şi idei între purtătorii fiorului liric veniţi din spaţii culturale diferite.

 

Asupra căror poeme din creaţia ta s-au oprit (şi de ce) Dumitru M. Ion şi Carolina Ilica, asta pe de o parte iar pe de alta, te-aş ruga să-mi spui cîteva cuvinte despre premiul pe care l-ai luat, tu fiind - din cîte ştiu - primul poet ploieştean care devine laureat al acestui festival.

 

Festivalul a debutat cu un recital la Casa Scriitorilor din Bucureşti, în "Sala Oglinzilor". Poemele alese de Dumitru M. Ion şi Carolina Ilica fac parte din ciclul Cimitirul de maşini, apărut în Franţa într-o traducere bună, la care am participat personal cîteva săptămîni, la "Atelierul Royaumont". Sînt trei poeme în limba franceză din Cimitirul de maşini. Mai sînt trei poeme, nu foarte întinse, în româneşte şi la început un poem la care ţin foarte mult, pe care aproape că îl uitasem, Tornadă din Lună, care îmi place foarte mult şi pe care l-a tradus domnul Dumitru M. Ion. Acesta, de altfel, a avut amabilitatea să se aplece asupra mai multor volume din ceea ce am scris. Am vrut ca în momentul recitalului să subliniez o latură, pe de o parte accesibilă prin traducerile care sunt în volum, pentru că toţi aveau cartea şi pe de altă parte, să ofer o imagine (prezentă, de altfel, în carte), traducerea neputîndu-se face pe loc. De aceea am ales un al patrulea poem din Cimitirul de maşini, care este asemănător cu celelalte (cadenţă, ritm, simbolistică şi sens de parabolă) el fiind însă de final de ciclu (al treisprezecelea poem). L-am citit în prima zi, la recitalul tuturor poeţilor. E vorba despre poezia în care misterul poemei e întruchipat în inefabilul unei maşini care se descompune sub presiunea unei prese de licurici. Al doilea recital s-a desfăşurat la Salonul de recepţii al hotelului Posada din Curtea de Argeş, unde am stat. Iar acolo am recitat unul din poemele care sînt traduse şi în franceză, în volum. Al treilea recital a avut loc în Sala de Consiliu a Primăriei. Fiecare poet a citit ce a vrut şi pentru că am avut o traducătoare excelentă în engleză, eu am optat pentru Tornadă din Lună. Al patrulea recital a fost la întîlnirea prilejuită de vernisajul unei expoziţii a Prim\riei (care a fost filmat în întregime), cînd mi-am permis să citesc un poem din „Cimitirul de maşini” direct în franceză. Pentru că ei înţelegeau, în mare parte, limba franceză, deoarece se vorbea la paritate cu engleza şi pentru că ştii şi tu, numai în culturile umaniste mari şi cu prilejul unor asemenea colocvii se mai vorbeşte franceza. Distincţia pe care au binevoit să mi-o acorde se numeşte Marele Premiu pentru Arte al Academiei Internaţionale „Orient-Occident”. Juriul a fost alcătuit dintr-o seamă de personalităţi naţionale, precum şi din cadre universitare de la facultatea de filologie a Universităţii din Cluj. Ce aş vrea să-ţi spun în continuare este faptul că, avînd şi experienţa celorlalte premii luate pînă acum, personal, nu sînt de acord cu procedura nominalizării. Şi la premiul pe care l-am primit la Curtea de Argeş au fost nominalizaţi bunii mei prieteni Lana Dercaç, organizatoarea unui festival în Croaţia - o fiinţă de o aleasă şi de o extremă sensibilitate - şi Lex Gillen din Luxemburg - cîntăreţul din dijeridoo -, un suflet şi un spirit foarte deschis, activ (îţi imaginezi că dacă a putut sta un an cu aborigenii din Australia, nu e un om care să nu se familiarizeze cu taximetriştii din Curtea de Argeş!). Aşa că, Lana şi Lex fiind prietenii mei, a trebuit să iau eu premiul în locul lor. Fiind şi „localnic”, pe deasupra! Aici nu e ca la Wimbledon unde trebuie neapărat să ia Henman turneul… Dar, a fost o umbră de întristare… Ceea ce vreau să spun, cum spun de fiecare dată, indiferent dacă se întîmplă să cîştig sau să pierd  (cum a fost şi la premiul Uniunii Scriitorilor), rămîn împotriva nominalizărilor. Nu este bine pentru încrederea în sine, nu este bine pentru propriul profil, nu este bine pentru relaţiile dintre scriitori, nu este bine, este un fel de întărîtă-i drace, că şi mie-mi place!!!

 

Spune-mi, te rog, dragul meu Nino, în acele zile,  la Curtea de Argeş, dincolo de multele întîmplări fericite alături de prietenii tăi poeţi, ai avut - pentru a cîta oară? - şi şansa palpării - pe cord deschis - unor spaţii culturale, în general şi poetice,  îndeosebi, din Europa - şi nu numai! - timpului de azi. Ce se întîmplă acum cu poezia, în Europa, la noi şi aiurea? Comunică aceste spaţii sau sînt asemenea unor „vase” închise care nu pot „respira” şi care trebuie permeabilizate permanent prin manifestări precum „Nopţile de poezie de la „Curtea de Argeş”? Care este starea de fapt a poeziei actuale? Cum o percepe Ion Stratan? Cum o vede el cu ochii săi poetici?

 

Eu am aceeaşi percepţie asupra poeziei aşa cum am avut-o şi acum zece ani cînd am participat la Atelierele de Traducere de la Royaumont, unde am văzut multe cărţi şi unde s-a tradus Ruleta rusească de către gazde şi unde m-am întîlnit cu foarte mulţi poeţi, de la ruşi la portughezi (strălucitul Nuño Judice), de la japonezi pînă la americani. Şi atunci, ca şi acum, am constatat acelaşi lucru: în fiecare ţară poezia reprezintă altceva. Cel mai semnificativ lucru a fost spus acum de poetul Charles Dobzynski: domnia sa a subliniat un fapt extrem de important şi anume acela că în Franţa, cartea de literatură nu este un produs comercial. Ea este apă vie pentru toată lumea: creatori, editori, cititori, critici. Ea este apă vie. Cartea nu este considerată, inclusiv şi de lege, un alt fel de obiect comercial. E ca şi cum eu ţi-aş oferi o floare şi tu m-ai întreba cît costă. Cam acesta este dialogul neegal. Cînd spun toate acestea, evident că nu mă gîndesc la mine, care sînt trecut prin ciur şi prin dîrmon. Mă gîndesc în primul rînd la ce ar însemna pentru tinerii poeţi acest lucru: cartea să nu fie obiect comercial. Nu ştiu cît de încântaţi ar fi editorii, în schimb scriitorii ar fi absolut fericiţi. Nu putem merge o viaţă întreagă ducînd în spate bolovanul faptului că producem un paralelipiped de hîrtie! Nu este un paralelipiped de hîrtie!!! Este o carte care are un sens, care aparţine istoriei limbii române, care aparţine istoriei literaturii, care aparţine istoriei vieţii spirituale şi culturale româneşti! Nu producem paralelipipezi de hîrtie! Producem nişte idei, nişte imagini şi nişte forme care sînt vii între acele coperte, necesitînd celuloză. Şi nu este vorba numai despre cartea noastră! Literatura străină la noi, nevorbind numai de eterna traducere a literaturii noastre în lume, este binevenită... Eu mă bucur că am participat acum 10 ani la Festivalul Interna]ional „Ars Amandi” de la Constanţa, unde au fost prezenţi foarte mulţi poeţi valoroşi. La noi, fiecare festival cred că trebuie să-şi facă o datorie de onoare prin invitarea scriitorilor străini. E inadmisibil să se cheltuiască miliarde pentru bannere, pentru propagandă şi pentru o serie de „proiecte” megalomane si megalitice în spirit, în detrimentul organizării unor asemenea întîlniri între poeţi şi oameni care să se cunoască prin cărţile lor, prin viaţa lor. Ei trebuie să se întîlnească pentru a se cunoaşte mai bine între ei. Nu face nimeni trafic de valută, nu se vînd blugi, nu se cumpără gumă de mestecat. Repet: e foarte important ca poeţii să se întîlnească. Nu-i nici un secret de stat, nu-i nici un fel de ideologie. Este vorba de libera circulaţie a scriitorului, care şi ca ziarist, şi ca editor - cum se întîmplă la tîrgurile de carte -, şi ca traducător, şi ca membru al unor asemenea foruri (festivaluri, oraganizaţii, fundaţii, academii etc.) trebuie în mod obligatoriu să intre în contact cu confraţii săi. Nu mai este timpul unui monolog în Babilon de tip Philippide, care oricum a circulat, a umblat şi a cunoscut toată literatura lumii. Este timpul corespondenţei. Îmi fac un titlu de onoare de a trimite imediat - am copiat o serie din poemele mele traduse de-a lungul anilor în diferite antologii şi reviste - noilor mei prieteni de la Curtea de Argeş: Lana, Afroviti, Charles şi celorlalţi. Aşa am procedat şi cu volumul meu apărut în Franţa, pentru prietenii mei de atunci din Norvegia şi Maroc.

 

Să nu uităm faptul că, mai nou, creatorii în general - dar nu numai ei! –„circulă”, se „întîlnesc” şi fac schimb de informaţii şi prin mijlocirea internetului, această pe cît de miraculoasă pe atît de înşelătoare plăsmuire a tehnicii acestor timpuri…

 

Internetul este şi el un lucru, indiscutabil util, însă cartea, cuvîntul scris, reprezintă cu totul altceva. Internetul, această virtualitate cibernetică, poate deveni un fel de semidoctism care în nici un caz nu elimină cartea. Cartea aparţine aristocraţiei spiritului, în timp ce internetul aparţine miracolului tehnicii, aşa cum foarte bine ai observat. Cînd spun că ea aparţine aristocraţiei spiritului, mă gîndesc că sensul ar fi  acela al vechimii, al atestării sale ca funcţionare pentru istorie şi îmbogăţirii necontenite, spiritual vorbind, a acelora care se ocupă de ea.

 

Este o mică pledoarie a ta faţă de cartea ca obiect estetic, ca obiect în sine…

 

…Da. Şi ca obiect în sine. Dar pînă la cartea privită şi ca obiect estetic mai  avem... De altfel, toate cărţile ar putea fi obiecte estetice dar cu o condiţie, ca în Franţa: să nu  fie tratate ca obiecte comerciale. Impozitate ca pe crustacee sau fructe de mare într-un restaurant oarecare. Şi nici să aibă preţurile parfumurilor. Ştii şi tu cum arată cărţile occidentale. Sînt senzaţionale. Nici la noi nu arată rău dar preţurile sînt enorme în raport cu posibilităţile materiale ale cititorilor. În orice caz, eu, care sînt un sceptic, cred că se vor face multe lucruri bune în domeniul cărţii, mai cu seamă în al cărţii de poezie, care intră greu în marile librării. Dar şi pentru cele de proză. Însă regimul prozei e altul. Poate chiar pentru că el este legat de cerere. Atunci cînd cineva vinde 5000 de exemplare dintr-un roman, se intră într-un regim cvasi-comercial. Şi cu traducerile, lucrurile stau cam la fel. Cam aşa stau lucrurile în privinţa acestei ocupaţii serafice de a picta pe aripi de libelulă: lirismul şi spiritul poetic…Nu ştiu… Japonezii şi-au păstrat tradiţia şi frumuseţea pînă şi în ritualul de scriere a literelor. Care este ea însăşi o artă, o meserie, un complementar al haiku-urilor care s-au transmis de sute şi sute de ani. Nu trebuie să ezităm în luarea nici unei măsuri radicale - nu mă refer aici direct la guvernanţi sau mai ştiu eu la ce - dar noi, ca spirite cercetătoare ce ne aflăm, să spunem da cărţii tipărite. Oricît de fascinant ar fi internetul, oricît de fascinantă ar fi televiziunea sau muzica în general cu toate mijloacele ei tehnice extraordinare de redare sau sportul, dacă vrei, marele rival al literaturii. Pentru a nu mai vorbi de „prietena” noastră politica, care face mai mult rău decît bine…

 

Pentru final (un final deschis, evident !), te rog să-mi spui la ce lucrezi, ce scrii în clipa de faţă?

 

Transcriu din carnetul meu aflat în permanenţă pe colţul mesei: metafore, imagini, însemnări, cuvinte, sunete pentru un posibil volum viitor, Ridicarea privirii. Cu Dumnezeu înainte.

 

Îţi mulţumesc mult pentru aceste gînduri dar şi pentru faptul că ţi-ai ridicat privirile preţ de cîteva minute asupra noastră: asupra mea şi a tuturor acelora care vor avea bunăvoinţa să citească aceste rînduri.

 

Bogdan Toma

(februarie-martie 2005)

 

*Acest text-colaj a fost realizat dintr-o serie de fragmente extrase din convorbirile avute cu Ion Stratan între 1998-2004 şi publicate de-a lungul anilor în „Repere” (supliment cultural al săptămînalului Ploieştii) şi revistele „Axioma” (literatură, arte, ştiinţe, religie) şi „Atelier 21” (revistă de literatură şi arte vizuale). În această formă definitivă el a fost publicat în Almanahul Atelier 21 pe anul 2005. Am revăzut împreună toate dactilogramele convorbirilor noastre, selecţia şi modificările fiind operate de comun acord. Tot atunci i-am propus poetului proiectul unui volum purtînd titlul Convorbiri la lumina gîndului (despre fragilitatea vieţii, iubire, prietenie şi alte închipuiri), idee îmbrăţişată de el fără rezerve, cu entuziasm chiar şi o bucurie nedisimulată. În februarie-martie 2005, cînd pregăteam pentru tipar acest text (din nefericire ultimul pe care aveam să-l mai lucrez cu Nino), n-aveam de unde şti că Ursitoarele îi hărăziseră deja un cu totul alt destin. De altfel, volumul Convorbiri la lumina gîndului (despre fragilitatea vieţii, iubire, prietenie şi alte închipuiri) avea să apară, graţie sprijinului acordat de către editura „Libertas” din Ploieşti, în primăvara anului 2006, în chiar ziua în care se împlineau şase luni de la tragica dispariţie a poetului.

 

1. Festivalul Internaţional „Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş”, ediţia a 8-a. Organizator: Fundaţia şi Organizaţia de Utilitate Publică „Academia Internaţională Orient-Occident”. Preşedinte: Dumitru M. Ion,  director artistic: Carolina Ilica. Tema: Sacralitate.

 

2. POESYS 8. Sacralitate. Antologia Festivalului Internaţional „Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş”, Ed. Academiei Internaţionale „Orient-Occident”, Bucureşti, 2004, 422 p., trilingv. Ediţie îngrijită şi tălmăciri de Dumitru M.Ion şi Carolina Ilica. Cuvânt înainte de Carolina Ilica.

 

Foto:

Ion Stratan şi Bogdan Toma

 


Vizualizări: 1198

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Bogdan Toma pe Octombrie 10, 2011 la 2:00pm
Eugenia, trebuie să-ţi fac o măturisire... În ultimii 5-6 ani am fost foarte mult timp alături de Nino... Ne vedeam, cu rare excepţii, zilnic... Ceea ce pot să-ţi spun în mai puţine cuvinte, e că nu-şi pierduse nici credinţa şi nici convingerile… Îar faptul că n-a abdicat niciodată de la principiile sale de viaţă şi ideile sale de creaţie nu cred că au avut darul de a-l transforma într-un martir(în accepţiunea obişnuită a termenului) ... Poate, se pierduse pe sine… Moartea sa tragică a venit, cred io, pe fondul unei disperări metafizice, care i-a pecetluit mult prea grăbita-i şi prea tumultoasa-i (şi, poate, de multe ori, nefericită) existenţă...
Comentariu publicat de Bogdan Toma pe Octombrie 9, 2011 la 6:37pm

Sînt multe de spus, Mara... Oricum, îţi mulţumesc pentru gînduri... Lucrez la ediţia a doua a volumului de convorbiri cu Ion Stratan pe care ţi-l voi oferi cu dragǎ inimǎ... Din el vei afla multe lucruri despre Nino...

 

Comentariu publicat de Bogdan Toma pe Octombrie 9, 2011 la 6:34pm
Mulţumesc, Eugenia, pentru comentarii, aprecieri și postǎri... Cele mai bune gînduri lui Teo și Ligiei din parte-mi...
Comentariu publicat de Cimborovici Teodoreanu Eugenia pe Octombrie 8, 2011 la 2:38pm

 Continuare cu poezia pe care i-am inchinat-o lui Ion (Nino) Stratan, in memoriam:

 

                                    TE-AM  CUNOSCUT  CA  ÎNGER – PĂZITOR…

 

 

                                                 In Memoriam, lui  Ion (Nino)  Stratan

 

 

                                                Te-am cunoscut ca înger – păzitor

al muzei  revărsată-n poezie…

                                                te-ai dus din lumea asta prea uşor,

                                                într-o neîmpăcată armonie.

 

                                                Prin ochii vremii aştri îi privesc

                                                cu întrebarea care sfredeleşte

                                                în lung şi-n lat sălaşul pământesc,

                                                de unde calea ta spre ei porneşte.

 

                                                Te regăsesc în sfânta nemurire,

                                                la căpătâi, străjer având TALENTUL.

                                                A timpului îmbraci nemărginire

                                                ce contopeşte OMUL şi POETUL.

 

                                                Lumina nesecatei tale STELE,

                                                ce leagă astăzi alte galaxii,

                                                deschide drumuri noi, trecând prin ele

                                                cu amintirea, versurile-ţi vii.

 

                                                În Lacrima chemărilor divine

                                                noi, Nino, vom culege vorba ta :

                                                “Seninul soarbe-l doar din zări senine,

                                                să poţi aprinde-n lume-o nouă stea.”

                                                              Eugenia Cimborovici-Teodoreanu

                                                                                    21 octombrie 2005

                                                                        la vestea trecerii în nefiinţă a marelui poet

                                                                        primită la Făleşti, R.Moldova.

Comentariu publicat de Cimborovici Teodoreanu Eugenia pe Octombrie 8, 2011 la 2:26pm

 Prezint mai jos cateva aprecieri si versuri inchinate de Eugenia Cimborovici Teodoreanu marelui poet roman Ion Stratan

Să ne amintim de un prieten comun.

 

Din „Grădina Cerului”, plachetă de versuri scrisă în memoria lui Nino (Ion) Stratan, poet martir care nu şi-a pierdut convingerile şi credinţa (vezi motto-ul pe care l-am ales, nu întâmplător) în faţa încercărilor tragice la care Dumnezeu l-a supus.

                                           Eugenia Cimborovici Teodoreanu

In motto am adaugat şi versurile sugestive ale tinerei poete (pe atunci), descoperită de Nino, Ligia Mihaela Ionescu (deasemenea o luptătoare care, deşi cu un handicap grav, a reuşit să se căsătorească şi să dea naştere unui copil, numai prin credinţă şi rugăciune, undeva departe de ţară prin peninsula Iberică).

 

MOTTO :

 

 

 

                                                            “……………………………..

                                                            Nu ştiu de este cerul, nu ştiu de e albastru

                                                            Nu ştiu dacă Pământul e mlaştină sau astru

Nu ştiu mişcarea dacă s-a inventat ori stăm…

Nu ştiu ce-i timpul, vremea, cuvintele ori viaţa

nu ştiu ce e voinţa şi care-mi este faţa

Un singur ŞTIU, din lucruri şi din cuvinte – trişti

sunt secolii de scamă ce uită că exişti –

 

Un singur lucru-i clarul cum clarele-i fereşti

Tu, Mântuitorul, realitate eşti.”                                                 

 

                                                                                                Ion Stratan

                                                                                    Mai mult ca moartea, Psalm real(I)

 

 

 

                                                            “Dincolo de cer

                                                            dincolo de cuvinte

                                                            se bat talazurile altei mări

                                                            cu valuri de foc

                                                            arzând moartea mea

 

                                                                                    Ligia Mihaela Ionescu

                                                                                       Rugă, O altă mare

 

Urmează mai jos şi câteva modeste versuri pe care i le-am închinat la aflarea tragicei veşti:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                    TE-AM  CUNOSCUT  CA  ÎNGER – PĂZITOR…

 

 

                                                 In Memoriam, lui  Ion (Nino)  Stratan

 

 

                                                Te-am cunoscut ca înger – păzitor

al muzei  revărsată-n poezie…

                                                te-ai dus din lumea asta prea uşor,

                                                într-o neîmpăcată armonie.

 

                                                Prin ochii vremii aştri îi privesc

                                                cu întrebarea care sfredeleşte

                                                în lung şi-n lat sălaşul pământesc,

                                                de unde calea ta spr

Comentariu publicat de Cimborovici Teodoreanu Eugenia pe Octombrie 8, 2011 la 2:20pm

 

Continuare comentariu:

Nino Stratan despre poezia Eugeniei Cimborovici Teodoreanu>

"...Este o poezie a dramelor tinutului natal (Basarabia), chiar o lirica de imbarbatare a concetatenilor prin recurs la marile teme: puritatea, credinta, istoria.Faptul ca domnia sa si canta aceste poezii, le face si mai accesibile dincolo de coala tiparita, le asociaza timbrului invecinat "doinei", "Mioritei" si melosului bisericesc.Destinul domniei sale este destinul tuturor poetilor importanti din Romania.Incercata de cutremurarea timpului, luptand prin vers si cant pentru afirmarea Iubirii si Credintei..."

Volumul de versuri pentru romanii de pretutindeni "In gradina cerului" cu prefata si epilog de Ion Stratan a fost lansat cu succes la Bucuresti, in Tinutul Herta (azi in Ucraina) si in Basarabia, chiar in toamna trista a anului 2005 cand Nino ne-a parasit pentru o lume mai buna.Romanii (elevi si profesori) de la Est de Prut (pe care Nino i-a iubit atat de mult) au aflat atunci de versurile si cuvintele poetului roman Ion Stratan.

Comentariu publicat de FLOARE PETROV pe Octombrie 8, 2011 la 2:11pm

 in lumina sufletului meu Ion Stratan va ramine pururi un prieten care a crezut in poezia mea , care impreuna cu Traian T Cosovei mi-au dat crredit si gir sa ma inscriu in USR.

 cu regrete nemarturisite  am plins, onorata totusi sa particip la ultimul sau drum, cu mii de amintiri cu zeci si sute de cununi de flori . a plecat dintre noi implinit in dezideratul ideologiilor cu un compendiu literar bogat,dar  cu siguranta ingrijorat ca va lasa in freamatul/frecusul paradoxurilor dintre lumina si intuneric multi prieteni care vor invoca energia si optimismul  lui creativ de straluciri festive acolo in adincimea de care mereu ne temem toti cind suntem singuri.  Intre lucrarile lui suride el cum suride entuziasmul de copil descoperind mirajul de a sti trai conform iubirilor animatoare.

Comentariu publicat de Cimborovici Teodoreanu Eugenia pe Octombrie 8, 2011 la 1:16pm

 De la Lt.col.(r) Alexandru Teodoreanu fost Presedinte si Editor la Fundatia cultural-folclorica "Gheorghe Cernea"

   Remember.Ploiesti 2001: apare la Editura fundatiei "Gheorghe Cernea" (director: Alexandru Teodoreanu) , sub ingrijirea lui Bogdan Stoicescu, volumul de versuri, semnat de Nino Stratan, "Biserica Ploii".

"Domnului BOGDAN STOICESCU, din inima" - este dedicatia poetului pe carte pentru unul dintre putinii prieteni adevarati. Dupa lectura versurilor, care ne aduce aminte de frumoasa noastra tinerete din anii de dezghet (1965-1975) si de visele spulberate, incet, incet (..."CINA (IV):  Pe terasa aceea dinspre mare vantul nu adia de loc./El tacea, sorbind linistit vinul rosu din paharul inalt./Ea tacea, abia atingand bitterul cu lamaie./Platira si plecara fiecare in alta parte." ), la REFERINTE CRITICE descoperim aprecierea lui Nichita Stanescu:

" Ion Stratan - spirit deschis, cu alonja intelectuala, fermecator in paradox si in lacrima, speranta dintai a poeziei."

Au tinut, oare,seama criticii si "prietenii" de prin Uniunea Scriitorilor de aceste aprecieri? L-a ajutat cineva la greu, pe cand era in viata? Din pacate si-au adus aminte de el dupa deces cand i-au depus trupul in sicriu la Muzeul Literaturii Romane, la indicatia dlui Manolescu, probabil si ca un prilej de intalnire a colegilor scriitori la care, vorba lui Eminescu (Scrisoarea I) "...va vorbi vrun mititel,/Nu slavindu-te pe tine...lustruindu-se pe el/ Sub a numelui tau umbra..."

Era perioada (2001-2005) cand Nino, discipol al lui Nichita Stanescu, se lupta, nu numai cu neocomunismul iliescian dar si cu o boala nemiloasa care l-a luat prea devreme dintre noi - un alt sacrificiu al unei mari personalitati (vezi notele biografice din finalul cartii) pentruca noi si urmasii nostri sa intelegem ca numai prin credinta (si Nino a fost un om cu credinta in Dumnezeu, vezi Psalmii din "Mai mult ca moartea"), dragoste, demnitate si unitate ne putem pastra identitatea etno-culturala.

In incheiere voi dezvalui si alte doua frumoase trasaturi de caracter ale poetului martir Nino Stratan: modestia si altruismul.Aceste trasaturi l-au ferit de invidie si i-au dat imboldul sa ajute talentele pe care le descoperea.

Dau doua exemple:

   Ligia Mihaela Ionescu (veche membra a Retelei Literare), tanara poeta de talent pe care a incurajat-o si a indemnat-o sa-si adune versurile intr-un prim volum, editat la Editura Fundatiei "Gheorghe Cernea", Ploesti 2004, intitulat "Ruga".Cartea a fost lansata in mai multe licee din Ploiesti, bucurandu-se de un mare succes.A fost un adevarat recital (am participat personal ca editor la toate intalnirile) in care Ligia (care era si actrita - clasa regizorului Mihai Vasile din Ploesti) a incantat prin recitarea propriilor poezii, iar Nino Stratan a impresionat prin elocinta si verbul sau - adevarate lectii de literatura romana moderna! Din pacate Ligia Ionescu a parasit Romania pentru Spania, ca multi tineri de valoare, dar din fericire sufletul ei vibreaza pentru tara natala pe care n-o va uita niciodata (vezi aparitiile pe Reteaua Literara).Ligia, ca si Nino, iubeste poezia lui Bacovia, iata mai jos spre edificare, cateva versuri din poezia ei (aparuta in placheta de versuri "RUGA" care sper sa fie reeditata) "Insomnie cu Bacovia", care mi-au placut tare mult:

"Curg clipele grele peste o alta lume/din nestiinta/Se nasc iar lacrimi in adaposturi nude/...Iubirea recade din treapta in treapta/pana la vesnicia primului cuget/....Privesc linistea si durerea/ ca intr-un cavou in care Bacovia/ar plange lacrimile celorlalti...pe cand soarele se tot indoeste/ de nestatornicia pamantului/si arde intrebarile oamenilor/in raspunsuri tarzii/atat de tarzii."

 Eugenia Cimborovici Teodoreanu, deasemenea membra a Retelei Literare, care conform aprecierilor lui Ion Stratan (din prefata la volu

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Octombrie 7, 2011 la 8:29pm

Surprindeti mereu prin lumina adusa. Frumoase ganduri, arc peste timp! Felicitari pentru acest interviu!

Înţeleg, deci, că sentimentul tău poetic este unul bacovian…


Sentimentul meu este bacovian, este unul mai ascuns, mai apropiat de unele zone poetice ale sufletului. Depinde însă de ceea ce înţelegem prin poetic. Putem spune, bunăoară, că poetic este romantismul. Apoi venim şi spunem: nu, poetic este simbolismul. Eu cred că fiecare perioadă are o poeticitate a sa. Traian T. Coşovei este un poet de un simbolism „tîrziu”, în timp ce Bacovia este un poet de un expresionism „devreme”. Eu mă consider un expresionist „devreme”. Deci, cît mai este tinereţe în mine, eu o alătur expresionismului „devreme” al lui Bacovia. Acolo este situat criteriul poeticului meu.

Cu aleasa pretuire, Irina Lucia Mihalca

Comentariu publicat de Mircea Draganescu pe Octombrie 6, 2011 la 5:44pm
L-am cunoscut prin poezia lui și printr-o prea trecătoare clipă la o ședință de cenaclu. Mare dreptate are în legătură cu experimentaliștii generației sale în comparație cu poezia sa plină de trăire autentică și de lirism.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor