Împins către

tenebrele adâncului

aproape de urletul 

sălbaticului pustiu

în valea eternelor 

umbre 

arde

se topește 

durerea crește

cu fiecare secundă 

care trece

curg lacrimi de sânge

scrum și fum

plutește deasupra

ființa umană

renaște

se ridică într-un

zbor de aripi albe

spre zori de lumină 

prinde contur 

în azur

de răsărituri senine

speranța dăinuie

sufletul niciodată nu moare. 

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Antonella Mocanu pe Februarie 18, 2014 la 6:37pm

Multumesc frumos, Elisabeta.

O seara minunata!

Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Februarie 18, 2014 la 4:36pm

speranța dăinuie

sufletul niciodată nu moare. 

Frumos!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor