poezie, proză, eseu, teatru, jurnalstică, evenimente literare
azi-noapte lumea era o sticlă.
muşte metalice clănţăneau la graniţele ei
un octogenar, una bucată ordine mondială
şi câteva bande de neobrăzaţi explozivi
dădeau să-i crape scalpul.
nisipos i se scurgeau revoltele, războaiele
şi mulţimile printre clădiri şi metale.
victimele colaterale şi părţile lor întegrante
decorau de zori festiv felinare, copaci, vitrine.
câteva gloanţe rătăcite vizitează
un topogan şi câteva hinte
o coardă rămâne suspendată
preţ de câteva suspine.
mici siluete se alătură
pătratelor de şotron
aproape că dansează
deşi 2D.
o ultimă picătură scapă
un ursuleţ îşi varsă pluşul
un val sparge ţărmul
şi cu el podeaua,
tot mai murdară
de vineri seara.
Adaugă un comentariu
un unrsulet isi varsa plusul, e prima data cand o vad(aud) si daca ma bate gandul sa o folosesc vreodata(ma cam bate) :)) am sa te citez. Poeziile tale imi dau senzatia uneori ca ceva nu e inregula (nu cu tine, ci in povestea poeziei) insa ce imi place ca la sfarsit cumva parca dai solutia la problema, si atunci ma simt mai bine. Sa nu uit, imi plac metaforele foarte originale din textul tau. :)
© 2021 Created by Gelu Vlaşin.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !
Alătură-te reţelei reţeaua literară