viaţă
mă uimeşti
tu niciodată nu mi-ai spus că eşti bolnavă
la unu şaptezeci şi opt
cu golul ăla între sâni şi claviculele lin articulate
cu hainele ajustate încât îţi cuprindeam mijlocul cu două mâini
cu priceperea ta de doctor docent la facultăţile mintale
viaţă de câte ori
m-ai picat la examene deşi
unii erau pitici pe lângă mine
la suflet mi-ai intrat de când mama m-a făcut
mi s-a zis că eşti antidotul morţii şi te-am înghiţit cu apă
înainte de masă mă rugam pentru tine
cutreieram împreună oamenii
medical îmi erau prieteni
aveam ceva chimio în comun
nichita
cioran
grigorescu
enescu
şi
dumnezeu care împărţea dragoste din trupul lui
erai cu mine şi traduceam împreună
atât de bine ne completam încât
ştiam cu ce se mănâncă un zâmbet
şi de ce este de ajuns o atingere ca să luminezi
erai tu şi nu aveam timp să disper
erai tu şi mă simţeam în stare
erai tu şi cineva neştiut mă iubea

viaţă de ce zaci de ce stai învelită până peste creştet de ce tremuri
viaţă ridică-te

Vizualizări: 69

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Ottilia Ardeleanu pe Mai 27, 2015 la 9:16pm

cred că viaţa, Adrian! răspund cu mare întârziere, dar mă bucur să te găsesc aici. mulţumesc mult!

Comentariu publicat de Adrian Grauenfels pe Aprilie 9, 2015 la 4:18pm

ce ne framanta mai mult viata sau lipsa ei?

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor