E noapte;

mă chemi să aud

simfonia din lut,

să ascult cum tresare

zvonul pașilor tăi-

călătorule,


alteori îmi era

atât de ușor să recunosc

umbrele din cărarea încinsă

încât golul dintre sinapse

devenea o nouă speranță;


acum visul meu

se răsfrânge în alb,

roua căzută din nuduri

se rostogolește spre întuneric

lăsând ca sărut

o eclipsă de lună.

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de petru fagaras pe Aprilie 24, 2010 la 6:05pm
Frumoase versuri...din visele noastre...din lutul simfoniilor "neterminate"...rostogolind roua,spre recunoaşterea paşilor risipiţi,în întunericul sărutului de semilună!Mulţumesc pentru privilegiul avut,de a le citi!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor