ce deznădejde, femeie străină,
te-a trimis să-mi imaculezi pragul
cu pulpele sângerând o răcoare necunoscută?
cum ai putut auzi năruirea unei candele
când cuvântul lui Dumnezeu e un foşnet abia?

ce deznădejde, femeie străină,
te-a trimis nesilită în acest pat îngheţat
de câte iubiri a cuprins pân-la tine
- empireu al schimniciei fără speranţă?
cine ţi-a dat liniştea cu care mă-nvălui
dăruindu-te parcă, întregindu-mă doar,
potolind orbirea copilului
lacom să smulgă fructul,
apucându-i doar forma,
ce deznădejde, femeie străină?

înţeleg, o, abia acum înţeleg,
eu am mai cunoscut umilinţa victoriei
şi îmbogăţit cu încă un naufragiu
recunoscător m-aplec peste buzele tale
umezite de roua de diamant a castităţii
impenetrabilă-n veci.

ce deznădejde! ce deznădejde!

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Septembrie 3, 2010 la 10:04pm
Frumoasă poezie de dragoste !

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor