Doamne,

nimic nu aș vrea să-ți mai cer,

când azi, nimic nu mai am să-i ofer,

când numai eu port toată vina-

am plecat și fără să vreau,

am stins

în drumul lui lumina.

 

I-am lăsat doar iubirea

să-i fie povară,

să-l însoțească în ceasuri spre seară,

pașii să-i rătăcească

singuri spre vineri,

fără tovarăș

prin anii lui tineri.

 

Mă căiesc, Doamne

și ochii tristețe îmi plâng,

durerea mă arde

în dreptul sânului stâng

și chinul mi-e trăire de noapte și zi,

credeam c-a uitat

și nimic nu  mai poate fi…

 

Știu, Doamne,

nu poți lui să mă dai,

cum nu poți să ne primești pe toți în rai,

de aceea, pentru el,

mă-ncumet să îți cer:

lasă-i lumină într-o fărâmă de cer

și ia-i, în anii ce vin,

o parte, măcar o parte din chin,

așează-i, acum când coboară

peste toate-nserarea,

așează-i, Doamne, pe gânduri

uitarea…

Vizualizări: 68

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de ica matei pe Iunie 19, 2012 la 11:14pm

Poate ma va asculta cineva, acolo sus...

Multumesc, Nutzu.

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Iunie 19, 2012 la 11:05pm

...ruga ta a vibrat pe strunele sensibila ale sufletului...

Comentariu publicat de ica matei pe Iunie 19, 2012 la 10:54pm

Multumesc, Ioana.

Mai treci...

Comentariu publicat de zadic ioana pe Iunie 19, 2012 la 10:45pm

Semn de trecere. Frumos.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor