Joi, 12 iunie 1995

Cupidon ora 8:00 

Da, eu sunt, Cupidon! Copilaşul blond, bucălat, cu zâmbet când  poznaş, când răutăcios,  cu aripi de înger şi tolbă de vânător...  Plec… Să văd ce reuşesc…mai adaug vreo poveste la Jurnalul meu? A, nu ştiţi? Ţin un Jurnal! Poate cândva, în cine ştie ce viitor, voi deveni scriitor! Să scriu poveşti de dragoste! Să am material, când va fi cazul!

Pauza de masă – ora 12:00

-   Flori, hai să cumpărăm plăcintă cu brânză! îmi propune Gabi, colega mea de laborator.

-   Care mai vreţi ceva? Hai să mergem!

Cu lista de cumpărături în buzunar plecăm spre plăcintărie. Pe drum, colega îmi propune:

-   Ieri au băgat marfă la Lady, intrăm să vedem noutăţile?

-   Hai, dacă vrei!

Ne uităm prin magazin, nu ne tentează nimic, dar avem ce povesti la serviciu. Aşa e la noi, care cum află ceva, informează şi pe celelalte.

Mulţumite, ne îndeptăm spre locul nostru de muncă. În colţul străzii, doi tipi înalţi, bine făcuţi, unul blond şi unul brunet, se uită lung la noi. Prietena mea îmi atrage atenţia:

-   Un tip se uită insistent la tine!

-   Nu-l cunosc! Doar n-am ieşit la agăţat! Să se uite, n-are decât! Privitul este gratis, cu asta va rămâne!  

-   Nu fi nepoliticoasă, oamenii te cunosc de la serviciu, chiar dacă tu nu-i ţii minte pe toţi cei care se perindă pe la noi!

Cupidon - ora 12:30

 Alexandria... frumuşel oraş... Uite un tip... şi o tipă. Cum îi cheamă? Flori şi Dragoş? Da, ei sunt! El a ieşit la agăţat... Dar ea nu ... este la cumpărături... Le-ar sta bine împreună... se potrivesc... Ia să aleg nişte săgeţi! În ce să înmoi vârfurile? În elixirul fericirii, sau în otravă? Azi nu am chef să fiu rău! În elixir! Dar ce săgeţi să aleg? Una mai fină, mai delicată, pentru ea, doar este femeie... şi una mai zdravănă pentru el... E bărbat şi e trecut prin ciur şi prin dârmon, se va aprinde mai greu!

Dragoş - ora 12:30

Două tipe, ies din magazin. Una e doctoriţa, vecina mea. E mişto gagica, mi-ar plăcea! Tot n-am nimic în perspectivă momentan! Probabil cealaltă e vreo colegă.  Să le salut, aşa e politicos! Ia te  uită! Nu numai că nu-mi răspunde, dar se mai şi uită urât şi întoarce privirile! Mironosiţa!

„Zbang”! Simt  o durere bruscă în piept, ca o lovitură de ciocan. Să fiu atent, dacă se repetă, merg să fac un control la inimă!

Uau, zăpăcit ce sunt! Bine că mi-am dat seama! O cheamă Flori! Este prietenă cu Diana! Dacă fac vreo prostie, mă mănâncă fina cu fulgi cu tot! Mai bine stau în banca mea!

 Flori – ora 12:32

 Nesimţitul! Ce libidinos! Ce ocheade îmi aruncă! Se face pielea găină pe mine! Brrrr! E o vorbă:  „câţi cu nădragi, toţi ţi-s dragi”, dar se aplică pentru femei! Pentru bărbaţi ar fi: câte cu fuste, toate ţi-s dragi! Nu rimează, dar ideea este aceeaşi.

„Fiuu, fiuu”!  Simt o mică înţepătură în inimă, dar trece rapid, nu are nici o importanţă.

 Cupidon ora 12:35

 „Hai, că i-am nimerit! O să-i urmăresc, să văd ce iese!”

 Flori – ora 23,oo

 A fost o zi monotonă, ca atâtea altele... Mâine o iau de la capăt... Serviciu, casă... serviciu, casă... Asta-i viaţă? Dar ce să fac? Divorţul s-a pronunţat acum o lună. Copiii i-am dus la Constanţa, la părinţii mei, iar eu m-am mutat din casa în care am trăit şase ani cu Victor. Tanti Zinaida mi-a oferit un hol cu intrare separată şi o cameră cu fereastra spre stradă.

Mobila este modestă, reprezentată de un dormitor obişnuit, de culoare maro, iar la geam flutură în adierile aerului ce pătrunde prin fereastra larg deschisă, o perdea croşetată. Podeaua care scârţâie la fiecare pas, împreună cu perdeaua şi o  faţă de masă din dantelă, cu model asemănător, dau ansamblului un aer de vechime.  De dantelării tanti Zinaida este foarte mândră, sunt lucrate în tinereţe de mâna dânşii!

Pe masă, într-o vază de sticlă albastră se află permanent flori proaspete, culese din grădiniţa proprie, iar pe lada de la capătul studioului, acoperită şi ea cu un mileu, tronează două fotografii: una care îmi reprezintă copiii, iar a doua pe părinţii mei.

Pe perete, deasupra patului, este agăţată o gravură, care distonează cu restul încăperii: O ramă vopsită cu lac negru încadrează  un cap de fată, înconjurat de patru aripi de pasăre; două formează pălăria care acoperă capul, celelalte două umerii şi braţele încrucişate pe piept. Este singurul obiect care dă o notă de modernism încăperii.

Holul este dotat cu o canapea şi două fotolii din piele cândva roşie, acoperite cu huse din creton înflorat, care de asemenea par a veni de undeva din trecut. De o parte şi de cealalta a canapelei se află două vaze de sticlă înalte, ornamentale, de culoare verde închis, împodobite cu arabescuri galbene.

A doua intrare, care ne introduce în partea cealaltă de casă, corespunde altor camere: dormitorului dânsei, bucătăriei şi dependinţelor.

Şirul gândurilor îmi este întrerupt de imaginea tipului din colţul străzii. Iar? mă întreb, supărată, ce naiba e cu mine? Toată ziua mi-au dat târcoale gânduri legate de tipul asta! Parcă nu sunt eu! Trebuie să recunosc însă că... arăta bine... ca Făt Frumosul din visele mele de fată... înalt, brunet, ochii negri ca smoala, strălucitori, iar părul îi cădea inele pe ceafă, nici prea lung, nici prea scurt... dar ce îmi trebuie? Abia am scăpat de unul! Deşi... pentru pierdut timpul până la toamnă când mă mut la Constanţa... nu ar fi rău... Tot sunt singură... Ei, hai, madame, lasă prostiile şi culcă-te...

Simt cum corpul se face tot mai greu şi se afundă în aşternut... gândurile se învălmăşesc în capul meu... apoi... neant...

 Dragoş – ora 23,oo

 Este greu al naibii... Dacă nu ar fi fost situaţia asta cu Simona, aş fi şi eu acasă cu familia... Oare ce or face Anca şi Rodica? La ora asta dorm, scumpele lui tata! Nu le-am văzut de două luni, de când am înaintat divorţul... mi-e dor de ele... de fete, nu şi de Simona... pe ea dă-o naibii, îl are pe Nicu, doctoraşul ăla... dar fetele? Stau de patru ani aici în Alexandria... merg acasă la două săptămâni... m-am ascuns ca struţul, cu capul în nisip... ştiam de nevastă-mea, nu este prima dată când mă înşală, dar acum e serios, este însărcinată... a spus că nu ştie care dintre noi este tatăl... vor să se căsătorească, nu au decât... dar fetele sunt ale mele!

Iar sunt singur în seara asta... cum spuneam mai înainte...  este greu al naibii... să stai aşa... e drept, nici eu nu stau, dar ce să fac? Sunt bărbat...  am nevoie să mă descarc...

Doctoriţa asta, Flori...  o ştiu, stă tot în cartier, ea la casă, eu la bloc... şi este prietenă cu Diana şi Cornel, i-am auzit vorbind foarte frumos despre ea... femeie serioasă, deşteaptă, meserie bună...  are doi copii, asta ştiu, o văd mereu cu ei de mână... dar cu soţul foarte rar... ce importanţă are,  am şi eu doi... acum a divorţat, tot oraşul vuieşte, nimeni însă nu o condamnă... şi este şi drăguţă, cum îmi place mie... înaltă, suplă, ochi căprui, abdomenul plat, sânii, ca două portocale... ar putea fi ceva serios, m-am săturat de aventuri de o seară, două... ia să vorbesc eu cu Diana, nu o invită la ziua lui Cornel? Până acum nu am întâlnit-o, chiar o mai întrebam pe Diana, aşa, din curiozitate, de ce nu vine, dar spunea că soţul ei nu merge la astfel de evenimente... ce fel de om e? Şi cum o fi să trăieşti aşa... ca un urs în vizuina lui?

 

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor