Să plângi...

 

-         Plângi, Costache,

                  plângi iubitule, plângi!

                   -  Plâng, domnule şef...

               - Plângi pe dracu! Aşa crezi tu, Costache, dragă, că se plânge, în situaţia ta?

               -   Dar cum se plânge, domnule şef?

               -   Cu lacrimi mari, mă, cu lacrimi mari, multe şi amare! Fluvii, bă, fluvii... Tu mai mult te smiorcăi şi vrei să creezi impresie artistică!

               -  Nu-mi vin aşa de multe, domnule şef! Fac eforturi, fac...

               -  Faci  eforturi, faci eforturi... Măi, băiete, tu ai văzut cum plâng ăştia din marea politică? Bă, tu ai văzut cum a plâns domnul Preşedinte?

               -  Am văzut şefu, dar dânsul nici n-a plâns... abia dacă a deschis gura...

               -  Ai văzut pe dracu! Auzi la el; „abia dacă a deschis gura”! Bă, Costache, plânsul domnului Preşedinte se predă la oara asta în toate facultăţile de psihologie din lume! Artă, bă, artă!  Plânsul ăla special, cu gura mai mult închisă decât deschisă , cum spui tu, a fost ceva ce niciodată, neam de neamul nostru n-o să mai vadă. Era acolo, dacă studiezi puţin problema, o anumită demnitate a plânsului, o anumită atitudine  de înălţare spre o credinţă încă neexplicată muritorului de rând, mic şi prost! Era, în gestul acela, de umană compasiune brodată pe o admirabilă grimasă a plânsului cu scop, cu ştaif şi cu multiple alte subînţelesuri, o veritabilă lecţie de impresionare prin durere curată şi adânc simţită, a unui întreg Popor! Bă, dacă vrei să ştii, că văd că nu prea te duce mintea, în plânsul acela maiestuos era plânsul spre o adâncă fericire al întregului nostru neam, mă, al întregului nostru neam!

              -  Şefu, eu nu sunt unul din marea politică. Nu mă apropiaţi pe mine, neştiutorul şi idiotul şi nesimţitul, de figura celui mai desăvârşit politician pe care ni l-a dat Dumnezeu de la facerea lumii şi până astăzi! Eu sunt aşa cum mă ştiţi, şi cum ziceţi dumneavoastră,  mic şi prost şi...

               - Şi lasă, nu te mai chinui că nu-ţi iese nimic. Aici ai şi tu dreptate. Eşti şi mic şi prost. Cum naiba să fii tu unul  din marea politică? Ai tu faţă, măi, Costache, mă,de marea politică? Ştii tu mă, Costache, mă, cu ce se mănâncă marea politică? Tu eşti un amărât de funcţionar public, mă, cu şcoal făcută la stat, aşa cum făceau toţi proştii pe vremuri, cu examene peste examene luate cu muncă şi emoţii, cu mândria măruntă a omului simplu care crede că doar studiile contează în viaţă, doar munca asta de zi cu zi în bună-credinţă, pentru interesele unei mulţimi nedefinite, cu salariu dat  de stat, cu copiii în îngrijire personală şi cu nevastă-ta pe post de bucătăreasă, funcţionară ca şi tine şi propria doică la copii... Bă, Costache, bă, ăştia din politica mare, n-au nevoie de studii şi examene pline de emoţiile fireşti ale unuia prost ca tine, n-au nevoie nici de cine ştie ce şcoală specială, aşa cum te-a pus dracu pe tine să te pregăteşti de parcă ar trebui să deţii tu toată ştiinţa din lumea asta...bă, ăştia au salarii peste salarii, cu sau fără servicii,  au averi peste averi, adunate din moşteniri peste moşteniri, au rude moarte prin toate statele dezvoltate ale lumii, au familia dată în îngrijirea altor state, state civilizate, bă, au copiii plecaţi la studii în iubitele noastre surori de viţă latină... Franţa, Italia, Spania, Portugalia,  au acţiuni la majoritatea firmelor pe profit şi au neamuri, măi Costache, de  la Ierusalim până la Londra, Paris, Berlin şi chiar la Moscova în ultimul timp...  Mă uit aşa   la tine, mă, mă uit şi mă minunez! Cum ai ajuns, mă, tu să faci de râs speţa umană? Mi-e ruşine numai la gândul că noi doi suntem colegi, mă! Nu mai spun că uneori mi se face şi un pic de scârbă! De greaţă nu mai pomenesc, pentru că o simt aici, în vîrful limbii! Dacă ai fi furat, să zicem , aşa prin absurd, dar destul de normal în ţara asta a noastră, mândră şi frumoasă ca un Rai, mă, Combinatul petrochimic... Bă, îţi strângeam mâna cu respect! Îţi jur pe ce am mai scump, pe nevastă-mea că e cu treizeci de ani mai tînără ca mine şi n-aş suporta să te văd nici uitându-te la cizmele ei, dar-mi-te la faţa ei, că dacă ai fi furat şi tu ceva de preţ, mă, ceva care să mă faacă să spun, cu mândrie şi totală sinceritate, „da, uite un hoţ adevărat”, acuma te-aş fi ridicat în slăvile Cerului cu laude, cu declaraţii la presă, mă, cu emisiuni la televiziuni, mă... M-aş fi mândrit cu prietenia ta de hoţ serios şi ai cuvântul meu de onoare că ţi-aş fi angajat cel mai bun avocat din ţară, să te apere la cel mai interesant şi spectaculos  proces, dar, aşa?  Ce-ai furat, mă, tu?

            - Domnule şef...

            - Taci că înebunesc! Ai furat şi tu două pachete de hârtie de scris...două pacahete de hârtie de scris! Îmi crapă obrazul de ruşine, mă, îmi vine să-mi dau demisia, să plec, aşa cum spun politicienii ăştia mari, care ştiu ştaiful furtului adevărat, în Congo... Ce-ai făcut mă, tu, cu două pachete de hârtie de scris?

               -  Domnule şef...

               -  Măi, Costache, mă, tu eşti conştient în ce belea m-ai băgat? Cum mai ies, mă, eu în lumea asta care mă ştie, mă cunoaşte şi mă respectă, dacă un nenorocit ca tine vine şi-mi face de râs echipa, cu furtul a două pachete de hârtie de scris! Auzi la el...două pachete de hârtie de scris! Bă, tu ştii că-mi vine să intru în pământ de nervi?

               -  Dar nu le-am furat nici p-alea, domnu şef! Praful să se aleagă de cine ştie ceva...

               -  Cum, mă, nu le-ai furat nici p-alea? Bă, nenorocitule, tu chiar vrei să-mi iau câmpii? Tu chiar vrei să cred că poate exista în echipa mea unul atât de nemernic încât să iasă curat la controlul Curţii de Conturi, mă? Bă, tu în ce lume trăieşti? Chiar vrei să faci speţa umană de râs, mă? Asta vrei?

               -  Să-mi moară neamul, domnule şef, să n-apuc ziua de mâine dacă eu am scos vreo hârtie în plus de la magazie, ori...

               -  Mă, taci, să nu te iau la palme! Fii şi tu om şi recunoaşte cel puţin atâta lucru... Te-a prins Curtea în procesul-verbal cu lipsuri?

               -  Este o eroare, domnule şef! Pachetele alea sunt date de mine, la dispoziţia scrisă a dumneavoastră, în campania electorală a domnului senator Tembelu!

               -  Mă, Costache, mă, tu după ce că eşti prost n-ai nici caracter, mă. Adică vrei să spui, aşa ca nesimţitul, că tu chiar eşti un om cinstit, mă? Asta încerci tu să-mi spui? Asta vrei mă tu să cred eu despre unul ca tine? Mă, tu chiar vrei să mă nenoroceşti pe viaţă? Ţi-am greşit ceva, măi Costache...ţi-am făcut eu ţie ceva rău, te-am nedreptăţit eu cu ceva...

              -  Nu, domnu, şef, dar n-am furat, asta e, n-am furat! Ştiţi foarte bine că eu vă stimez, vă iubesc, ţin la dumneavoastră mai mult ca la mine şi la familia mea, dar nu pot să spun că am făcut ceva, dacă n-am făcut! Şi să ştiţi că şi mie îmi este o ruşine de-mi vine să mor...

              -   Păi, în cazul tău ar fi mai bine să dispari, măi Costache! Ar fi o soluţie, aş avea şi eu o explicaţie...dar aşa, aşa ce explicaţie pot să dau? Cum să ies eu acuma la presă şi să spun că unul ca tine, se face vinovat de furtul a două pachete de hârtie de scris...Cum să spun  mă, eu aşa ceva într-o perioadă atât de fastă în care se fură cu vaporul, cu avionul, cu milioane de euro sau dolari, cu acte şi fără acte, cu prieteni şi cu duşmani... Unde este mă, demnitatea mea de om al acestui timp, om cu răspundere şi cu lipsuri normale, mă, cu lipsuri de câteva miliarde de lei vechi, aşa din când în când... Unde este mă, mândria mea de om cercetat la D.N.A., cercetat la D.G.A., cercetat de A.N.I., cercetat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cercetat de toţi cei care au vrut să mă cerceteze, cercetat şi condamnat de zece ori pentru trafic de tot felul şi fără o zi de puşcărie la activ? Mă, tu îţi dai seama în ce situaţie delicată mă pui?

              -   Dar dumneavoastră sunteţi şef, domnule şef! La dumneavoastră este altfel, la dumneavoastră şi controlul Curţii de Conturi se face altfel, iar lipsurile de care vorbiţi, ştie toată lumea că nu sunt aşa, simple lipsuri, că  de fapt, tot ce faceţi dumneavoastă reprezintă o contribuţie la susţinerea noastră politico-democratică...dar la mine, la mine, aşa cum spuneţi şi dumneavoastră, lipsa se numeşte pur şi simplu furt şi dacă eu n-am furat cum să fiu făcut hoţ...

              -   Iar începi? Mă, tu iar te aşezi pe smiorcăiala asta de amator nenorocit, prost educat pentru aceste timpuri istorice şi demne şi...

              -   Am dovada, domnule şef!

              - Ai dovada! Doamne, ascultă-l Tu şi i-al de-aici şi du-l în pustie... N-ai nimic, bă, n-ai nimic!  Şi-ţi mai spun eu ce n-ai. N-ai caracter, Costache, şi dacă n-ai caracter n-ai cum să pricepi tu diferenţa dintre o lipsă oarecare, fie ea şi de câteva nenorocite de miliarde vechi, şi un furt sadea, un furt adevărat, fie şi de două pachete de hârtie de scris, dar consemnat frumuşel în actul de control al organismelor Statului, mă! Să ştii şi tu că acolo unde a scris Curtea de Conturi nici Dumnezeu cu toată puterea lui, nu mai şterge, mă... Ăsta e act, bă, act oficial, făcut de un organ al statului abilitat să controleze averea statului, bă! Şi ca să nu se creadă că eu aş obstrucţiona cumva organele Statului în munca lor judicioasă, am să te trimit în judecată, măi Costache, am să te trimit în judecată pentru furt calificat din averea statului! Şi ca să nu existe nici-un fel de bănuială că aş acoperi cumva hoţia de acest fel, că te-aş ajuta, Doamne fereşte, în actul tău infracţional, am să-ţi desfac şi contractul de muncă...

             -   Domnule şef...

             -   Costache, dragule, eu ţi-am spus! Cinstea asta a ta exagerată şi păguboasă pentru colectivul în care te-am primit şi te-am lăsat să munceşti n-o ssă-ţi aducă nimic bun! Bă, gata, s-a spart ulciorul!  N-ai stofă de hoţ cinstit, n-ai credinţa omului care mai greşeşte şi mai ales nu ştii să plângi, mă, nu ştii să plângi!  Bă, să ştii şi tu de la unul care simte mai mereu din ce parte bate vântu, că niciodată n-ai dreptul să vorbeşti de rău un şef, un politician sau un om al Puterii, mă...  Viaţa ne spune cu experienţa ei  de mii de ani, că ăla puternic nu ştie şi nu vrea să-l ajute pe ăla mic şi prost, aşa, ca tine!

               -  D-aia şi plâng, domnule şef. Dacă aţi şti că-mi vine să mor de ruşine...pentru două pachete de hârtie de scris să fiu eu făcut hoţ în faţa colegilor de muncă... Domnul Popescu şi-a făcut cinci case, domnul Ionescu şi-a făcut trei vile în centrul oraşului, domnul Pantaze, cât este el de handicapat, şi-a cumpărat pământ, pădure şi păstrăvăria de la munte şi Curtea de Conturi n-a consemnat nimic, nimic, iar eu...

              -  Asta e viaţa, Costache, băiatule, asta e viaţa. Ai greşit, trebuie să plăteşti! Eu de hoţi ca tine n-am nevoie în colectivul meu de muncă, bă, n-am nevoie!  Şi mai e ceva, dragă Costache. O să mă asigur că vei fi şi condamnat, aşa, ca să fie un exemplu bun pentru toată lumea că a început şi la noi perioada de luptă împotriva hoţiei şi prostiei, mă, ai înţeles?

21.02.2011.

 

 

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Dana Barcaru Pitis pe Februarie 24, 2011 la 7:34pm
 Cum e hit-ul ăla recent de tot ? Îmi place , îmi place ..îmi  place..place..place   !!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor