Salonul trei

[Petre Ioan Cretu]

abia internat spăşit cu fişa în mână
deschid uşa salonului trei
şi dintr-odată se deschidea o altă lume
ceva mai stranie cumva unde pluteau prin aer
pungile cu ser de la perfuzii de-a valma
cu seringi bandaje şi asistente mov
din când în când venea în picaj un cărucior năuc
trăgând după el o cutie de carton
care se lovea de paturi de noptiere
se mai lovea şi de câte un bolnav
dar de obicei trecea şuierând şi se pierdea
în spital până la ziduri sub tencuială

pe jos pe gresia umedă se târau
tot felul de garouri
aproape că nu mai aveam pe unde păşi
cei mai sănătoşi dintre noi
din cârje au făcut un fel de picioroange
cu care se plimbau într-un du-te vino aiuritor

de undeva de sus picura o lumină firavă
şi se prelingea prin ochi până-n străfund
apoi dintre crăpături apăreau hoţii de lumină
cu o mie de picioare gălbui
după care dispăreau şi se făcea întuneric

aici veşnicia nu e un mit
înflorea în fiecare dimineaţă de sub paturi
şi fiecare perfuzie era o catedrală de spaimă
ţâşnind din braţele noastre ca o luminare
până sus în tavan