Ţine minte, iubite!
Ai venit într-un ceas în care...
pustiul îşi căuta ţărmul!
M-am agăţat de tine
ca de ultima secundă în cădere
Şi-n haosul – orbit de întuneric –
ai strălucit o clipă... suficientă...
pentru a te prinde cu braţele amândouă.

Te-am strâns atât de tare...
că spaima din ochii tăi
a fulgerat scântei –
Da! Sunt ai mei!
Nu mai ai scăpare!
Şi nerostita întrebare...
Am ucis-o –
în „Săruturi albe de ninsori“...

Eşti vraja cântului din urmă,
Eşti perla închisă-n scoici,
ce zace în adâncuri...
Eşti nebunia zborului...
Şi eşti altarul...
Pe care fulgi de nea – murind –
Iubirea o înalţă tot mai sus!
Coroană dăruită stelelor
Pe care ai să le-auzi plângând
În nopţile în care – iubirea se va stinge...
Răpusă cu cruzime
De ultimul tău gând!

a.

Vizualizări: 11

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor