Rădăcina viselor mele a rămas înfiptă în infinit,
seva gândului călător străbate spaţiile nesfârşite
ce nu cunosc al ceasornicului inperturbabil ticăit
şi nici sângele ce curge prin venele îmbătrânite.

Vremea pare împietrită, nu vine, nici nu trece.
Viaţa mea încă este ancorată în ziua însorită,
însă simt în ceafă respiraţia grea a nopţii rece
şi lumina din sufletul meu tremură neliniştită.

Am văzut în urmă cu ceva timp răsăritul soarelui,
dragostea mi-a dat de mai multe ori lungi târcoale,
am cunoscut tristeţea, bucuria, îmbrăţişarea dorului
şi ascuţimea pietrelor presărate de soartă pe cale.

Acum inima mea contemplă trecutul şi prezentul,
viitorul străluceşte cu adevărat doar în închipuire,
nu ştiu când voi pleca, aşa că savurez momentul
închinând în cinstea clipei o cupă plină cu iubire.

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor