Sclipiri exacte

 

Cine

își azvârle inima în bătaia de umbre

                  din ceasornicul astrelor

Cine întețește focul adânc,

         abisala uimire de viață...?

 

În faguri stau lupii albi

neagra singurătate cosmică tace tăcerea...

Vizualizări: 308

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Monica Rohan pe Ianuarie 11, 2014 la 11:09pm

Îți mulțumesc Alina. Imaginea postată de tine este „albastră” de poezie și mister...

Comentariu publicat de Stoica Alina pe Ianuarie 11, 2014 la 7:19pm

Comentariu publicat de Monica Rohan pe Ianuarie 10, 2014 la 9:35pm

Mulțumesc, Agafia. S-auzim de bine!

Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Ianuarie 10, 2014 la 6:57pm

"neagra singurătate cosmică tace tăcerea..".foarte sugestiv acest vers!

Comentariu publicat de Monica Rohan pe Ianuarie 6, 2014 la 5:09pm

Mulțumesc, Stere Bucovala. Ce să mai zic? Acolo sunt niște săbii de umbre, orele, viața, străfulgerări. Clar că se poate vorbi despre vorbire, tot astfel se poate tăcea despre tăcere, însă de-i unul și-același cel ce vorbește despre tăcerea-i, desigur o dizolvă în apele vorbelor... Așadar.

Comentariu publicat de Stere Bucovala pe Ianuarie 6, 2014 la 12:29pm

 

  Înteţeşte focul adânc

  Abisala uimire a vieţii .

 

  Cred că poemele tale MONICA încearcă un simbolism fin şi destul de greu palpabil să zicem la prima citire Eu cred că versurile de mai sus pot confirma destul de uşor când un pot este dejea format 

Comentariu publicat de Monica Rohan pe Ianuarie 4, 2014 la 2:51pm

Mulțumesc mult. Așa-i. Și totodată o incomensurabilă fericită suferință. E „spaima” că ai cădea prin imposibila fisură a unei taine. Durerea unui înțeles. Când îți taci tăcerea, te afunzi în hăul nemăsurii sale, ca și cum ai uita drumul îndărăt.

Iar „lupii albi”, atacă cu eleganță. Sau deloc.

Comentariu publicat de Mihai Pamfil pe Ianuarie 4, 2014 la 1:00am

Pleonasm? În vorbirea comună ar putea fi, dar nu în rostirea tip ritual, care cultivă efectele incantatorii. Dar aici e chiar mai mult decât incantaţie, e conştiinţă a tăcerii, intuire a nelimitelor ei."Tace tăcere" e foarte aproape de "a tăcea tăcere". Or, infinitivul (verb şi substantiv, deopotrivă) spune ceva despre marea tulburare care este infinitul, hăul în care tăcerea se tot adânceşte...

Comentariu publicat de Monica Rohan pe Ianuarie 3, 2014 la 11:56am

Chiar cvadruplu pleonasm, dacă e (și e!) să considerăm negrul încă un „atribut” al desăvârșitei tăceri: neagra singurătate își tace tăcerea... A fost în intenție, nicidecum din nebăgare de seamă și, am auzit această tăcere (cu marea ureche imersată în noaptea grozavei singurătăți), aprofundată, din ce în ce.

Vorbește-mi despre tăcere

                                     tăcând

                         din adânc...

Mulțumesc.

Comentariu publicat de Dominique Iordache pe Ianuarie 3, 2014 la 3:01am

Monik, vezi că la versul final e aproape un triplu pleonasm . Sunt trei cuvinte implicate: singuratate...tace tăcerea. Prima parte e interesantă.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor