{regretatului maestru şi nepreţuitului prieten
Mişu Borşer}

Nu mai am veşti de la tine,
dragul meu drag.
M-ai părăsit într-o seară
de iarnă, fără un cuvânt.
Ningea pentru prima oară.
Fulgi mari se roteau, se roteau...
Şi pe fruntea mea,
arsă de dor –
în mângâieri catifelate
se topeau!

– „Ţi-aduci aminte!“
Ţi-am scris un poem.
– „Să mi-l trimiţi, draga mea!“
Şi l-am trimis... chiar a doua zi.
Puţin parfumat (aşa, să-ţi aminteşti),
o floare nemuritoare şi,
o şuviţă din părul meu bălai.
Sper că le mai ai?
Să nu-mi spui că nu le-ai păstrat?!

Şi ţi-am mai scris... două scrisori.
Îţi mărturiseam –
dorinţa-mi tainică:
„tot restul vieţii să-mi trăiesc,
la umbra celui
ce-atât îl admir şi-ndrăgesc!“
Şi-mi imaginam...
cum, citind...
în colţul buzelor – un zâmbet ţi-a'nflorit!
...Ai zâmbit, nu-i aşa?
şi inima înflăcărată,
timid a început să-ţi bată –
la gându-mi ce s-a 'lăsat mărturisit'.
..................................................
Îţi mărturisesc...
că mi-aş dori să mă pierd
în fiinţa ta,
ca într-un labirint al dragostei,
în care...
aş vrea să rătăcesc
până la sfârşitul zilelor mele.
Departe de tine,
mă simt despuiată... de toate comorile lumii.

Visez la o primăvară în care,
ceasurile să aibă un sens...
chipurile oamenilor să-mi pară mai luminoase,
mai pline de iubire şi cântec!

De-ai şti cum inima-mi cântă –
gândindu-mă la ceasul „acela“ de taină!
Tu eşti lumina nopţilor mele
de singurătate...
Izvorul de apă vie –
la care-mi potolesc „setea de dragoste“,
Raza de bucurie reaprinsă...
în dosul unei lacrimi.
Îţi Mărturisesc...
chiar dacă ai să zâmbeşti!
...................................................................
„N-ai zâmbit!“ mi-ai spus mai apoi.
Ai fost atât de fericit!
Uite! Mai e puţin până la primăvară...
când cireşii vor înflori,
şi-om sta împreună în livadă.
Şi-ţi voi împleti o coroniţă,
din florile albe ninse –
Şi te-oi privi adânc în ochi,
smulgându-ţi mărturisirea...
cu sărutări aprinse, aprinse...

...................................................................
...Nu mai am veşti de la tine,
dragul meu drag.
M-ai părăsit fără un cuvânt,
într-o seară de iarnă.
Fulgi mari se roteau, se roteau...
Deasupra criptei negre –
Şi pe fruntea mea,
arsă de dor –
se topeau!

Mi-am culcat sufletul
pe piatra tăcută şi rece...
Şi lacrimile iubirii,
ca-ntr-un vis...
Livezi de cireşi... înfloreau!
Mi s-a părut... c-aud şoapte –
voie bună şi râs?!
Era doar... rătăcita-mi umbră...
Amar zguduită...
de plâns,
de plâns!

........născut cu strigăt – când toamnele plângeau...
şi plecat în mare taină – când fulgi albi sărbătoreau...

(inspirată după scrisoarea originală)

Vizualizări: 5

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Stancu nicolae pe Iulie 16, 2009 la 10:35am
deosebita poezia Valentina....multumesc
Comentariu publicat de Delia Staniloiu pe Iulie 12, 2009 la 4:35pm
Mie,chiar asa mi s-a intimplat.......

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor