- Aleg din cetină azi foaia

Și scriu un gând cu fulgi de nea

Purtând în inimă văpaia

Aprinsă de minunea mea.

 

În pragul serilor de iarnă

Vreau trupu-i fin întins sub brad,

Lăsând ninsorile să-mi cearnă

Pe piept săruturi care ard,

 

Să mă scufund cu ea în visul

Acelor fantezii regești

Pe care numai paradisul

Ți le oferă când iubești.

 

- Poeme dulci şi vanilate

Scrise în prag de sărbători

Sub cetini ninse aşezate

Aşteaptă îngeri peţitori.

 

Sub brad e darul pentru tine,

Mătasea fundei de-o dezlegi

Curburi de jar şi dealuri line

Ţi-or fi poveste ierni întregi.

 

Dar spune-i moşului odată

Ai fost cuminte sau n-ai fost,

Ţi-e slova-n trupul meu brodată,

M-ai scris din minte, pe de rost?

 

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Vizualizări: 26

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Decembrie 24, 2015 la 5:01pm

Sărbători fericite, Elisabeta!

Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Decembrie 24, 2015 la 1:11pm

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor