se dedica Danei Tolan
Arunc o privire dincolo de gardul de fier forjat al cimitirului
spre un mormant plin de coroane proaspete , vad pe cruce
numele celor doi plecati impreuna : Faust Ion si Maria ,
garoafele rosii de sera inconjurate de crengile de brad zac
peste garoafele de hartie , bujorii de pe mormantul vecin
lasa petale albe pe carare odata cu mirosul ce se desprinde brusc.
Haita de caini vagabonzi ma insoteste pana aproape de intrare,
apoi traverseaza cu priviri hamesite printre masini si pietoni,
aratandu-mi mie si oricui ii priveste ca au fost candva lupi .
Timpul curge cu insolenta , nici putreziciunea nu sta pe loc ,
gandurile se interfereaza cu zgomotul strazii , miezul zilei
sta sa iasa de sub pleoapa, rotund ca un glob ocular .
Intru si ma asez undeva in spate, sunt vizibila pentru ca sunt singura
in sala fara spectatori .Pe scena : sapte oameni sculpteaza sunete
dandu-i chip lui Astor Piazzola. Se reiau bucati de fraze muzicale,
se repeta iar si iar un pizzicatto, ca si cand atunci s-ar contura ridurile
de la coada ochiului, apoi se scrie cu pasiune miscarea unui pantof
de femeie care inconjura piciorul unui barbat .Alejandro Drago isi scoate
la iveala ventriculele, le desprinde de propriul sau trup si le aseaza
pe figura lui Piazzola. Pietrarii lui sculpteaza aerul salii .
Astor prinde contur .
Ma simt desprinsa de oras,de greve, de caderea guvernului,
de problemele banesti ,de filmele care ma transpun in lumi diferite,
particip si eu, doar intelegand cum se face , la ivirea din neant a tangoului.
Sunt al optulea pietrar , sculptez in carnea mea sunete prin rezonanta .
Suntem prezenti.
In dreapta si in stanga scenei se regasesc doua jumatati uriase de mar
care isi arata una celeilalte suprafata taiata ,locul unde unu a devenit doi.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !
Alătură-te reţelei reţeaua literară