Sec XX - Suta de ani în care am trăit
 
Revista Time produce un număr special numit "Cele mai influente 100 de persoane în lume". Este vorba de o trecere în revistă a personalităţilor care modelează lumea şi viaţa planetei mai  profund decât guverne, şefi de state sau monarhi. Vom găsi acolo preşedinţi, lideri, artişti, actori, şefi culinari, sportivi, oameni de afaceri, filantropi, educatori,  cineaşti,economişti, scriitori, avocaţi, ingineri şi doctori. O listă impresionantă de oameni dedicaţi perfecţiunii, inteligenţei, dar mai ales conduşi de forţă şi talentul în a  răspândi idei, în a face lumea noastră mai bună.  Dar ei nu s-au născut peste noapte. Fiecare individ este suma dezvoltării istorice, a memoriei colective, ei nu pleacă de la zero ci de la o anumită stare socio-culturală dată, în care s-au educat şi format. În cazul nostru, este zbuciumatul secol XX în care noi ne-am născut şi maturizat. Majoritatea am rămas anonimi, puţini însă au sintetizat tehnologia, realizările de miracol dar şi catastrofele istoriei, cu ambiţie, carismă şi talent personal, devenind liderii de azi. Mi se pare oportun să trecem în vedere evenimentele majore care au sculptat istoria şi faţa lumii în secolul XX. Îmi este clar că lumea de azi arată aşa cum o cunoaştem în urma unui proces de modificare şi adaptare la morala trecutului. Putem spune că sec XXI digeră şi se reconstruieşte din moştenirea colosală a sec XX .
                                          D Day
 
1900 Freud publică cartea sa care revoluţionează psihiatria: Interpretarea viselor.
1901 Marconi transmite primul mesaj radio transatlantic
1903 Fraţii Wright execută primul zbor aviatic
1906 Pablo Picasso şi Mattise se întâlnesc la Paris
1908 Automobilul Ford model T este produs în linie
1912 Se scufundă  nava Titanic care loveşte un Iceberg în drum spre New York.
1914 Este asasinat arhiducele Franz Ferdinand, izbucneşte primul război mondial
1916 Einstein publică Teoria generalizată a relativităţii
1917 Comuniştii preiau puterea în Rusia ţaristă
1918 Epidemie mondială de gripă - milioane pier.
1919 Liga Naţiunilor este fondată. În America legile prohibiţiei intră  în vigoare.  
1924 Virginia Woolf se instalează la Londra
1925 Procesul "Maimuţelor" ridică problema rasismului şi refuzul Darwinismului 
1927 Pilotul Charles Lindbergh traversează de unul singur oceanul Atlantic
1928 Apare Mickey Mouse care distrează milioane de copii şi părinţi. Este descoperită penicilina.
1929 Bursa americană se prăbuşeşte. Criză economică şi haos.  
1933 Hitler este numit cancelar al Germaniei
1937 Albă ca Zăpada şi cei Şapte pitici, succes mondial. Dezastrul zeppelinului Hindenburg.
1936 Sportivul Jesse Owens câştiga 4 medalii de aur olimpice.
1938 "Războiul Lumilor" conceput de Orson Wells transmis la radio produce panică  în USA.
            Primul club de jazz se deschide în Harlem NY
1939 RCA prezintă primul aparat de televiziune introdus în USA
           Germania invadează Polonia. Începe al doilea război mondial
1940 Apare reţeaua fast food McDonald's 
1941 Atac japonez la Pearl Harbour, flota americană este total distrusă 
1942 Anna Frank, începe agenda sa, la Amsterdam, in ascuns XX
1944 D day - aliaţii debarcă pe coasta Normandiei
1945 Iau fiinţă Naţiunile Unite cu sediul la New York şi Geneva.
           America aruncă prima bombă atomică la Hiroşima, Japonia capitulează necondiţionat.
 
          
           Germania capitulează aliaţilor. Hitler se sinucide.
1947 Laboratorul american Bell produce primul tranzistor revoluţionând profund electronica 
          Viteza sunetului este depăşită de avioanele jet.
1948 Prin vot la Naţiunile Unite, Israelul devine stat independent.  Televiziunea prin cabluri este testată în USA
1949 Ia fiinţă pactul NATO
1950 Este inventată cartela de credit  
1953 Structura DNA este descoperită, Edmund Hillary cucereşte Everestul, Stalin moare.
1954 Vietnamul este scindat la paralela 17
1955 Jonas Salk dezvolta vaccinul polio
1957 Primul satelit Sputnik este lansat de URSS, este fundată  Comunitatea Europeană (Piaţa comună) 
1958 China începe programul ideologic "Marele marş"
1959 Păpuşă Barbie devine un best seller
1959 Dalai Lama reuşeşte să fugă din Tibetul ocupat de China
1960 FDA aprobă difuzarea pastilelor anticoncepţionale
1961 Sovieticul Gagarin, primul om în spaţiu
 
 1962 Criza Cubană, războiul rece ajunge la apogeu.
1963 Discursul lui Martin Luther King: I Have a dream
1963 Preşedintele John Kennedy este asasinat în Texas, Bob Dylan apare în concert la NY 
1964 Formaţia Beatles cucereşte scena britanică. 
1967 Primul transplant de inimă reuşit, în Africa de Sud.
1969 Pele brazilianul înscrie al 1000-lea gol în futbol
           Primul om pe Lună 
           Festivalul Woodstock
           Internetul este lansat în USA
1970 Sistemul de notare bar Code este pus la punct, va revoluţiona stocarea, identificarea şi plată pentru bunuri de consum
1972 Apare firma ATARI, primele computere, Nixon vizitează China
1973 USA se retrage din Vietnam 
1974 Scandalul Watergate - Nixon demisionează 
 
1976 Nadia Comăneci - prima gimnasta olimpică cu nota 10.
1977 Primul Apple II computer. Epoca digitală este iniţiată. Filmul Star Wars încasează milioane.
1979 Sony introduce primul Walkman în Japonia, Şahul este nevoit să părăsească Iranul
1981 Primul caz SIDA declarat. MTV transmis pretutindeni
1982 Michael Jackson lansează Thriller
1986 Dezastrul nuclear Cernobîl
1989 Cade zidul Berlinului, comunismul este declarat falimentar
1990 Nelson Mandela eliberat din închisoare
1991 Este lansat pe internet primul website  
1993 IBM prezintă Simon, primul telefon celular inteligent
1996 Este clonată oiţa Dolly 
1998 Este fundată firma Google care va revoluţiona netul
2000 Se anunţă prima schiţă a genomului 
2002 Moneda Euro în circulaţie
2004 Apare Facebook
 
 
Am intrat în sec XXI cu un avans ştiinţific şi tehnologic fără precedent.  Comunicaţiile, transportul şi medicina modernă au schimbat radical viaţa a miliarde de oameni. Europa a găsit pace şi echilibru după secole de războaie. La est, China cu o populaţie de 1.2 miliarde a evoluat spre o sinteză între vest şi est creând un stat nou, mai liberal. Africa eliberată de colonialism şi de războiul rece se ridică după secole de dominaţie străină.
Planeta a traversat un proces de globalizare datorat americanizării, Statele Unite dominând economia,
 politica şi tehnologia, fără rival. Acest fenomen a dus la reacţii antiamericane în special în regiunea noastră
( Orientul Mijlociu). China şi India au devenit demografii majore cu o rată  vertiginoasă de integrare în economia mondială. Dar si alte probleme au apărut în proces. Diferenţele între naţiunile bogate şi cele sărace s-au adâncit. Există voci care pledează că starea bună este limitată şi nu poate fi divizată între miliardele de locuitori ai planetei. Ţările lumii a treia sunt obligate să facă faţă  unei rapide creştere a populaţiei şi în paralel să rezolve prezervarea spaţiului ecologic. Costul este uriaş. Terorismul, dictaturile şi proliferarea armei atomice cer atenţie deosebită. Există zeci de conflicte şi războaie locale  generate de revendicarea resurselor cât şi  conflicte etnice. Regimuri despotice tind să fabrice cu orice preţ arme atomice. În continentul Africa, malaria şi virusul HIV afectează epidemic milioane. La vârful acestor ameninţări stă  încălzirea planetară produsă de gazele şi poluarea industrială. S-a calculat că temperatura medie a secolului XXI va creşte cu 3 grade C.  Suficient ca să distrugă o mare parte din fauna marina iar topirea gheţarilor să ducă la inundarea terenurilor joase, de coastă. S-a calculat că problemele enviromentale nerezolvate vor duce ireversibil la imposibilitatea de a susţine viaţa pe planetă. Secolul XXI are sarcina să combată acestă apocaliptică profeţie.
 
Adrian Grauenfels
2012
 

Vizualizări: 395

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Comentariu publicat de Adrian Grauenfels pe Aprilie 29, 2012 la 6:00pm

E datoria generatiei noastre sa opreasca dezastrul produs ..tot de oameni..

Comentariu publicat de Serban Ecaterina pe Aprilie 26, 2012 la 9:18pm

Trecerea timpului se oprește cu clipe imortalizate... post mortem...rămân în conștiințele noastre chiar dacă ignoranța ne spune că nu sunt importante...toate sunt importante pentru evolușia noastră și ne amprentează existența cu sau fără voia noastră...Binecuvântate fie toate descoperirile care ajută spiritul nostru să zboare, să evolueze...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor