Epuizat se scurge timp de nopți geroase
Și lungi de-au fost, tot nu-i odihnă-n mintea-n plin de negru,
Zdrobindu-și liniștea în scrâșnetul de tălpi, ce calcă oase
Cernute albe dinspre cer, acoperindu-ne de-a întregu.

E alb în nuanțele până la negru tot pământul
Și pomii suferă cu crengi chircite de-atâta dezgolit,
Neacoperiți de penele cântând... nu mai adie vântul,
Doar se răzbună aiurea, se urlând țepos în viforit.

S-au deplasat ghețarii, aisberguri, ninșii poli,
Pe acest tărâm, pe case le îngropând cu totul,
Cu animale, oameni, blocuri... le făcând atoli
Și străzile-s doar șir de dricuri albe, cărând mortul.

Parcă nici rozul, galbenul, grena, topazul, nu ajută,
Pereți ițesc exotic, dar morb crud nu cedează,
Tot griu murdărind dalbul, nea aspră-i praf bătută
Și sat, oraș, o țară, tot, lumea... iar, iernează.
24.02.2012

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor