OROLOGII DE DUMINICĂ

 

Pentru George Holobâcă poezia este un timp aşteptat, o sărbătoare în care se regăseşte cu cele curate şi înalte, când redobândeşte bucuria de a pătrunde în intimitatea versului şi pentru o dulce evadare în cultură şi marele tensiuni ale clipei. Poezia sună la oră exactă în sufletul poetului, este prezenţa odihnei în poem.

Cu volumul de versuri „Orologii de duminică” apărut la Editura „Călăuza v.b.”, Deva- 2008 el testează limitele poeziei sale abordând cu mult curaj teme personale dar şi generoase. Volumul are o variantă în limba franceză cu titlul „horologes de dimanches” permiţând o interesantă deschidere spre marele bulevard cultural al Europei.

George Holobâcă încifrează gândurile sale poetice în formule personale calde şi pătrunzătoare: apa visează, umbrele şi flăcările sunt alături, cocorii sparg monotonia melancoliei şi pun sigiliu pe mesaj, timpul este spart, poezia profundă este motivul ieşirii din peisajul cotidian pentru a descoperi silabele genezei şi oglinzile de rouă. Călătoriile poetice ale autorului sunt virtuale, starea este una de respect pentru versul care îţi sare în faţă precum lupul bătrân şi pentru cultura serioasă, un gest de regăsire a spaţiului etern în care credinţa oferă certitudini , iar macii din grâu culoarea spirituală a poeziei sale.

Pentru Holobâcă în mod cert cunoaşterea are ceva care dă mister şi siguranţă, atingerea ideii îl marchează şi poezia ţâşneşte în cuvinte alese cu atenţie, chiar cu teamă, cu sfială şi bucurie, descoperirea tărâmului interzis: „mă străduiesc să fiu ecoul/cireşilor ce înfloresc cu florile-n pământ/dar şi călător pe apa/ce se varsă în cer/” – ivirea luminii este câştigul său. (Cunoaştere).

Motivul cocorului care săgetează cerul spre alte patrii este unul copleşitor, dorul călătoriei cu vehiculul numit poem este o experienţă spre absolut: „ vine de nicăieri/şi n-ajunge la capăt/precum în zero/încap toate numerele/şi rămâne totdeauna loc pentru altele// numai Dumnezeu învinge/zările fără margini/”  - Ochi de cocor.

Pentru siguranţa versului său poetul apelează la valorile clasice, verificate, ale poeziei române din orice vreme: Lucian Blaga şi Tudor Arghezi. Dar insistă şi pe valorile creştine luminoase, venind cumva dinspre cultura franceză încercată prin operele lansate în acel spaţiu literar.

Creaţia este motivul preluat de la poetul Lucian Blaga, creaţie care se scurge spre relaţia dintre două fiinţe: „când a modelat lutul/lui Dumnezeu/i-au curs/printre degete stelele/” , iar de la Arghezi motivul zeilor iviţi din mucegaiuri şi noroi.

În poezia întitulată simplu patru se dezvăluie deschiderea conştiinţei poetice a scribului spre cele eterne, spre siguranţa salvării, e cineva care veghează pentru ca lumea să nu o ia razna, pentru ca făuritorii de miracole să rămână în echilibru pe un atom, brusc anul are treisprezece luni, săptămâna opt zile, ziua douăzeci şi cinci de ore, dar exista şansa pentru ca poetul să fie contemporanul aceleiaşi secunde … Este aici prezentă partea spirituală a lumii, cea în care limitele sunt elastice şi în care Iisus desparte certitudinea de incertitudine. E modul de închinare a poetului, prin vers.

În zbuciumul cotidian imaginea mamei este una a curăţiei: „Ană Floare Ană Floare/ mamă cu zăpadă pe rochie” (macii din grâu)

În pasta poemului scris de George Holobâcă se află idei care vibrează şi care fac poezia să aibă silabe de fosfor:” străzile vibrează/cum corzile de chitară/ „ „în aerul umed îngerul rugineşte/tot aşteptând orologiul duminicii/” „poemul e-n genunchi/roşi până la os/pe piatră/în trupul urzit/din rugăciune/” „fetele aruncă oglinzi/pe câmpii/” .

În acest joc poetic însă poemul pare scurtat brusc precum ramura de pom, pentru a rodi, versul este reţinut, fără să lase efectele să curgă, ceva îl împiedică pe poet să ducă suferinţa cuvintelor la capăt, e tehnica misterului, dar şi aerul personal al poeziei, doar iniţiaţi ajung să prindă frăgezimea scrierii. Uneori versurile curg fără a atinge esenţa, autorul acceptând starea poetică în stil propriu, cu grija de a nu sparge coaja ideii.

Totuşi scriitorul acceptă sacrificiul, este unul interior, de zbatere: „dacă ai fi pasăre/ai plăti cu cântecul tău/vămile/”

Revolta împotriva dezechilibrelor sociale este una angajată, poeţii ceauşişti s-au călfănit, au uitat de tronul proletar, au palate, au pus botul la trai de nababi, dar sunt deja pe pluta meduzei, alunecând în ape fără timp şi ecou. Brutal este şi poemul punk – poeme, cumva ieşind din tiparul poeziei, este aici şi un exerciţiu el experienţelor de azi în care poezia este călcată în picioare.

Doamne,/nu răsturna/ordinea lucrurilor/primeşte şi toamna aceasta/ofranda livezilor/” . Peste toate este necesară intrarea în normalitate, în rod şi frumos, ca şansă oferită fiecăruia.

Autorul este membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Alba – Hunedoara a mai scris: „ Armura de lut”, „Via caprelor”, „Purgatoriul cocorilor”, „Gloria zăpezii” , iar volumul actual este dedicat copiilor elis şi iulian, ca gest suprem de cântec de duminică pentru cei care vin după noi, pentru că „ polenul din matricea lacrimii/fecundează istoria/”

Chiar dacă poezia curge simplu, fără semne prea multe, cuvintele au litere mici la început de vers, e semnul că ceva continuă dintre poet spre lume şi mai departe, iată   „ în pieţele publice/sfinţii coborâţi din icoane/împart orăşenilor/pâine şi zale/ „

 

 

Constantin Stancu

 

Vizualizări: 6

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor