Shakespeareanul – A fi sau a nu fi, sau Cernîşevskianul - Ce-i de făcut.? Aceasta e întrebarea.



Î
n ţara din arcul Carpato-Danubiano-Pontic, în oraşul - cetate, în umbra călăreţului de bronz, trăia un popor paşnic. Şi a bătut la porţile cetăţii o seminţie trufaşa. Seminţia arhitecţilor era. Câtă frunză şi iarbă, erau arhitecţii. Şi largi au deschis ceăţenii, porţile cetăţii. 
- Aici rămânem! au strigat arhitecţii. Şi au ramas. Şi s-au amestecat arhitecţii cu locuitorii cetăţii.
Câtă frunză şi iarbă, erau arhitecţii. Văzând  ca in oraş sunt tot felul de bresle, au zis aritecţii, - un Ordin al nostru să facem! Şi se facu Ordinul arhitecţilor. Şi văzând arhitecţii că e bine, s-au odihnit.

Ş
i trecură anii. Şi crescu Ordinul, ca viteazul din poveste. Şi apăru in cetate Primarul. Şi mai viteaz este Primarul. Căci, el crescu într-un an, căt Ordinul în zece.

Şi apărură în cetatea, de-acum oraş, automobiliştii. Câtă frunză şi iarbă, sunt automobiliştii.
- Aici e de noi! au strigat automobiliştii. Şi se amestecară automobiliştii, cu locuitorii oraşului. Câtă frunză şi iarbă, sunt automobiliştii. Şi neîncăpător este oraşul.
Văzând asta, Primarul cel viteaz, mândre case făcu automobiliştilor. Parking-uri se numesc aceste case. Şi văzând Primarul că e bine, se odihni. Şi locuri de odihnă le facu. Parcări se numesc. Si văzând Primarul că e bine, se odihni.
Mai grozavi sunt automobiliştii. Căci, ei cresc într-o lună cât Ordinul in zece. Ani. Şi au ocupat oraşul automobiliştii. O palmă de loc nu au lăsat. Şi le mai făcu Primarul, o parcare. Cea mai mândră dintre toate. Tare mulţumiţi sunt automobiliştii. Căci, Primarul cel viteaz şi sfănt, o parcare sfânta le dădu. Căci, în umbra sfintei biserici se află parcarea. Şi văzând Primarul că e bine, se odihni.

Şi au văzut arhitecţii, că nu mai e loc in oraş. Şi au mai văzut arhitecţii, că într-un alt oraş, au reuşit să-i scoată pe automobilişti din cetate*.
- Să-i scoatem  din cetate*, au cerut arhitecţii.
- Aşa să fie! Să-i scoatem! s-a semeţit  Ordinul.
La Turn! La Turn! au strigat arhitecţii.

Şi în 'cea frumoasă zi de toamnă, floarea cea mandră a Ordinului arhitecţilor, s-a întrunit în Turn. Printre cei 30 de mândri arhitecţi, m-am amestecat şi eu. Doamne! cât erau de  semeţi. Ce moment istoric îmi este dat să trăiesc. Cu cât dispreţ voi privi automobilistii când, umiliţi, vor părăsi cetatea*

Şi povesteşte magistrul, despre uimitoare fapte de vitejie. Cum, in oraşul de la poalele munţilor, automobiliştii au fost izgoniţi din cetate
*. Şi au bubuit, din piepturile de aramă, arhitecţii, - Să-i izgonim!

În bubuitul scaunelor trântite pe mese, mă trezesc.  Ospătarii mă aruncă în stradă.

Automobilişti! Al vostru e centrul (istoric)! Noi, ce să facem cu el? 


* cetate=centru (istoric);  în unele oraşe, sunt... istorie: unde berbecul, balista, bombarda, tunul, s-au dovedit neputincioase, a reuşit automobilul.

Stefan Zoltan Marina

 

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Marina Stefan Zoltan pe Ianuarie 30, 2011 la 8:05pm
Fiind vorba de o situatie "rupta" din realitate... Dispar situri istorice, monumenta istorice si de arhitectura, niciodata recuperate/recuperabile, cu o totala lipsa a moralei... Este mai degraba un pamflet. Morala sau, mai degraba  ne-morala e la tot pasul. Multumesc.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor