Iţi promit, îţi promit că atunci

când fi-va să fie - şi nu mai e mult,

o să mă îmbrac, în tăcere,

cu hainele pe care le purtam când eram copil

si pe care le-am păstrat cu sfinţenie în adâncul dulapului,

o să fac ordine pe birou, o să spăl

vasele din bucătărie,

o să tund iarba din curte şi o să repar

streaşina stricată de prea multele ciorovăieli ale vrăbiilor.

Pe masa la care-ţi place să te aşezi când obosită

te-ntorci de la lucru, n-o să găseşti, în ziua aceea,

nici măcar urma vreunui fir de praf,

iar geamurile vor fi atât de transparente încât

după un timp nu vei mai putea suporta izbiturile

zecilor de păsări încercând să treacă prin ele

ca să ţi se aşeze pe umeri.

Iţi promit, îţi promit că toate

cămăşile mele cu mânecă scurtă o să le iau

de pe spetezele scaunelor, iar papucii de pâslă

pe toţi o să-i recuperez de sub paturi,

unde motanul meu i-a ascuns ca să-şi facă

din ei culcuş călduros pentru iarna cea grea care se anunţă.

 

Să n-ai nicio grijă, când fi-va să fie -

şi nu mai e mult, oh, nu, deloc nu mai e mult,

din toate cărţile de poveşti pe care le-am citit

în ultimii ani, o să scot

semnele de carte făcute din frunze presate,

iar listele cu muzica şi filmele mele favorite,

din memoria bătrânului laptop obosit

o să le şterg cu combinaţia shift del.

Si-ţi mai promit, da, îţi promit că pozele

din anii copilăriei mele fericite,

cele la care privind cu tot mai împăienjeniţi ochi,

în fiecare seară am plâns cu lacrimile neputinţei,

pe toate o să le strâng, o să le duc în pădurea lupului Fendrik,

iar acolo, în scorburi şi sub rădăcinile stejarilor o să le ascund,

căci dintr-o pădure au venit şi-n adâncurile ei

trebuie să se întoarcă.

Dar până atunci, te implor, nu mai spune nimic.

Nu mă mai întreba, dupa cum îţi e obiceiul,

în ce fel se rezolvă problemele cu regula de trei compusă,

cine a scris Epopeea lui Ghilgameş şi de ce

nu pot delfinii să vorbească în limba aramaică.

Toate acestea au devenit, de la o vreme,

neimportante.

Vizualizări: 26

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor