SIMONE GYŐRFI la Cercul Literar al Casei Corpului Didactic, Sălaj

                                                                                                                                           Semne de carte    

Ieri, 12 iunie 2012, a avut loc o nouă şedinţă a Cercului Literar al Casei Corpului Didactic, Sălaj. A citit Simone Győrfi, din volumul "Păstorul poveştilor", prezentat de Sânziana Batişte.

                               „PĂSTORUL  POVEŞTILOR”,

                                                            de SIMONE GYŐRFI

 

 

       Poezia Simonei Győrfi, din vol. „Galaxia cotidiană”, dezvăluie o gândire lucidă, fină şi, în acelaşi timp, tăioasă, de matematician (autoarea fiind profesoară de matematică), îmblânzită de sensibilitatea şi complexitatea sufletească a unui visător sentimental. Este o poezie în care tensiunea rezidă într-o perpetuă luptă pentru exprimarea indicibilului. Verbul este decis, ferm, tendinţa spre esenţializare şi simplificare predomină. Degajă un aer de modernitate neostentativă. „Cârcotel şi Lenevel”, poezii pentru/despre copii, volum bilingv, disponibil deocamdată doar în variantă electronică, musteşte de bună-dispoziţie, umor, tandreţe, invitându-i şi pe adulţi să se copilărească, alături de autoare.

       Iat-o, astăzi, pe Simone Győrfi, în ipostaza de prozatoare (ceea ce nu este o surpriză, autoarea obţinând locul I la proză, în cadrul festivalului „Moştenirea Văcăreştilor”, 1999). De data aceasta, ca autoare a unor poveşti savuroase, din volumul (în pregătire) „Păstorul poveştilor”. Parte dintre acestea au fost incluse şi în antologia „Poveştile de la Bojdeucă”, Iaşi, 1999.

      Ca să scrii poveşti, trebuie să fii un împătimit cititor de poveşti şi un foarte bun „degustător” al lor. Ceea ce, desigur, Simone Győrfi se dovedeşte a fi. Apelând la inventarul uzual al temelor, motivelor, personajelor şi procedeelor proprii basmului tradiţional, ea dă creaţiilor sale „sare şi piper”, pe gustul contemporanilor, prin elemente specifice realităţilor actuale. Dedicat celor doi fii ai săi, Gheorghe şi Grigore, volumul debutează cu „Păstorul Poveştilor” (remarcabilă metaforă!), o poveste vie, cum o numeşte personajul – narator, adresându-se ascultătorilor/cititorilor. Este o poveste vie, fiindcă, ilustrează drumul POVEŞTII:

 

       „Dragii mei, am să vă spun acum o poveste foarte ciudată, despre ceva ce mi s-a întâmplat şi mie, şi altora şi n-o să vă ocolească nici pe voi. Pentru că este o poveste vie.” Cu aceste cuvinte începe povestea. Pentru ca, la sfîrşitul ei, copiii să fie avertizaţi:

       „ Şi-o să vină vremea cînd şi voi, dragii mamii şi mândruţii tatii, o să vă aşezaţi lângă copiii şi nepoţii voştri şi vă vor privi cu ochii împăienjeniţi de somn aceia şi vor şopti:

       - Spune o poveste...”

 

      Aşadar, POVESTEA curge, neîncetat, de la bunici, la părinţi şi nepoţi, într-o spirală fără sfârşit, a generaţiilor ce se succed; ducând cu ea zâne şi feţi-frumoşi, babe şi moşi, balauri, dragoni, babe-hârci, sfinte Vineri, tot cortegiul de oameni, dihănii şi plante, personaje care abia aşteaptă să fie înviate în faţa ochilor uimiţi ai cititorilor, ori în auzul avid de alte şi alte întâmplări captivante, al ascultătorilor.

       Construcţia poveştilor Simonei Győrfi o respectă pe cea a basmelor populare, acţiunea fiind structurată pe baza unui subiect punctat de cunoscutele formule, care capătă aici un aspect original. Formula de început a basmului  „O poveste ca toate poveştile” este: „ A fost odată aşa.” Formule mediane: „ Şi trecu o zi.”... „Şi mai trecu o zi.”... „Şi sosi ziua cea mare.” Iar formula finală:

„Şi uit-aşa se termină povestea mea. Că şi cea mai poveste s-a-ncheiat în şase zile. Şi-n a şaptea s-a odihnit.

La bună vedere!”       

       Tema abordată este, în general, cea universală, a luptei dintre bine şi rău. Personajul principal, ajutat de prieteni proveniţi din lumea oamenilor, din cea a animalelor, a gâzelor, a plantelor (în urma unor fapte bune, pe care el însuşi le-a săvârşit, dovedindu-şi faţă de ei caracterul frumos), dar şi din lumi fantastice, urmează, odată plecat de acasă, un drum iniţiatic, în care are de înfruntat numeroase capcane şi primejdii. După cum e de aşteptat, va fi învingător. Planul realului şi cel al fantasticului se întrepătrund; la fel se petrece şi cu planurile temporale şi cele spaţiale. Nu lipsesc cifrele simbolice, nici obiectele cu puteri miraculoase. Uneori, povestea capătă caracter parabolic, „didactic”, aşa cum se întâmplă cu „Doi feciori ca doi sori”. Cei doi fraţi pleacă în căutarea tainei tinereţii veşnice, pe care-ar vrea s-o aducă pentru „mămuţa şi tătuţu”. În final, înconjuraţi de nepoţi, află că taina se află în ei înşişi.

        Pe aceste „schelet” tradiţional, prind viaţă poveştile Simonei Győrfi. Ele sunt de o remarcabilă originalitate, prezentă în nenumărate aspecte, începând cu titlurile alese („Făt-Frumos, fiul vacii”, „Doi feciori ca doi sori”, „Făt-Frumos papă-lapte” etc.), continuând cu numele şi supranumele     personajelor ( Prinţesa Nas-Oranj, primul fecior de-mpărat, cel cu noroc la-mbăiat, Xpătrat, Radical, Sugărel ) ş.a.m.d. Intriga, punerea în scenă a momentelor subiectului, plasat uneori în contemporaneitate (nu lipsesc calculatorul, jocurile pe calculator, referirile la cosmos, invocarea unor nume precum cel al lui Einstein şi a unor teorii ştiinţifice), umorul, prezent în toate aspectele sale (de situaţie, de caracter, de limbaj), le conferă originalitate şi individualitate. Autoarea jonglează nonşalant cu elemente aparent incongruente, cum ar fi, de exemplu, limbajul popular (cuvinte şi expresii neaoşe, care au dulceaţa şi farmecul vechimii) combinat cu limbajul modern, ce ţine de cea mai „actuală” modernitate şi cu simpatice, năstruşnice invenţii lexicale: eroul principal „încălecă iavaş (doar  nu-i dai timp patrupedului să se răzgândească). Calul nihăi... şi porniră vâjâind. Lui Gheorghieş i se cam lăsau pleoapele. (Din cauza vitezei, nu de alta, măi einsteinilor!” La un moment dat, calul se declară nedumerit:

        - „De fapt, încotro voiai s-o apuci, stăpânuş, că am cam dat în beţia vitezei şi am uitat să te întreb?” ( „ O poveste ca toate poveştile”).

        Acelaşi Gheorghieş este prezentat ca „primul fecior de împărat, cel cu noroc la-mbăiat”, din raţiuni uşor de înţeles, dacă...ni se explică:

       „Ştiu, ştiu, cel de-al treilea, şi-aşa mai departe. Dar ce să fac dacă eu n-am decât doi. Şi primul e numai bun de poveste. Holtei, aşa. Trei ani. Gheorghe. Că celălalt e încă fecior de ţâţă. Sugărel. N-are treabă cu ozeneuri, teleportări, haiducie dulce şi xene şi herculi. Aşa că Gheorghele rămâne.”

     Aşadar „Gheorghele” va fi cel ce va avea de înfruntat nenumărate încercări , cum ar fi „ropot mare de pistoale. Avioane, Tancuri. Fâsuri.” Când protestează: „io-s pacifist... numai cu pistolul de lipit am treabă”, îi cad în cap „stânci colorate, legate două câte două.” Dar „bune şi jocurile electronice la ceva”, depăşeşte toate primejdiile, dovedindu-şi destoinicia şi vitejia. Ba chiar reuşeşte să-l elibereze pe tizul său, balaurul Gheorghe,  care se pomenise legat fedeleş într-o zi, când „au venit doi şi i-au zis: „n-are poporu’ minte, n-are poporu’ linte. Ia stai mătăluţă aici şi păzeşte. Că de popor ne ocupăm noi.” Odată cu balaurul, au fost eliberate „cărţi, manuscrise, foi şi foiţe, pierzându-se în cele patru zări, urmând ca fiecare să-şi găsească un stăpân.”  Mesajul umanist este clar. De altminteri, răsplata lui Gheorghieş însuşi, pentru izbânda sa, va fi ... o poveste.

       De mare efect sunt referinţele la personaje, situaţii şi aspecte bine cunoscute, prezente ieri şi azi şi-n toate timpurile (în viaţa reală sau în literatură). Se vorbeşte despre feciorii de împărat care ajung „Împăraţi, şefi de stat, miniştri. Chelie, burdihan de bere, familie mare, remuneraţie mică, după buget. Brrr.” Sau, iată un dialog şi un joc de cuvinte:

       -  „ Da’ căluţu’ n-are aripi, îşi apără Gheorghieş prietenul. El are minte.

       -   Cine nu minte în ziua de azi, dădu din crengi a lehamite arborele.”

       Amuzante sunt şi intervenţiile în text ale autoarei- naratoare. Când Gheorghieş îi cere calului să-l poarte ca gândul, „că-i mai iute”, mama – povestitoare se făleşte, bine-nţeles, cu înţelepciunea acestuia, comentând: „Feciorul mamei. Ce mai!” Situaţia e şi mai „ interesantă”, când Gheorghieş, pus în dificultate, apelează nu doar la cuvintele „vrăjite”, cunoscute de toţi copiii bine educaţi, ci şi la ... reazemul cel mai de nădejde:

-         „Tati, fă ceva! TE ROG!”

      Adresate, cum ni se  sugerează în „Tăuraşul şi fiul împărătesei”, copiilor „cuminţi şi cuviincioşi, iubitori de datini şi de poveşti din timpurile străvechi”, având nu doar valoare literară, ci fiind şi profund educative, poveştile scrise de Simone Győrfi pot fi gustate cu deliciu la orice vârstă. Drept pentru care, împrumutându-i cuvintele, vă anunţ, dragii... moşnea(n)gului: „Am apucat şi eu niscaiva gogoaşe” cu ocazia acestui festin literar, şi „vi le vând oricând, pe tavă ori în gând”. Cu precizarea f.f. importantă că nu-s gogoaşe... electorale!

 

 

SÂNZIANA BATIŞTE

Brad, 8 iunie 2012 

IMAGINI DIN ŞEDINŢA CERCULUI LITERAR (în prima imagine, SIMONE GYŐRFI şi GYŐRFI - DÉAK GYŐRGY)

                                                                                                  

                  

       

Vizualizări: 73

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor