Sfânta Teodora a trăit în Grecia, Vasta Arkadiei în sec. IX. A intrat într-o mănăstire de călugări închinată Maicii Domnului, înfăţişându-se drept bărbat. Mănăstirea se afla lângă satul Monastiraki. Odată, fiind foamete, când sfânta - „părintele Teodor”,- s-a dus să facă rost de hrană pentru obşte, a rămas peste noapte în casa unor creştini. Când, mai târziu s-a aflat că fata gazdei rămăsese însărcinată, având un copil din flori, toţi au vrut să afle cine e vinovatul. Şi fata a dat vina pe părintele Teodor. Părintele Teodor a fost condamnat la moarte – aceasta fiind atunci pedeapsa prevăzută de lege pentru păcatul respectiv. Sfintei i-ar fi fost uşor să se dezvinovăţească, şi să-i convingă şi pe ceilalţi că este femeie. Dar s-a gândit că astfel ar fi smintit lumea: ce să caute o femeie într-o mănăstire de călugări? Poate că multă lume aflând, s-ar fi depărtat de Domnul Hristos.
Înainte de a muri, sfânta s-a rugat: ”Ia-mi, Doamne, sufletul şi iartă-i pe acuzatorii mei. Te implor, cu voia Ta, să faci din trupul meu biserică, din sângele meu râu şi din părul meu copaci”.
Şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea. La locul muceniciei a izvorât în chip minunat un izvor. Iar la bisericuţa ridicată în cinstea ei, s-a petrecut o altă minune: pe acoperişul bisericii au crescut, în mod inexplicabil, 17 copaci, dintre care unii foarte înalţi şi au o grosime de un metru. Totuşi, deşi acoperişul bisericii e subţire, rezistă, cu toate că rădăcinile copacilor nu au trecut prin tavan în interiorul bisericii. Oamenii de ştiinţă care au cercetat cazul îşi mărturisesc neputinţa de a explica toate acestea. Praznicul sfintei Teodora are loc pe 11 septembrie. Biserica a rămas în picioare până astăzi. Pelerinii rămân uimiţi văzând această minune de necontestat.
Fiii Bisericii văd în aceasta un semn dumnezeiesc.
xxx
Fac cunoscut şi faptul că locul acesta a devenit unul de pelerinaj bine cunoscut. Turişti din toată lumea vin să vadă această minune dumnezeiască, unii chiar din satul meu au vizitat şi s-au întors cu fotografii mărturisind că totul este adevărat.
Preluat din Lumea Credinţei, octombrie 2007.

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Ion Burhan pe Mai 31, 2009 la 1:25am
O buna si binevenita reamintire a eroismului pasnic al crestinismului,

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor