în esenţă eu
sînt centrul soarele
e o copilărie
zîmbitoare
ca un titirez ca un scut
de câteva centime
azvîrlit pe tarabe
nu există umbră
mai mare
stau fix
de fapt somnoros
am renunţat
deşi din cînd în cînd
mă înjungie cîte o foame
parcă aş fi o felie
în farfuria
cu sîmburi roşii
pe tablă ruginesc
către nord
de frig
pământul e alunecos
sub mine
geme uşor
oamenii dau din guri
din picioare
claxonează cu mînile
ridicate
e o capitulare
în esenţă eu
mă destram
ca un val
ca un iaurt pe sobă
ca un cimitir de sandale
văd că ţi-e somn
casc
acum chiar te las
ce dacă vîslim
prin noaptea lucioasă
iar orizontul scârţîie
poate chiar doare
ne ţinem de mînă
de coate
de acelaşi catarg
un cap şi o pajură
ca un lichen
fericit
sub o altă ninsoare.

Vizualizări: 12

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor