Sofismul, ca recuzită a exhibiționismului antic, numit și adevăr relativ, a fost inventat - ușor de dedus, nu? - de sofiști, acei prestatori de wrestling filosofic, cu o retorică impecabilă, de cele mai multe ori, care, până când kýrios Platon a pus sandaua în prag și a dat cu pumnul în masă (platonic, desigur), manageriau jocurile de societate prin prețioasele agore ale lumii antice, cam cum voiau mușchii lor. Agora, αγορά, în limba greacă, un termen derivat din verbul "a cumpăra", era inițial un spațiu public, destinat activităților comerciale, dar cu timpul a căpătat o mulțime de alte funcțiuni menite să-i satisfacă onorabilului "gură-cască" mai multe necesități instructiv-educative și anti-stres. Numită, la romani, forum, iar mai târziu, la noi, piață, agora a avut un rol determinant în dezvoltarea mai multor domenii de activitate umană. Aici, se spune că s-au pus bazele filosofiei, logicii, ale teatrului, poeziei și retoricii, aici a apărut noțiunea de spectacol, educație, dar și cea de justiție sau responsabilitate administrativă.
 Temele predilecte ale sofiștilor erau: religia, condiția umană, democrația, responsabilitățile de tot felul și, poate cele mai fascinante, artele vremurilor respective.
 Când James Joyce a fost întrebat de ce a abordat o manieră atât de ermetică în scrierile sale, acesta a răspuns că pentru simplul fapt că vrea să dea de lucru, pentru trei sute de ani, criticilor literari. La fel și sofiștii, prin ceea ce au lăsat în urma lor, bine/rău, fals/adevărat, corect/incorect, real/ireal, au dat de lucru unor întregi generații de gânditori, filosofi, profesioniști într-ale retoricii sau simpli amatori de speculații de semantică, logică, erudiție.
 Printre cei mai cunoscuți sofiști, care, totuși, și-au depășit condiția de jongleri publici, ar trebui reținuți, în primul rând, Protagoras, Gorgias, Hippias.
 "Poliţia a anunţat 80 de mii de manifestanţi, organizatorii, 160 de mii, înseamnă că au fost în jur de 120 de mii de manifestanţi”.
 Folosirea unui scaun cu rotile este periculoasă, deoarece oamenii care folosesc scaune cu rotile au avut accidente”.
 "Toți îți vor binele, nu-i lăsa să ți-l ia! "
 După părerea mea, dacă ar fi să materializăm sofismul cu ajutorul unei imprimante 3d, cred că am obține niște măști (că tot sunt... la modă!).

 Truismul, acceptat chiar și în sens qvasi-depreciativ, spre deosebire de sofism, e mai de-al nostru, ăștia din bobor, nu umblă cu fofârlica, nu-i este frică să iasă gol pe ulița mare și păstrează (echi)distanța socială între gușă și căpușă. Nu vei avea niciodată, sau aproape niciodată, surprize neplăcute din partea sa, va da mereu dovadă de transparență și predictibilitate din belșug. Chiar o să ne deranjeze, uneori, aceste trăsături de caracter.
 Deși pare ciudat, foarte multă lume preferă să stea cumva mai deoparte de tagma atât de onestă a celor ce operează cu truisme, din diverse motive care țin de trufie, snobism, teamă de sinceritate, probabil în virtutea celebrului paradox conform căruia "îți faci prieteni mințind și dușmani spunând adevărul".
 Spre deosebire de ruda lui mai bogată, axioma, care are inclusă în adn-ul ei fictiv o doză ceva mai consistentă de distincție și demnitate, ba chiar și-a tras și un sistem propriu, unul zis axiomatic, la care au "lucrat" oameni de seamă, de zici că-s din altă lume: Bacon, Kant, Kolmogorov și alții, truismul pare că nu prea e dus la școală, dar nici la biserică, tutorii lui preferând sau permițându-și, doar, să-l țină pe lângă poale, copil la plugul și coasa unei țarine semantice ocupată cu culturi rotative destinate unei subzistențe tradiționale.
 Ca personalități de seamă, din sfera preocupărilor truiste, nu ar trebui uitați următorii anonimi: Păcală și Tândală, Gavroche, Raj Kapoor, The Little Tramp, Zorro și nu în ultimul rând, celebrul Bulă.
 "Iarna nu-i ca vara"
 "Dacă n-aș fi fost eu, precis eram altcineva"
 "A fost grozav, am aplaudat cu ambele mâini"
 Dacă ar fi să supunem și truismele unei conversii materiale, cred că ar trebui să ni le imaginăm ca pe niște... papuci de casă.

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor