Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa, ce mă-nalță-n zare
să-mi agăț palmele de soare.

Și cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.

Mi-am ascuns inima-n adânc;
să n-aibă frig în tremur strâng
și ultimul pic de sudoare...
să-l am în arșița de soare.

Fac cald și eu un pic din mine,
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am și eu la rând, când doare,
o mână caldă să-mi dea, soare.

Mă minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare,
să-l facă cald, o pată, soare?!

... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...
27.04.2012

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor