poezie, proză, eseu, teatru, jurnalstică, evenimente literare
cuvintele
şerveţele de mătase acoperind strigătul
ridic ochii
pândesc printre perdele prăbuşirea dimineţii
mă regăsesc
în spatele zidului cu degetul arătător ademenesc artistul
el
pictează acest suflu de existenţă
fiecare detaliu scrot coapsă
înmulţeşte culorile anii în joc
alege canvas virgin pânză uscată în camere
pătrate
şi vocea mamei într-un cor de stradă
râd frenetic
mamă nu mă cunoşti
vreau să descopăr ceea ce Dumnezeu s-a sfiit
coaste mucegăite sub regim totalitar
diagnostice cu semnături originale
copii cu numele tatălui fals
ecoul steril în sticle de alcool
promisiuni de eter
mesaje între particule de hidrogen
moartea pe rotile
(hei Jude)
genunchii se înmoaie număr zilele înspre şfârşit
cei cu pancarde roşii în mâini nu mai găsesc rostirea
o iarnă ne stă în faţă o sobă cu foc
îndoielnic
mâine o altă zi sau veşnicia impozantă
trupul meu amorţit într-un pat blestemele- celor-de- din-afară
agramata mea existenţă invadată de
himere
*mă gândesc la Haifa implorându-l pe
Allah
buncăr în noapte albul zilelor
experiment chimic în esofag
răguşeala existenţei
femeia îşi cuprinde pântecul
cerul copilului ca oceanul
cu retina ştearsă de senzori
viaţa
Adaugă un comentariu
Fără hei Jude, era un poem al prezentului asumat, un oftat şi o acceptare a situaţiei parafată şi de penel sângeriu pe canvas mai ieri virgin, cu hei Jude( the Beat.) ca substrat sonor, devine poem manifest, împotrivire şi neacceptare a unei scurgeri existenţiale line spre o mare tulbure, ucigătoare. Bine scris!!!
© 2021 Created by Gelu Vlaşin.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !
Alătură-te reţelei reţeaua literară