Fusese o zi cu soare, numai bună să-mi găsesc perechea (la stângul, pentru că adidasul drept nu-l mai găseam de vreo două zile) şi, culmea popotei (Academia Tehnică Militară), avusesem şi iahnie de fasole la prânz, fapt decisiv pentru mulţi dintre cei care-şi purtau creierele prin minunatul aşezământ. Mai pe-nserat urma să-l însoţesc pe Cucea, colegul meu de cameră, la nişte gagici de-ale lui, de la “chimie”, ca să nu se simtă singur. Până la momentul “gagici”, în loc s-o lăbărim prin camere, am flendurit-o pe Lipscani în căutare de blugi turceşti şi ieftini (singura lor calitate), am băut o bere la Shorley (care, pe vremea aia, avea o curte cu pietriş pe jos, tone de stive de navete de bere, 5 mese cu umbrele cocoşate şi o gramadă de studenţi consumatori) şi, când s-a făcut ora de “meeting”, ne-am înfiinţat într-unul din “P”-uri, nu mai ştiu care, oricum, unul ce dădea în “Dâmboviţa Channel”.

La etajul 3, camera “XX” (că erau numa’ gagici, he-he!) nu răspundea nimeni. “Bă, astea se foot pe muteşte şi în lipsa ta!”, îl aţâţ eu pe Cucea, care imediat îşi alipeşte urechea de uşă. Nu se auzea nimic. Am dat să facem cale întoarsă, dar după nici cinci paşi, în spate ne-a ciripit un glas de zână nordică, făcând referire la Cucea. În cameră, supriza emisiunii: la lumina unor candele am desluşit că fiecare din cele patru paturi suporta câte două “chimizde”, care mai de care mai bună, de parcă era expoziţia semestrială de eprubete umede! Unele dintre ele aveau şi pretenu’ aferent pe săptămâna în curs. Puţin surprinşi la fire, ne-am făcut loc prin semi-întuneric şi ne-am aşezat pe câte-un scaun dărâmat de vremi şi studiu individual. Fetele executau şedinţe spontane de spiritism pentru că se apropia sesiunea de vară sau sezonul de măritiş: unele vroiau să afle de examene, altele dacă pulalăii cu care o ardeau le vor deveni şi soţi întru cununie sau iar vor trebui să se reorienteze către facultăţi mai serioase. Am încercat să ne căcăm pe noi de râs, da’ ni s-au băgat imediat pumni în gâţi şi priviri de oţel în pupile care ne-au făcut ţinem în noi.

Filmul se desfăşura cam aşa: una dintre gagici, afişând faţa virginei în faţa poolii, ţinea o carte în mână, iar deasupra, cu cealaltă mână, ameţea o cheie legată cu aţă. Şi zicea cam aşa: “Spirit al lui Ion Creangă, te chem!”. Cucea şi cu mine, ne întorceam cu spatele, că ne plesnea sângele de râs. Aia băga chestia asta cu Creangă de câteva ori şi, cu nişte puncte de suspensie intenţionat lăsate, introducea în decor decisiva: “Dacă vii în această cameră, chemat de Mirela, învârte cheia spre stânga. Dacă nu vrei să vii, învârte-o la dreapta”. Şi cheia se învârtea într-un sens sau altul. Acuma, dacă nu vroia să vină nen’tu Nică, fie-i ţărâna uşoară cu tot cu “Amintirile” sale, de ce mai era necesar să învârtă de cheie? Mă rog, ideea e că proastele-alelalte stăteau abia să respire şi ţineau ochii beliţi către ce făcea aia cu cheia şi cartea, neapărat având în faţă pe cea care solicita spiritul dătător de informaţie.

După ce am hohotit în sinea noastră vreun sfert de oră, numa’ ce-l apucă pe Cucea patima spiritismului: “Mă, Alina, ia fă-mi, mă, şi mie să văd dacă iau examenul de Speciale!” Se aşează ei în cur, pe duşumea, faţă-n faţă, aia se relaxează un pic cu ochii închişi, ia cheia, cartea şi începe: “Ce spirit invoci?” “Ceauşescu!”, răspunde Cucea hotărât, fără să clipească. S-au produs niscaiva rumori în sală şi “spiritizda” a conchis că nu se poate, că e prea “tânăr spiritul tiranului”. “Gingis Han!”, a tras pretenarul meu altă carte. Asupră-ne s-a lăsat o linişte de cavou, lumina a pălit puţin şi invocatoarea a rostit rar şi afectat: “Mărite spirit al lui Gingis Han, fă-ţi simţită prezenţa printre noi!” Mă rog, ce s-o mai lungim, a mai incantat asta de două, trei ori, noi abia ne abţineam să nu ne colorăm chiloţii şi-n faţă, şi-n spate, “Gingis” i-a spus lui Cucea că o să ia examenul, iar acuma urma procedura de trimitere a spiritului în lumea lui. Faza era asemănătoare: pleacă, cheia se învârte într-un fel, nu pleacă, se roteşte în sens invers. Încearcă Alinuţa să-l trimită odată, de două ori, de trei ori, da’ nu vroia ăla să plece. Cucea îmi tot arunca ocheade şi-mi zicea ceva pe “mute”, da’ nu reuşeam să-l înţeleg că era luminat prost. Nici să mă duc la el nu aveam voie aşa că aşteptam cu interes un deznodământ de situaţie.

Ia Alinuţa o pauză, trage aer în pieptu-i bogat, îşi aruncă teatral, pe spate, părul arămiu şi bagă către cheie, Cucea, carte şi, evident, spiritul îndărătnic: “În numele adevărului absolut şi al Universului nemărginit, spirit al lui Gingis Han, du-te acolo de unde-ai venit! Dacă cheia se învârte la stânga, nu mai eşti aici, dacă se învârte la dreapta, eşti aici”. A urmat o pauză mormântală şi, când cheia dădea să se învârte într-un fel, a mâncat-o în gură pe Alinuţa să mai bage de la ea, cu glas tunător: “ACUM!”. Abia a închis aia sonoru’ că, fraţilor, de undeva, dintr-un străfund de cur, s-a auzit o mare, da’ mare băşină, de parcă în camera respectivă ar fi explodat un dirijabil.

Surpriza a fost totală şi de efect diferit pentru participanţi: Alinuţa a căzut pe spate, a aruncat cheia şi a scăpat cartea din mână, o parte din chimizde au scos câte-un ţipăt sănătos, altele au căzut din pat, un pulalău ceva mai inspirat, dar cu căcatu’n chiloţi cât kilu’, a ţâşnit prin uşă, afară, iar eu mă uitam prostit la Cucea care se înroşise de râs. “Te-ai băşit nemernicule, aşa-i?”, ţipa Alinuţa la el, dimpreună cu încă vreo două adepte. “Nenorocitule, cum mai trimitem spiritul mânios în lumea lui?”

În mai puţin de un minut eram în stradă şi ne ţineam de copaci. “Bă, prostule”, făcea Cucea printre hohote, “eu asta-ţi tot ziceam, bă, că-mi vine să mă băs în mijlocul şedinţei şi nu mai puteam să mă ţin, hă-hă-hă! Şi când a ţipat aia la final, m-am speriat şi am lansat-o! Da’ ai văzut ce a amplificat-o faptul că stăteam cu curu’ pe podea? A vibrat toată camera, hă-hă-hă! Am ameţit spiritu’, bă! Cine pula mea l-a pus să vină? Hă-hă-hă!”

Abia în toamnă, după restanţe, am mai avut curaj să mergem pe la fetele “spiritizde”. Ei bine, da! În vară nu am luat nici eu, nici Cucea examenul de Speciale. Faptul că în toamnă am trecut cu mult brio şi aplauze (un cinci muncit rău de tot), a însemnat pentru noi că spiritul lui Gengis Khan îşi revenise din şoc şi se dusese în lumea lui…

Vizualizări: 106

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor