SPITALUL

[Nida Stefan]

Diminetile erau toate la fel: miroseau subtire a gainat ud si a cetina, a umezeala si poate pe undeva a sosea cu trafic intens.
Zgomotele oraselului incepeau mai tarziu. La ora asta a zilei se auzeau numai cele aproximativ doua sute de vrabii care isi aveau culcusuri nestiute prin cotloanele acoperisurior din vecinatate si se mai auzeau vacile care mugeau dupa viteii ramasi in grajduri. Orasel – orasel, dar toata lumea avea vaci.
Lumina albastruie a primilor zori se facea verde-albicioasa si soarele incepea sa incalzeasca asfaltul din curtea lazaretului.

Rand pe rand incepea sa se insiruie pe langa garduri multimea valizilor fumatori.
Majoritatea batrani, tarandu-si madularele grele, purtand majoritatea bandaje patate cu iod si pijamale dungate, mototolite, asudate de chinul si zapuseala de peste noapte.
Femeile aveau capoate lungi, cu buzunarele umflate de tot soiul de obiecte pretioase, cum ar fi batiste in care erau infasurati niste banuti amarati (pentru automatul de cafea), tigarile, brichetele, cartoane vechi de la medicamente miraculoase pe care trebuiau sa le arate doctorilor si niciodata nu apucau, fleacuri de fapt.
Erau si cativa mai tineri – nervosi, respirand scurt si iute dupa recluziunea noptii, agitandu-se, pipaindu-se involuntar, parca pentru a-si verifica integritatea .
Femeile gravide coborau ultimele, cu mers de rata si mandrie de portavion in port pescaresc.

Nu se asezau intr-o ordine precisa, grupurile se formau si se desfaceau dupa nazareli si dupa interese.

Incet, se inchegau conversatiile:
- Eu nu aveam usturimea asta in cap, pana san nu moara tata. Ma durea capu’, nu zic nu, dar nu asa – mi s-a strambat gura, mainile erau date-n laturi, picioarele s-au betejit….
- De la o vaca iau septe kile de lapte, da de doua saptamani n-au venit sa ia laptele de la laptarie, nu mai stia lumea ce sa faca cu laptele – tăţi tăt brânză facea.
- Oare ce ma tine aici?
- Un suschin.
- Pe mine m-o durut maseaua ochiului, uite colo in fund, de credeam ca innebunesc…
- Io n-am stiut sa apas pe buton, si am tras de ea, am tras de mai multe ori, dar am stricat-o...

Toti trageau cu coada ochiului la parcul cu banci de dincolo de garduri.
N-aveau voie acolo. Locatarii de la bloc (de fapt un soi de hangar cu un etaj) facusera plangere ca bolnavii umplu cu microbi parcul, asa ca ramaneau si sedeau in curte, care ciuciti, care rezemati de ziduri, privind cu jind.
Din curtea spitalului directiunea ordonase scoaterea bancilor, pentru ca se facea prea multa mizerie in jurul lor – mucuri de tigari si coji de semnite.

Pe la sapte dimineata aparea nebunul oficial al orasului.
- Baaa! Cati ani ai?
- Unspe, raspunde hatru un batranel cu parul tuns ca pe Columna lui Traian.
- Imi dai o tigara?
- Ia d-aci! Si incepe sa-si frece partea din fata a pantalonilor de pajama, cu un gest de o obscenitate infioratoare.
- Doamna, imi dai o tigara?
- Ia Nelutu. (ii dau si bani de cafea, e un soi de ritual matinal)
- Piiiirikeeee, du-te si ia-mi o cafea! Ia o cafea lu’ Nelutu, Pirike!
- Na, ma ca-ti iau.

Nelutu soarbe cafeaua. Are maini patrate, cu unghii bombate, galbene si indoliate.
Din gura in care mai are un singur canin, fumul i se revarsa in valuri. Fumeaza iute, in nadejdea ca poate mai capata o tigara pana cand o termin eu pe a mea.
- Tata meu a murit. Dar cand sa moara imi spunea, asa ca pe la cinci dupamasa “puiul tatii, nu faci si tu o cafea?” “puiul tatii, pune sa faci o cafea”, ii faceam cafea. “puiul tatii” asa-mi spunea mereu. Tare mult ce ma iubea taica.
Nelutu isi continua povestea fara cap si fara coada, repetand obsesiv “puiul tatii”, “”puiul tatii”.
Cu cealalta ureche ascult istorisirea unui alt batranel:
- E, Nelutu a fost zdravan la cap si tare destept. Eu il stiu de mult, ca suntem dintr-un sat. Dintr-o bataie i s-a tras. Cand avea fo 9 ani a dat foc la o sura. Tat-so l-a batut pana l-a stricat.
Mie mi se rasucesc matele, ascultand psalmodia cu puiul tatii.

Mosul cel obscen incepe o noua conversatie cu Nelutu, care zambea tamp printre rotocoale de fum:
- Ba, iti plac femeile?
- Hic,ihi hi! Raspunde amaratul scuturandu-si alcatuirea slabanoaga.
- Alea imbricate sau alea dezbracate? Nelutu tace brusc, analizand intrebarea, cu mintea lui de fecior batran.
- Ba, continua mosul, de la femeie trebuie sa sugi, ca sa te faci mare.
- Huuuuuuo! Doooaaaamna! Dooooamnaaaaaa!
Nelutu e cuprins brusc de un acces incredibil de furie, azvarle din maini haotic, face spume la gura, ochii i se bulbuca in cap.
Din ghereta lui, gardianul aproape la fel de lung ca Nelutu, se napusteste cu bastonul de cauciuc in cumpanire si vrea sa-l pocneasca pe bietul nebun.
- Nu bateeee! Nu bateeeeeee!
Si Nelutu pleaca intr-un soi de fuga dejghinata, insotit de hohotele de ras ale bolnavilor.

In fiecare dimineata era la fel… Nelutu, tigara, cafeaua, Pirike, caldura care aducea un nou val de naduseala trupurilor bolnave, iar pe toti ne privea de sus, printe gratii, un prunc cu mana in ghips, abandonat de mane-sa, ca d-aia nu zambea niciodata…

[Moldovan V. Dorin]

Antrenant si real in acelasi timp.

[Toader T Ungureanu]

Poate a fost cândva! Sau poate o imaginaţie bogată, oarecum e o descriere"a la carte". Aici poţi găsi toate "necazurile lumii"...Si totuşi...Care e subiectul? Firul roşu al naraţiunii...Nu-l văd!

[Nida Stefan]

Va multumesc pentru comentariu. In respectiva institutie ma aflam in calitate de pacient.

Romanul pe care il am in lucru (cam demultisor) are in vedere "reabilitarea" lui Tepes Voda, care privit in contextul european medieval, este departe de a fi cel mai crud domnitor al istoriei. De facto, Matei Corvin a fost cel care a inceput campania de denigrare inca din timpul vietii lui Vlad. Motivele erau intemeiate, sfertisise cu gratie in trei randuri sumele acordate de Venetia pentru o cruciada, pe care n-avea chef de loc s-o porneasca. Iar Vlad era considerat cel mai vajnic aparator al crestinatatii. Politichia era podareasa cu fuste'n franjuri inca de pe atunci.

[Valentin Butnariuc]

Lucraţi în domeniu, nu? Terifiantă atmosferă, pe care reuşiţi să o faceţi perceptibilă şi

cititorului. Lumea aceasta a alienaţilor are prin ea însăşi ceva tulburător. Oameni de la

cea mai îndepărtată periferie a societăţii - destine mutilate, oaze de nobleţe şi manifestări

patologice ce amintesc de naturalism. Care, cred eu, e un curent dezavuat într-un mod cam pripit.

Acum, de ce să nu recunosc, şi eu aş citi cu plăcere "istorii despre spital" - depinde însă care e

natura acestei plăceri. Vă gândiţi să faceţi un roman foileton din aceste "istorii"?

Oricum, vă apreciez foarte mult.

Cu consideraţie, 

[Marilena A.]

Excelent scris! Cititorul (eu adicătelea :) ..) e captivat de un stil vioi, mai degrabă şugubăţ decât răutacios, în pofida umorului persiflator. Care este şi nu se zgârceşte!
Aş mai citi cu plăcere istorii despre spital.:)