A învăţa să ai răbdare
este de fapt cea mai grea lecţie de viaţă,
aşa cum şi moartea este doar un somn,
o uşă prin care trecem toţi
o amăgire vegetală, un val şi chiar mai multe
înşirate la bîlciul deşertăciunilor-
supravieţuitori în jungla unei iluzii,
în faţa unui foc stins cu un cuţit ruginit
descifrînd o piatră, un foşnet, o întîmplare,
flori livide cu care ne ascundem cutele vieţii
şi eu vămuită cu altă prăpastie în suflet,
strivită în priviri fără spaţiu şi timp
fără limite,
fără să cer nimic-
un chip cioplit fără ochi, fără gură
doar îndrăgostit de tine,
atît.

Şi lumea mea închisă
sub un clopot de linişte.


Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Luminiţa Cristina Petcu pe Iunie 2, 2008 la 11:22am
Există locuri unde gîndurile devin materiale...devin palpabile...te întîlneşti cu ele...îţi dau bineţe - le răspunzi...se opresc ca să treci tu - te opreşti ca să treacă ele...te poartă pe palme...le porţi cu tine...ca pe o iubire pe care n-ai cum să o uiţi...care n-are cum să te ierte.În acest straniu univers imaginar...TRĂIESC !!!!
Mulţumesc de aprecieri şi trecere.
Cu consideraţie, Luminiţa

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor