Strigătul 

În cădere, 
cu braţele întinse 
spre cerul liber, în flăcări, 
un copac 
îşi strigă departe, 
puternic, sfâşietor, durerea. 

Întins, galben, abandonat, 
- erou căzut privind la stele - 
trupul spectral, unduitor, 
a cedat 
roua lacrimilor 
şi-o caldă îmbrăţişare, 
acestui pământ negru şi tăcut. 

În zori, 
printre frunzele, încă, verzi,

mugurii de floare, 
în adierea brizei, 
cântă zglobii renaşterea primăverii. 

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor