Îmi ridicasem zidul meu de gheață

în jurul unui suflet prea rănit

de tot ce-a fost frumos și s-a sfârșit,

lăsând în urmă numai nori și ceață.

 

Tăcerea mea era, și ea, închisă

în zidul gros și rece dinprejur,

căci mă feream de gândul cel impur

ce-ar fi călcal prin liniștea promisă.

 

Așa eram, dar tu, venind spre mine,

în lumea-n care merg atât de des,

mi-ai fost aproape și ai înțeles

că poți să mă aduni de prin ruine,

 

Să mă-nsoțești,  să îmi sculptezi în gheață

o melodie nouă, sau un vis,

un gând frumos, un viitor promis,

și chiar un început de nouă viață.

 

În zidul meu, cu degete firave,

ai decupat, cu grijă, un intrând,

prin care-n suflet mi-ai intrat, cântând,

pe strunele iubirilor suave.

 

Și cânți, iubita mea, atât de bine,

cu-atâta dragoste și-atât de cald,

încât de gheață am scăpat. Mă scald

în raze din privirile-ți blajine.

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor