Pe sub bolta timpului
mă strecuram
ca o adiere de vânt
- nu învăţasem să scriu primul cuvânt –
şi-mi amintesc (oh, şi cât mă doare)
cum cineva
îmi citea dintr-o carte
despre îngeri
despre iadul pavat cu flăcări
şi-mi povestea
despre neamuri
îngropate în cimitirul din vale
şi… că-n lume e jale…

Eu nu înţelegeam nimic
dădeam din umeri
şi nedumerit
ştergeam o lacrimă din ochii
povestitorului
ce-mi mângâia… îngândurat
părul bălai

Şi anotimpurile au trecut
cu întregul lor alai
… de ceva vreme
în grădiniţa casei
au înflorit câteva narcise, câteva lalele,
(aveam să le dăruiesc iubitei mele,
fostă colegă de liceu)

Dar…
în satul meu
ceva se schimbase
povestitorul încărunţise
şi-mi spunea duios: „copile bălai!”
ai crescut ca bradul de falnic şi frumos
şi nu mai poţi trece
cu aceeaşi uşurinţă
vechiul prag…

O! dar cât îmi era de drag!
îl priveam atent în ochii blânzi
îl îmbrăţişam bărbăteşte
şi-apoi ne aşezam pe prispă
să-i ascult ultima veste…

Nu ştiu ce anume îmi spunea
… despre cele câteva neamuri
… despre prietenii din copilărie
toţi plecaţi spre neant, spre veşnicie…
despre – bolta timpului –
ce l-a gârbovit
şi mi-a tot povestit,
tot povestit….

Eu ascultam… şi n-ascultam
pe sub arcade de vis mă furişam
ştiam că purtam în buzunarul stâng
cheile vieţii…
Oh! şi-mi imaginam cum
toate comorile lumii
în inima-mi încrezătoare
aveam să le strâng…
şi ca o adiere lină de vânt
mă strecuram în noua poveste


… acolo în cimitirul din vale
la dreapta mamei…

Îmi amintesc şi azi
aceste ultime cuvinte
când stăteam cu tata pe prag
şi povesteam….
……………

Şi nepotul bălai
îmi şterge o lacrimă
cu mânuţa lui caldă şi mică
şi gingaş bărbia îmi ridică
privindu-mă atent
cu ochişorii lui – în care cerul se-oglindeşte
şi drăgăstos… la ureche îmi şopteşte:
- „ bunicule! tu ai să mergi în rai!”
nu există iad după moarte
mi-ai citit , de curând… dintr-o carte…

5 august 2009





.cu scuzele de rigoare... am şters poemul
pentru a aduce mici modificări...
....................................................

Comentariu publicat de Petru Blaj (Petru Dinvale) Cu 1 zi în urmă
Ştergere comentariu "O povestioară de vară" plină de poezie şi dulce-amar de viaţă,lăsând parcă totul schimbat-neschimbat,cu atunci şi acum."Îl priveam atent în ochii blânzi"pe cel ce-mi citea sau numai lăcrima pentru locul gol de "la dreapta mamei".
"Cu tata pe prag" nimic nu se risipeşte fără întoarcere "şi nepotul bălai" ascunde în ochi ceva ce ne doare
pe toţi : "anotimpurile au trecut,cu întregul lor alai".
Mulţumesc Valentina! Poeziile tale au lumină şi tăcere,melancolie şi frumuseţe, duioşie şi încântare.
Cu deosebită preţuire,Petru

valentina Comentariu publicat de valentina cu 21 ore în urmă
Ştergere comentariu Dragă domnule Petru Blaj,

"nimic nu se risipeşte fără întoarcere"...
şi nici nu ştiţi cât m-a bucurat comentariul d-voastră făcut cu delicateţe,
găsind totodată "firul Ariadnei"...
după ce am postat poemul am stat în dubiu... şi l-am citit şi recitit până
mi-a devenit drag... de ce? pentru că mi-a amintit de tata şi de
prispa casei părinteşti - şi l-am transformat în "lacrima mea de dor"!
eu vă mulţumesc !!
cu nespusă preţuire,
valentina
... vă doresc o zi aşa cum trebuie să fie - ca o sărbătoare!

Vizualizări: 7

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor