- Mă vei ierta c-am pălmuit destinul

Cu nepăsarea celei ce-a dorit

Să-ndese-n traista fericirii chinul

De-a fi târziu. Atâta infinit

 

N-am colindat nicicând, sub paşii vremii

S-au aşternut când slove, când tăceri,

Iubirea rareori acordă premii

Celor ce plâng sau celor efemeri,

 

Dar noi suntem o perlă sidefie

Născută-n scoica primei întrebări,

Ne-a aruncat pe-un ţărm de poezie

Un val de timp din largul altei mări.

 

- Să ierte marea valul care plânge

Pe vârful stâncii ascuțit de dor...

Eu ce să iert când ţi-am sorbit din sânge

Un strop de curcubeu ca să nu mor?

 

Din trupul tău am smuls parfumul nopții,

Să mă-nvelesc atunci când te respir,

Dintr-un hoinar pierdut în calea sorții

M-ai transformat în vers şi elixir

 

Ai diluat subtil în poezie,

Pe drumul gri al vieții nu-s stingher,

Cu tine aș rămâne-o veșnicie

Chiar dacă n-am prea multe să-ți ofer.

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș 

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor