SUN TZU - arta războiului modern

Pe la 512 BC un general aflat în serviciul regului HELU WU atrage atenţia stăpânului său prin câteva victorii militare pe care le sumarizează într-o vastă carte numită "Arta Războiului". O legendă spune că WU cere să testeze talentul generalului poruncind să transforme cele 180 de concubine în soldaţi pricepuţi. Sun Tzu împarte femeile în două companii şi numeşte două din favoritele regului comandantele companiilor. Apoi Sun Tzu cere soldatelor să defileze în ordine spre dreapta. Desigur fetele s-au încurcat şi manevra a eşuat. Sun Tzu repetă comanda cu mare claritate dar fetele din nou greşesc râzând şi glumind pe seama lui. Fără să ezite Sun Tzu dă ordinul că ambele comandante concubine să fi executate, în ciuda protestelor regelui. Sun Tzu argumentează că dacă a doua oară comanda a fost bine înţeleasă de soldaţi dar ne-executată, este numai vina comandanţilor care nu s-au impus cu prestanţă. După ce concubinele au fost executate, noi femei au fost înaintate în gradul de comandant. Ca urmare ambele companii conştiente de costul frivolităţii au făcut manevrele impuse ireproşabil. "Arta Războiului" este o carte monumentală care în Chineză a fost răspândită iniţial sub numele: "Regulile şefului Sun pentru soldaţi" . Ea prezintă filozofia conflictelor şi metodele de a câştiga o bătălie. Cartea a fost acceptată a fii o capodoperă a strategiei militare şi a fost frecvent citată de generali şi istorici, chiar imediat după prima ei publicare. După unificarea Chinei sub Qin Shihuang, cărţile sunt arse în secolul 2 BC, numai 6 volume au supravieţuit.

Mai târziu, împreună cu alte texte (Tang) scrierea devine "Arta Războiului " şi stă la baza artei militare în China modernă. Pentru a fi numit în poziţii militare cheie candidatul trebui să treacă examene bazate pe cele postulate în carte. Cu timpul cartea familiară militarilor devine populară şi politicienilor sau oamenilor de afaceri. În ciuda titlului, Arta Războiului, stabileşte strategii într-un larg spectru potrivit administraţiei publice şi planificării. Textele subliniază teoria bătăliilor, dar discută diplomaţie, relaţiile cu alte naţiuni şi măsurile vitale sănătăţii unui stat. Am ales din zecile de postulate ale cărţii un numar de percepte care sunt actuale şi azi.

Comandantul conduce prin exemplu, nu prin forţă.

Trebuie să ai încredere în tine, nuimai aşa vei castiga.

Apari slab când eşti puternic, dacă eşti slab, prefă-te puternic

Respectă-ţi inamicul. Dacă e puternic evita-l. Dacă are temperament, irită-l.

Prefă-te slab, el va deveni arogant. Dacă nu te ia în serios, nu-l cruţa.

Dacă forţele lui sunt unite, separă-le.

Dezbină-i acoliţii. Atacă-l când e nepregătit, apari când nu eşti aşteptat.

Suprema artă a rzboiului este să spulberi rezistenţa adversarului fără luptă.

Dacă mintea ta este hotărâtă, trupul tău va lupta fără oprire şi fără multe arme.

Cavalerii victorioşi întâi câştigă lupta apoi merg la război, cei bătuţi merg întâi la război şi apoi caută cum să-l câştige.

Ca să-ţi cunoşti duşmanul devino-ţi ţie duşman.

Ţine prietenii aproape, dar inamicul şi mai aproape.

Chiar cea mai splendidă sabie va rugini în apă sărată.

Ocupă mintea duşmanului cu probleme la care se aşteaptă şi sunt conforme cu planurile lui. Având mintea ocupată, tu aşteaptă momentul special - pe care el nu-l anticipă.

O victorie cere 5 ingrediente: va învinge cel care ştie când să lupte şi când nu. care ştie să manipuleze forţe superioare lui dar şi pe cele inferioare. Va învinge armata care este străbătută de acelaşi spirit de la mic la mare. Va câstiga cel care preparat pentru luptă va surprinde inamicul dezorganizat. Va învinge acel militar capabil care nu este supus voinţei suveranului.

Strategie fără tactică este cea mai rea cale spre victorie. Din contra, tactică fără strategie este zgomotul dinaintea înfrângerii.

Fii foarte subtil chiar de neînţeles. Fii foarte misterios, până la a fii neauzit. În felul acesta vei dirija soarta oponentului tău.

Dacă inamicul este relaxat, agită-l. Dacă e sătul, înfometează-l. Dacă se aşează la odihnă fă-l să se mute.

Mişcă-te că vântul, aranjat ca o pădure.

Atacă precum un Foc dar fii tare ca un Munte.

Dacă inamicul e puternic evită-l. Dacă moralul lui e ridicat deprimă-l. Dacă se odihneşte harţuie-l. Caută-i slăbiciunea. Apari prin surpriză.

Când înconjori o armată lasă o portiţă deschisă. Nu presa disperaţii prea tare.

Construieşte oponentului un pod de aur care să-i ofere o cale de retragere comodă.

Nu există ţară care să beneficieze de la războaie prea lungi.

AG 2015

Vizualizări: 54

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor