SUNT ÎN AVARIE

[adelina fleva]

luna nu se simte precum un câine fără stăpân 
totuși amușină ale cerului cotloane întunecate 
interesul său pentru gunoaiele celeste și nereciclate încă 
nu-l înțeleg și nu mă dă pe spate

port o pălărie demodată și puțin cam hilară 
noaptea și-a băgat degetele pe gât ca să vomite 
dar voma vine legănându-și șoldul 
cu flori în păr alene pe drumuri ocolite

când ai să pleci spre cer să nu o faci cu dricul 
ci călărind un si bemol falsat 
cu sfârcurile în vânt ca niște nasturi mari de sticlă 
dar nu acum ci mai târziu când ai să fii de Dumnezeu mobilizat

luna nu se simte precum un câine fără stăpân 
aș da mâna cu ea dacă nu aș avea o carie 
tu te-ai lățit sub mine exact ca o pată de sânge 
așa că am tras pe dreapta și mi-am aprins stopurile 
sunt în avarie Doamne sunt în avarie

luna nu se simte precum un câine fără stăpân