chiar și nimicul are nevoie de o măsură

altfel cum am cunoaște restul numit ceva

o spun așa ca o amăgire că nu am făcut umbră degeaba pământului

apoi fac o reverență celor care mulțumiți de lipsa mea de consistență

se văd deja infiniți

în noaptea aceasta cerul va fi brăzdat de perseide

cum se întâmplă în fiecare clipă în capul meu

nu vă cer să mă credeți

oricum eu nu exist decât prin lacrima voastră

toate durerile acestei lumi îmi trec prin inimă

poate de aceea par uneori imun la atâta suferință

și fiecare cuvânt este lacrimă

și fiecare cuvânt este zâmbet

de la-nceput până-n apocalipsă

sunt doar un poet care înțelege altfel lumea

nu mă îngrop aiurea cu brazde nesfârșite de dureri născute sau doar bănuite

sunt o sămânță astrală care-și caută mediul propice de germinare

nu mă aratăți cu degetul acuzator

doar îmi caut locul

doar îmi caut cerul meu defunct

nu mă pricep să trăiesc

sunt doar pătruns de sentimentele voastre

sunt doar proiecția undelor voastre care pleacă din inimă

cum transportă razele stelelor lumina spre fiecare muritor spectator

spre fiecare lume neînțeleasă

sunt exponentul de la dreapta originii

nu mai căutați degeaba dovezi de nemurire

tot ce începe are un sfârșit

chiar și universul

(asta este o paranteză)

..................................................................

poeții înțeleg neantul prin acceptare

e singura cale de trecere dintr-un univers în altul

la nesfârșire

Vizualizări: 112

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Antonella Mocanu pe Septembrie 30, 2013 la 8:26am

Minunat poem.

Admiratie!

Comentariu publicat de Calotescu Tudor-Gheorghe pe Septembrie 30, 2013 la 6:39am

va multumesc din suflet!

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Septembrie 29, 2013 la 10:23pm

Reverenţă!

Comentariu publicat de Costel Zăgan pe Septembrie 15, 2013 la 1:24pm

Habar n-ai ce frumos scrii : dar te înţeleg!

Comentariu publicat de ALBU AURELIA pe Septembrie 14, 2013 la 10:46am

"nu mă pricep să trăiesc

sunt doar pătruns de sentimentele voastre"...ei vezi, de asta ma tem eu...si ma tot intreb: pana cand imi voi asterne sufletul ca si pe un covor rosu pe care sa paseasca "ceilalti", fara macar sa le pese sau sa inteleaga asteptarile mele? Si mai dureros este faptul ca ei, "ceilalti" ajung sa creada ca li se cuvine sa paseasca pe  acest covor pe care de fapt nici macar nu il pretind...doar nu il vor ocoli daca acesta le iese neconditionat in cale!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor