Tulburător -cum râul crem de-nnămoliri-
Mi-e sufletul ce l-am căuș de vise;
Mă curg din pisc, printre caverne imprecise...
Cota să-mi cresc, să moștenesc slăviri.

Am stavile nenumărate-n stânci tăioase
Cu răsăriri inopinate în vâltori,
Am piele fină, brațele neputincioase;
Sunt scrijelit, lovit, sunt fracturat, în mii de ori.

Îmi curge-n contrasens curent continu
Pe căi neuronale, din centrala minții
Cu stăpâniri, ce am genetic, cum părinții;
Să n-am implozii, să rămân un rectiliniu.

În rictus stau; scrâșnind pios din dinți
Din pete-ntunecate-mi fac fundal...
Le scuip petale roșu-aprins, ca din furnal;
Să ard în scrum săgetători fierbinți.

Pedeapsă s-am, de merit, fără pronunțare;
La tot ce lumea ”potrivește”-n neputințe
Să reușesc să-ndeplinesc, la toți voințe...
Să fiu definitiv, la lume, o justificare!
30.07.2010

Vizualizări: 8

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor