Vizualizări: 360

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Ianuarie 23, 2015 la 10:09pm

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Februarie 19, 2014 la 8:45pm

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Ianuarie 8, 2014 la 1:05pm

Photobucket

VIATA CA O CRIZA     de Camelia Filip

E-o criza de viata-n teritoriu,
E totul fara sens si provizoriu,
E criza de idei si de accente,
E mare criza si de sentimente.

E criza generala si de frunze
Caci vantul provizoriu le si tunde,
Iar fara frunze nu vom mai putea
În anotimp de criza a-ntomna.

E criza tot mai mare de-naltimi,
Tot mai jos suntem, cu cat suim,
Pe ochi tot mai extinse cataracte,
E o criza dureroasa de dreptate.

E criza mare de botezuri, nunti,
De trecatori e criza si de punti,
Divorturi se întrec cu cimitire,
E-o criza disperata de iubire.

Photobucket

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Decembrie 31, 2013 la 4:10pm

Vasile Alecsandri - Desteptarea Romaniei

Bookmark and Share


Voi ce staţi în adormire, voi ce staţi în nemişcare,
N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce se-nalţă pân' la ceruri din a lumii deşteptare,
Ca o lungă salutare
Cătr-un falnic viitor?

Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate?
Nu simţiţi în pieptul vostru un dor sfânt şi românesc
La cel glas de înviere, la cel glas de libertate
Ce pătrunde şi răzbate
Orice suflet omenesc?

Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie!
Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit.
Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Românie!
Sculaţi toţi cu bărbăţie,
Ziua vieţii a sosit!

Libertatea-n faţa lumii a aprins un mândru soare,
Ş-acum neamurile toate către dânsul aţintesc
Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare
Se cerc vesel ca să zboare
Către soarele ceresc!

Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?
Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?
Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire,
La obşteasca fericire,
La obştescul viitor?

Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!
C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?
Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie
Şi la caru-i de trufie
Să ne-njuge ea pe noi?

Până când în ţara noastră tot străinul să domnească?
Nu sunteţi sătui de rele, n-aţi avut destui stăpâni?
La arme, viteji, la arme! faceţi lumea să privească
Pe câmpia românească
Cete mândre de români!

Sculaţi, fraţi de-acelaşi nume, iată timpul de frăţie!
Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpaţi
Aruncaţi braţele voastre cu-o puternică mândrie
Şi de-acum pe vecinicie
Cu toţi mâinile vă daţi!

Hai, copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o unire
Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.
Pas, români! lumea ne vede... Pentru-a Patriei iubire,
Pentru-a mamei dezrobire
Viata noastră să jertfim!

Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!


Care vede-n a lui ţară libertatea re-nviind,
Fericit, măreţ acela care sub un falnic soare
Pentru Patria sa moare,
Nemurire moştenind.

Vasile Alecsandri - Sentinela Română

Bookmark and Share


poem istoric

I

Românul nu piere.

Din vârful Carpaţilor,
Din desimea brazilor,
Repezit-am ochii mei
Ca doi vulturi sprintenei
Pe cea vale adâncită
Şi cu flori acoperită,
Ce se-ntinde ca o ceaţă
Pân' în Dunărea măreaţă
Şi de-acolo-n depărtare
Pân' în Nistru, pân' în Mare.
Iar pe cel amar pustiu
Cu văzutul ce-ntâlnii?
Întâlnii viteaz oştean,
Purtând semne de roman,
Falnic, tare ca un leu
Şi cu chip frumos de zeu.
Braţu-i stâng era-ncordat
Sub un scut de fier săpat
Ce ca soarele sorea
Şi pe care se zărea
O lupoaică argintie
Ce părea a fi chiar vie,
Şi sub fiară doi copii
Ce păreau a fi chiar vii.
Mâna-i dreaptă ţinea pală;
Iar pe cap purta cu fală
Coif de aur lucitor,
Ca un zeu nemuritor.
Cel viteaz era călare
Pe-un cal alb în nemişcare,
Şi, ca dânsul, neclintit
Sta, privind spre răsărit.
Numai ochii săi mişca,
Vultureşte-i alerga,
Pe cea zare cenuşie,
Lungă, tainică, pustie,
Unde, ca prin vis trecând
S-auzea din când în când
Vuiet surd, grozave şoapte
Ce veneau din miazănoapte,
Zgomot lung, înăduşit
Ce venea din răsărit.

Iarba nu se clătina,
Frunza nu se legăna.
Pasărea la munţi zbura,
Fiara-n codri tremura,
Căci prin lumea spăimântată
În uimire cufundată,
Treceau reci fiori de moarte,
Presimpri de rele soarte!
Iar pe cer un vultur mare,
Făcând cercuri de zburare,
Se vedea plutind cu fală,
Şi-n rotirea-i triumfală
Tinea ochiul său măreţ
Pe viteazul călăreţ.

- Cine eşti? de unde eşti?
Pe la noi ce rătăceşti? -
- Sunt roman şi sunt oştean
De-a-mpăratului Traian!
Maica Roma cea bătrână
Mi-a pus arma asta-n mână
Şi mi-a zis cu glasul său:
Fiiul meu, alesul meu!
Tu, din toţi ai mei copii
Cel mai tare-n vitejii!
Mergi în Dacia, grăbeşte,
Pe barbari de-i risipeşte,
Ş-apoi vecinic priveghează,
Sentinelă mult vetează,
Şi te-aţine la hotare
Că s-aud în depărtare
Răsunând duşmane pasuri,
Menintând barbare glasuri...

Venit-am şi am învins!
Pe barbari pe toţi i-am stins,
Şi pe ţărmurile lor
Acum, domn stăpânitor,
Aştept oardele avane,
Aştept limbile duşmane
Care vin din răsărit
Ca potop nemărginit
Să cuprindă, să înece
Tot pământul unde-or trece!
- O! viteze neferice,
Ai să pieri în câmpi aice!

- Eu să pier, eu?... niciodată!
Vie-o lume încruntată.
Vie valuri mari de foc...
Nici că m-or clinti din loc.
Tot ce-i verde s-a usca,
Râurile vor seca,
Şi pustiul tot mereu
S-a lăţi-mprejurul meu,
Dar eu vecinic în picioare
Printre valuri arzătoare
Voi lupta, lupta-voi foarte
Făr-a fi atins de moarte,
Căci român sunt în putere,
Şi românu-n veci nu piere!

II

Apa trece, pietrele rămân.

Abie zice, şi deodată
Fulgeră-n cer o săgeată,
Vâjâie, vine, loveşte
Scutul care zângăneşte
Ş-o respinge, - o zvârle jos
Ca pe-un şarpe veninos.
După dânsa-n depărtare,
Colo-n fund, în fund la zare,
Se iveşte-un negru nor
Plin de zgomot sunător
Ce tot vine, ce tot creşte
Şi pe câmpuri se lăţeşte
Cât e zare de zărit
Între nord şi răsărit!

- Sentinelă, priveghează,
Norul crunt înaintează,
Sentinelă! te arată,
Norul crunt se sparge!... Iată
Iată oardele avane,
Iată limbile duşmane
De gepizi şi de bulgari,
De lombarzi şi de avari!
Vin şi hunii, vin şi goţii,
Vin potop, potop cu toţii
Pe cai iuţi ca rândunele,
Fără frâie, fără şele,
Cai sirepi ce fug ca vântul
De cutremură pământul!
Mulţi sunt ca nisipul mării,
Mulţi ca ghearele mustrării
Într-un suflet păcătos,
Într-un cuget sângeros!...
Sai, române, pe omor,
Fă-te fulger răzbitor,
Fă-te Dunăre turbată,
Fă-te soartă ne-mpăcată,
Căci potopul iată-1 vine
Şi-i amar, amar de tine!

- Vie!...
Ca o stâncă naltă
Ce din vârf de munte saltă,
Tună, se rostogoleşte,
Cade, rumpe şi zdrobeşte
Codrii vechi din a sa cale
Pân' în fund, în fund devale!
Astfel crunt ostaşul meu
Îşi izbeşte calul său
Peste codrii mişcători
De barbari năvălitori.
El îi sparge, şi-i răzbeşte,
Snopuri, snopuri îi coseşte,
Şi-i înfrânge, şi-i respinge,
Şi-i alungă, şi-i învinge!
Calu-i turbă, muşcă, sare,
Nechezând cu înfocare,
Calcă trupuri sub picioare,
Sfarmă arme sunătoare
Şi cu greu în sânge-noată,
Şi mereu se-ndeasă-n gloată.
Crunt război! privire cruntă!
Fiul Romei se încruntă...
Fulgeri ies din ochii săi!
Fulgeră mii de scântei
Dintr-a armelor ciocniri
Şi lucioase zângăniri.
Zbor topoarele-aruncate,
Zbârnâie-arcele-ncordate
Şi săgeţile uşoare
Nourează mândrul soare
Caii saltă şi nechează,
Lupta urlă, se-ncleştează
Şi barbarii toţi grămadă
Morţii crude se dau pradă!
Zece cad, o sută mor,
Sute vin în locul lor!
Mii întregi se risipesc,
Alte mii în loc sosesc!
Dar viteazul cu-a sa pală
Face drum printre năvală,
Şi pătrunde prin săgeţi,
Că-i român cu şapte vieţi!
În zadar hidra turbează,
Trupu-i groaznic încordează,
Geme, urlă şi crâşneşte
Şi-mprejur se-ncolăceşte.
Fiul Romei se aprinde,
Hidra-n mâine-i o cuprinde
Ş-o sugrumă, şi o sfarmă,
Ş-o învinge, şi o darmă!...
Fug gepizii, fug bulgarii,
Şi lombarzii, şi avarii,
Fug şi hunii, fug şi goţii,
Fug potop, potop cu toţii,
Şi se duc, se duc ca vântul
Asurzind întreg pământul
De-a lor urlete barbare,
De-a lor vaiete amare!

III

Roma, Roma nu mai este.

Unde-s oardele avane?
Unde-s limbile duşmane?
Au pierit, s-au stins din faţă
Precum toamna-n dimineaţă,
Se topesc, se sting la soare
Negurile-otrăvitoare!
Cu ce vifor de urgie
Năvăliră-n Românie!
Cum veniră de turbaţi,
Ca balauri încruntaţi,
Cu o falcă-n cerul sfânt
Şi cu alta pe pământ!
Dar s-au dus cum n-au venit
În pustiul lor cumplit,
Părăsind în urma lor
Câmpul luptei de omor!
Lat e câmpul celei lupte,
Lat şi plin de arme rupte,
Plin de trupuri fărâmate
Care zac grămezi culcate,
Plin de sânge ce-1 pătează
Şi văzduhul aburează!
Unde sunt atâtea vieţi,
Unde-s ochii îndrăzneţi?
Moartea rece le-a cuprins,
Într-o clipă ea le-a stins,
Şi pe câmpul cel de moarte,
Crunt locaş de rele soarte,
S-a lăsat acum deodată
O tăcere-nfricoşată!
Numai când, din vreme-n vreme,
Se aude-un glas ce geme,
O jelire-ntristătoare,
Un suspin de om ce moare,
Sau nechezul dureros
Unui cal răsturnat jos,
Care cheamă ne-ncetat
Pe stăpânu-i jos culcat.

Soarele îşi schimbă locul!
Şi apune roş ca focul,
Intinzând pe cea câmpie
O văpseală purpurie
Ca un sângeros veşmânt
Peste-un lung şi trist mormânt!
Iar în naltul cerului,
Deasupra mormântului,
Ţipă vulturul cu fală
Şi-n rotirea-i triumfală
Incunună cu-al său zbor
Pe viteazu-nvingător.

Să trăieşti, ostaş romane,
Stâlp al lumii apusane!
Tu cu pieptu-ţi ai oprit
Valul crunt din răsărit,
Şi cu braţul tău armat
Pasul soartei 1-ai schimbat!
Dar ce zic!... un fior rece
Prin a lumii vine trece,
Căci deodat-un glas prin lume,
Fără seamăn, fără nume,
Sună, duce-o neagră veste:
Roma, Roma nu mai este!...

Zis-a glasul, un răsunet
Lung răspunde ca un tunet,
Şi a Romei vultur falnic
Cade, dând un ţipăt jalnic!
Zis-a glasul, şi cu jale
Plângând soarta mumei sale,
Fiul Romei cei bătrâne
Scapă armele din mâine,
Pleacă fruntea şi-n durere
Moartea cheamă, moarte cere!

Iară calu-i frăţior,
Nechezând încetişor,
Câmpul luptei părăseşte
Şi spre munţi încet porneşte,
Ducând lin şi nesimţit
Pe stăpânul lui iubit...
Ei se duc în tristă cale
Şi pe urma lor devale
Cade-o noapte-ntunecoasă,
Noapte oarbă, fioroasă
Ca fundul pământului,
Ca taina mormântului!
Şi sub neagra sa aripă
Se şterg toate într-o clipă
Cum se şterge de uşor
Visul cel amăgitor,
Şi ca suvenirul sfânt
Celor care nu mai sunt!...

Munţii Carpaţi, 1848

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Decembrie 25, 2013 la 11:41am

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Decembrie 24, 2013 la 9:40am

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Decembrie 24, 2013 la 9:28am

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Decembrie 19, 2013 la 8:26am

   Peste tot  e numai cantec, numai susur de izvoare ,

                                                                   inima vreau                                    s-o induplec , este vremea de schimbare !

Sarbatori fericite !

  

  1. imagin iubire

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Decembrie 18, 2013 la 11:02pm

Zambeste tot mereu

Sandra Lungu

 

http://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/2165013507?profile=original

…”Orice schimbare care va avea loc, va avea loc in voi; si va veti schimba, intr-o clipita, caci Sinea Cosmica porneste catre Pamant. Armonia cu voi insiva, cu lumea inconjuratoare, impacarea cu dusmanii vostrii, eliberarea de legaturi satanice si de rezonanta cu aceste forte, va sunt necesare pentru a putea primi Marea Lumina. Fiti atenti (vegheati)! la ceea ce se intampla in interiorul vostru!” (Dej, 14 aprilie 2000)

***

…”Pentru curatirea corpului vostru astral – acest invelis de lumina, va trebuie multa iubire. Ar fi bines a postiti un post al iubirii!... Multi postesc cu alimente si foarte putini oameni postesc cu iubire. Este, de altfel, postul cel mai greu, caci trebuie sa iubesti nu numai iubirea care te iubeste, ci si ura care te uraste… Prin iubire se sterg toate petele care va mai pot face inca nevrednici de prezenta Mea intre voi.” (Dej, 8 noiembrie 1996)

***

…”Criza actuala va indrepta poporul acestei tari cu fata spre Lumina; il va canaliza – indirect – catre o hrana vie, sanatoasa, care sa-l purifice si sa-l pregateasca pentru a primi Marea Lumina, caci din Romania va porni PRIMUL VAL.
Fie acest VAL binecuvantat de catre Tatal ceresc, precum si toti acei fii care veti suferi, pentru ca FLACARA SACRA sa poata fi aprinsa in inimi, spre slava si gloria Tatalui sfant. Amin.” ( Dej, 28 martie 1997 )

***

…”Eu voi mai reveni, in cuvinte, pentru o vreme, cat va fi necesar; apoi, cuvintele vor inceta si va veti bucura in tacere. Tacerea va fi Prezenta Mea intre voi. Atunci, vom vedea daca mai este ceva de spus sau numai de implinit?!... Caci asa va fi venirea Mea, pe Pamant, pentru unii mai devreme, pentru altii, mai tarziu, pe masura ce va veti putea deschide inimile.
Asteptati-Ma si iubiti-Ma, caci aproape este vremea cand Pastorul va fi cu oile Sale. Oile vor fi atunci frumoase si sanatoase, caci nu voi mai veni pentru cei bolnavi, ci pentru cei sanatosi.
Christos sa invieze in inimile voastre! Amin.” (Dej, 25 aprilie 1997)

***

…”Oamenii se intreaba cum vor intra in mileniu trei?!... Nu pricep ca totul depinde de ei si nu de alcineva caci, in momentul in care omul hotaraste in favoarea Bibliei, atunci binele este prezent si tot asa este prezent Raul. Totul se gaseste si se hotaraste in inima omului!
Eu raman cu toti aceia ce cheama numele Meu in ajutor si va trebui sa va obisnuiti sa simtiti prezenta Mea si cand nu este manifestata in acest cadru.
Tuturor celor prezenti aici va voi da un semn, prin care sa Ma puteti percepe, in particular drept rasplata a ostenelilor voastre, pentru mine.
Cand cobor langa voi, nu cereti decat iubirea Mea si, prin aceasta, veti dobandi lumea intreaga!...” (Dej, 29 mai 1997)

***

…”Sa va obisnuiti cu tacerea! Cu tacere sa luati legatura cu Mine si in tacere Eu voi veni langa voi si in inimile voastre.
Pacea profunda si intalnirea cu Mine nu pot avea loc decat in tacere. Perioada tacerii active va veni, pentru voi, in curand…
Pana atunci, sa va purificati templele si sa doriti intalnirea cu Mine. Intr-o astfel de tacere, Eu voi vorbi pentru fiecare, in parte. In aceasta tacere va veti intalni cu Mine in trup spiritual si Ma veti vedea putea vedea doar cu ochiul spiritului. Atunci, tacerea voastra va fi plina de lumina. Va fi liniste si, mai ales iubire, pentru fiecare. Acestea va vor fi alimentele cu care va veti satura.” (Dej, 1 mai 1998)

***

…”Tot Cerul de lumina e coborat pe meleagurile voastre; si este in rezonanta cu Vointa Tatalui Ceresc.
Vointa Sfanta este ca de aici sa porneasca flacara “olimpica” a adevaratei Imparatii Dumnezeiesti.
Sunt multi necredinciosi ai acestor adevaruri, dar sa nu va pierdeti speranta, pentru ca Lucrarea ce am desfasurat-o este o lucrare divina si efectele ei trebuie sa se vada si sa-si atinga scopurile.” ( Dej, 9 aprilie 1999 )

***

…” Jertfa Mea sa ramana, intre voi, nu doar ca o amintire, si nici ca o traditie, ci ca o dorinta adevarata, de transformare launtrica. Dorinta Mea este sa va abandonati Eului Superior si sa-L lasati ca El sa va coordoneze viata; caci in voi, El este cel ce se afla in permanenta comuniune cu Vointa Divina.” (Dej, 9 aprilie 1999)

                                                MANA LUZ

 Marturii la Era Varsatorului

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Decembrie 18, 2013 la 7:19pm

Vreau istoria ,nepotilor mei ,,

Verdele frunzelor , copacilor morti ...

Maculatura ,literei fara cuvant .

Ingrasamant...................

Arabil .

VISE NOI .VII

Image Hosting by PictureTrail.com

TREZITI-VA ROMANI ! OAMENI FRUMOSI SI BUNI

SPERANTA E LA DUMNEZEU ....

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor