Telefonul

Soarele de mai se pregatea sa apuna, dupa ce poposise multa vreme pe cer. De la fereastra camerei, Stefana privea ultimele sale zvacniri, cu regretul stiut. Ea este o fiinta solara, nu se impaca nici cu intunericul, nici cu frigul.
In vreme ce punea la punct ultimele detalii pentru ziua urmatoare si dadea cu servetul ultimele tuse pe mobila din bucatarie, suna telefonul.
- Alo, da?
- Cine? Cine sunteti?
- Ah, da, desigur.
- Sunt dispusa, da. Putem vorbi. De ce nu?
La celalalt capat al telefonului, Doru ii simtea disponibilitatea si caldura din voce. Era timpul sa ia taurul de coarne si sa spuna de ce sunase. A fost nevoie de explicatii si justificari pentru ca ea sa stie cu cine are de-a face.Trecusera o gramada de ani.
- Bine, vorbim alta data, ma mai suni. Bine?
Abia lasase telefonul jos, ca incepu sa dea timpul inapoi. Treptat, isi aminti. II reveneau in minte, ca intr-un film, cadru cu cadru, momente petrecute undeva, departe, cu ani in urma. La inceput amestecate, cadrele de detasau apoi unele de altele. Totul se lumina. Iar printre ele...se afla Doru, o persoana la care era sigura ca tinuse candva, dar anii au estompat sentimentele si apoi au sters urmele.
Acum totul era destul de clar. Dar de ce o cautase? Sa vada ce mai face? Sa clarifice unele lucruri? Sa-i verifice actuala identitate? Lasa, o sa vada ea, cand o sa o sune data viitoare.
Dar nu era simplu. Vocea lui ii rasuna in urechi, ca un ecou, fara sa poata scapa de sanzatia ca ceva deosebit o sa se intample, ceva bizar, dar special.
Dupa o saptamana in care Stafana isi pusese intrebari nenumarate si incercase sa gaseasca justificari, suna din nou telefonul.
- Alo? Buna, Doru! Da, te-am recunoscut, cum sa nu? (Doar se gandise mereu la intamplarea cu pricina).
- Da, da, asa este. Mi-am amintit si eu. Nu trebuie sa te simti exclus, deoarece a fost nevoie de putin timp sa gasesc in memoria mea indicii care sa-mi lamureasca situatia.
Acum stia exact cine era Doru, ce rol a jucat in viata ei si ce asteapta de la ea. Voia sa-i fie recunoscator, dupa atata vreme!...
Si convorbirile au continuat luni in sir, din ce in ce mai dese si din ce in ce mai fructuoase. Mai repede decat crezusera, intre ei s-a infiripat un soi de complicitate, ca intre doi oameni care au amintiri , ganduri si cunostinte comune.
Apoi, nu se mai puteau dispensa de telefon. S-au obisnuit cu el, era ca aerul – nu puteau respira fara el. Cand Doru a fost plecat cateva zile intr-o zona fara semnal, Stefana a realizat cat ii lipseste.
De la intaiul telefon s-au scurs cateva luni, dar ecoul lui este atat de puternic, incat nu-l vor uita niciodata. Niciodata.
Sentimentele lor s-au sedimentat in tot acest timp si s-au transformat in ceva foarte serios si foarte profund.
- Alo, Doru? Buna, Doru!
- Da, eu sunt, Stefana. Da, bine, tu?
Si toate celelalte apeluri incep asa:
- Buna, Doru...
Nu si-ar fi imaginat niciodata cat de mult poate insemna un telefon, un simplu “Alo” spus asa, deodata, intr-o zi de mai...

Vizualizări: 22

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de verdes delia tania pe Ianuarie 22, 2011 la 6:52pm
V-aş ruga, d-le Dorneanu, să citiţi pe blogul meu continuarea povestirii, intitulată "Ştefana". Aş mai scrie câte ceva, dar am un program foarte încărcat. Mai găsiţi poezii scrise de mine pe Reţea. Încă o dată, mulţumesc.
Comentariu publicat de verdes delia tania pe Ianuarie 22, 2011 la 6:38pm
D-le Dorneanu, vă mulţumesc pentru lectură. Nu mă aşteptam, textul fiind postat de mult. Are şi o continuare, o voi posta. M-am gândit că va plictisi şi nu am continuat. Mulţumesc şi pentru aprecieri.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor