Theophil Magus - ZÂMBETUL LUI IISUS și MILENIUL 3

Theophil Magus - ZÂMBETUL LUI IISUS și MILENIUL 3

 

Și Apostolii au zis Domnului: „Mărește-ne Credința.”

(Luca17 / 5)

„Dragul meu Pustnic, mai sunt exact 21 de zile și strângem

– încă nu știu cum – mâna domniei sale, Mileniul 3. Ei

bine, Mileniul 3 sau III sau trei… Ei bine, să vedem cum stăm.

Pesemne, americanul vine și zice: „So what?!” sătul de scandaluri

prezidențiale cu perdea sau fără cortină; de Saddam Hussein, de

Kosovo, de Y2K, de Hollywood, de MacDonald, de Internet, de

SIDA și de UFO, de Seinfeld și de imigranți asiatici și est-europeni;

și… de bine, la urma urmei.

Pesemne, românul vine și zice: „Mai dă-l în mă-sa!” că e și el

sătul de foame, frig, scumpirea benzinei și contrabanda cu țigări,

de convenții democratice și manuale de istorie, dar și de americani

și de FMI și de toate câte-or mai fi.

Pesemne, chinezul vine și zâmbește mut, amabil și fără

expresie, gândind însă o înjurătură sub formă de ideogramă la

adresa Mileniului 3, că în America tot prea puține boabe de orez

au ajuns, că în România CDR-ul i-a dat peste cap invazia și că, în

general vorbind, galbenul nu prea strălucește autoritar în lumea

asta. Pesemne mulți, foarte mulți alții, într-o formă sau alta, la

fel simt, gândesc, reacționează, și, de ce nu?!, au și ei dreptatea

lor. Doar Eclesiastul (1 / 8-9) nu-i contrazice, dimpotrivă cugetă:

„Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu

se poate spune; ochiul nu se mai satură privind și urechea nu

obosește auzind. Ce a fost va mai fi, și ce s-a făcut, se va mai face;

nu este nimic nou sub soare.”

Alții sunt însă turtiți de groază că vine sfârșitul lumii, taman

acum după două mii de ani de fabuloasă istorie și năprasnice

cuceriri omenești asupra Naturii rebele, asupra Cosmosului, asupra

și pe deasupra… Mai să fie! Pierim sau nu? Apocalipsa sau o simplă

eclipsă?

S-a întâmplat cândva, demult…cu vreo 2000 de ani în urmă,

ca un dulgher evreu să se nască miraculos, având ca mamă o

fecioară. Apoi, la vârsta la care alții abia se dezmeticesc și încep să

trăiască, dulgherului nostru i se întâmplă să moară, apoi să învie

și să se înalțe la Dumnezeu Tatăl, binecunoscut încă de pe atunci.

Dar, cum în lumea asta, așa cum e ea, nimic nu e întâmplător,

Cuvântul dulgherului Iisus devine Christos și prin El, din și

întru El se nasc primii creștini. Plini de Credință și râvnă, aceștia

creștinează omenirea.

Toate bune și frumoase. Dar numai la începuturi.

În nici câteva sute de ani creștinarea se transformă în cucerirea

lumii.

Cuvântul dulgherului devine armă. Și dacă ceva poate însemna

ceva-anume mai nou sub soare, în istoria omenirii, în cei 2000 de

ani care imediat ne vor spune adio și n-am cuvinte, atunci este

această evidență deloc mutuală și nicidecum contradictorie:

Neta dominație creștină asupra lumii în care trăim.

O, nu; NU întru Cuvântul Christosului Iisus. Dar nici fără

El, că deh…, creștinul nostru domină copios astăzi prin arsenal

nuclear, Internet etc. și, firește, totuși și prin Biserică.

N-o să aflăm poate niciodată dacă Iisus știa de Platon sau nu,

ori dacă filosoful îl intuise pe Iisus. Cert e că, gânditorul grec oftase:

„Oamenii politici se cuvine a fi religioși în mod conștient.”

Inconștiența sau într-un fel (ne)creștin conștiența, asta a fost

politica neclintită a creștinătății vreme de 2000 de ani.

Și a ajuns repede ultraperformantă prin arsenal nuclear,

Internet etc. și Biserică.

Dar dacă astăzi Politica este „evanghelia” creștinătății, ce se

întâmplă cu acel creștin de pretutindeni, cel care când și când își

mai aduce aminte de Iisus Christos, sau chiar cu acela care încearcă

în mod constant să reînvie în inima lui chipul și învățătura Fiului

Omului?

Pai, nu prea mai are de ales. Copleșit de imensa creștinătate

și pacea ei cu gheare și colți, de darurile ei tehnologice, de îngerii

și demonii ei, așteaptă și el ca toți ceilalți Mileniul 3 și, desigur,

Apocalipsa groaznică, dar izbăvitoare…

Și cum Îl vede el pe Iisus Christos?

Pai, ca și ceilalți: Cel în numele căruia se produce Apocalipsa.

Cel care în urma Apocalipsei va judeca, Judecătorul suprem. Cel

încruntat și încrâncenat și mai ales fără strop de milă.

Creștinătatea la sfârșit de mileniu doi se teme cumplit de tare

de Domnul Iisus Christos.

Dacă așteaptă cumva întoarcerea Domnului, creștinul

atoatestăpânitor de astăzi o face cu spaima-n oase și sudoare rece

pe spinare. Iisus Christos nu prea mai poate însemna pentru el,

Domnul este Mântuitor. Îi este peste putință să mai înțeleagă așa

ceva. Dar, Iisus Judecător, DA!

Se conturează tot mai clar imaginea unui chip celest incapabil

să fi zâmbit și să zâmbească vreodată. Capabil doar să privească

rece și tăios, neîndurător. E chiar chipul înfricoșatei Judecăți de

Apoi. Uiți să mai ceri iertare, așa de mare e groaza! Un zâmbet,

abia schițat, un zâmbet cald și bun al Domnului, doar un zâmbet

și totul s-ar schimbă, nu-i așa?

Dar eu personal, cu excepția nobilului învățător creștin,

regretatul Sfânt Nicolae Steinhardt, n-am întâlnit pe nimeni, credemă,

căruia să i se pară posibil așa ceva. Replica obișnuită a fost

mereu aceeași: „Arată-mi și mie în Evanghelii unde și când

zâmbește Iisus șiți

fac rost de o audiență la Papa, sau la Teoctist… Când zâmbește

Iisus Christos?

Dar mai întâi când plânge, tună și fulgeră, sau râde dulgherul

Iisus în scurta Lui peregrinare lumească?

Plânge din înțelegere și durere omenească, spre exemplu când

îl învie pe Lazăr, sau în Ghetsimani, sau când, pe cruce, mai om

ca oricând șoptește: Eloi, Eloi, lama sabachthani?

Se mânie ca orice om simplu și curat și revoltat când înfruntă

fățiș ticăloșia cărturarilor și a fariseilor.

Tună și fulgeră ca orice om, ca orice evreu cu adevărat iubitor

de Dumnezeu când alungă vânzătorii din Templu.

Râde sincer ca un rabbi hâtru când Petru ține morțiș să-l imite

și vrea să umble pe apă; și până la urmă se alege cu o baie bună.

Îl înveselesc teribil cele două femei istețe foc, canaaneanca și

samariteanca, dar și stupoarea cărturarilor și fariseilor când, la

ospățul dat de Levi-vameșul în cinstea Lui, Îl văd stând la masă

alături de colectorii de taxe și vameși.

„Bine, bine, mi se va replica cu satisfacție dată în rânjet, ăla a

fost dulgherul, obișnuitul rabbi, în fine, omul! Dar Christos? Să

nu-mi spui mie că Lui Iisus îi ardea de zâmbete încurajatoare!”

De necrezut, însă Iisus, Christosul, zâmbește permanent.

Și zâmbește așa de la Naștere și până la Înălțare.

La modul propriu.

Fără acest zâmbet cum ar putea fi El Unicul neprihănit și

desăvârșit?

Cum altfel ar fi El Învățătorul și Mântuitorul?

Cum altfel L-ar fi dat Dumnezeu lumii jertfă pe Unicul Său

Fiu, ca dovadă a nesfârșitei Lui iubiri față de om?

Cum altfel ar fi fost posibilă însămânțarea Evangheliei în

cei doisprezece bieți oameni, truditori de rând, temători și de

umbra lor, metamorfozarea lor prin Cuvântul Lui în apostoli ai

creștinătății? Cum altfel ar exista în toată simplitatea lor divină și

monumentală cele nouă fericiri, dar mai ales a 10-a: „Iubește-ți

aproapele ca pe tine însuți”?

Cum altfel s-ar fi născut atunci ideea revenirii salvatoare /

mântuitoare a Christosului, Parousia?

Dar poate că mult mai simplu ar fi fost să te întreb doar atât:

poți tu, oricine ai fi, să împarți o pâine și doi pești la cinci mii

de oameni fără să zâmbești…?

În chip lumesc, este acest zâmbet al Domnului Iisus Christos

acel zâmbet inefabil și inconfundabil al omului cu adevărat bun;

și senin în inimă suflet, cuget, în toată ființa lui.

Și… „în ziua aceea veți cunoaște că Eu sunt în Tatăl Meu, voi

sunteți în Mine și Eu sunt în voi.” (Ioan l4 / 20)

Pustnicul meu drag, un zâmbet bun și cald, un zâmbet abia

schițat al Domnului și totul s-ar schimba, nu?

*

Dar iată ca zâmbetul Domnului a existat.

Și încă există. E nepieritor.

E semnul iubirii Lui eterne pentru om.

Și se află după cum bine știi, o spune Însuși Domnul, nu?,

în fiecare creștin.

Și atunci cum rămâne cu Apocalipsa, cu Judecătorul

neînduplecat, lipsit de orice zâmbet…?

În ziua aceea va fi Zâmbetul sau sinistra Judecată de Apoi?

Va fi ziua aceea în Mileniul 3 sau nu?

Nu știu… Știu însă ca nu de Revelația lui Ioan se teme

creștinătatea arsenalelor nucleare, a Internetului etc. și a Bisericii:

ci pur și simplu îi este groază de una și mereu aceeași apocalipsă –

cea a puterii copleșită de propria-i prostie și îngâmfare…

Nu te temi de o revelație. O înțelegi sau nu, și cu asta basta.

Chiar nu știu și nici nu-ți pot răspunde ca toți ceilalți, fie ei

americani, români, chinezi sau alții atâția, doar pentru că eu chiar

cred în Domnul Iisus Christos.

Iar zâmbetul Lui ne va ocroti și-n acest mileniu.

Hai, zâmbește! Vezi ce simplu e?

Ziua aceea e acum, este în fiecare zi.

Nu va fi altfel în Mileniul 3.

Haide, pregătește de pe acum o pâine și doi pești pentru întâi

ianuarie 2000!

Nu zâmbi prostește!

Sfânt Crăciun fericit și La Mulți Ani!

Sihastrul

Vizualizări: 201

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Mai 10, 2016 la 9:54am

Motto: „Oamenii politici se cuvine a fi religioși în mod conștient.” (Platon - din articol)

Se cuvine dar „inconștiența ... a ajuns repede ultraperformantă prin arsenal nuclear, Internet etc. și Biserică” (din articol) şi ... GENETICĂ, am adăugat eu în cărţile mele şi pe INTERNET:

http://www.the-scientist.com/?articles.view/articleNo/45156/title/C...

http://www.the-scientist.com/?articles.view/articleNo/44901/title/T...

http://www.the-scientist.com/?articles.view/articleNo/44760/title/A...

http://www.the-scientist.com/?articles.view/articleNo/42938/title/O...

http://www.descopera.org/viitorul-evolutiei-umane/

şi Stephen Hawking în cărţile sale şi pe internet:

http://incomemagazine.ro/articole/patru-scenarii-pentru-sfarsitul-l...

 

Specularea oportunităţilor în scop personal fără a ţine cont de semeni, de riscuri şi de consecinţe este principiul de bază al evoluţiei speciilor, speculaţii făcute de-a lungul timpului şi de toate religiile lumii care au supravieţuit, astfel încât să nu vă aşteptaţi ca omul să-L vadă pe Dumnezeu, înainte de a-l produce, prin ştiinţă = a şaptea şi ultima candelă divină (Apocalipsa cap. 1-3), pe DRACUL PERFECT = omul făcut în vitro şi cu interfaţă în creier:

http://www.the-scientist.com/?articles.view/articleNo/41848/title/C...

https://www.ipscell.com/2015/01/cambrian/

sau deja cunoscutul Zombi din religia Woodoo, lipsit de „micul înger păzitor = Adam mtDNA”.

......

Recent, a fost lansată pe internet informaţia conform căreia Congresul SUA vrea să consulte experţii în religii cu privire la modificările aduse genomului uman:

https://www.ipscell.com/2015/06/congressembryo/

... dar acum Congresul este ocupat cu alegerile... poate după ... şi, să sperăm că va fi conform capitolul 4 din Apocalipsa şi va umple scaunele goale de la Masa Tăcerii (Brâncuşi) cu reprezentanţii celor şapte candele divine: Creştinism, Iudaism, Budism, Hinduism, Islamism, Ortodoxia şi Ştiinţa.

Până atunci Iisus zâmbeşte , dar fiţi siguri că Dumnezeu va râde. la momentul potrivit tot de El, de ştiinţa oamenilor, pentru că “n-au luat aminte la sfaturile mele şi cercetarea mea au dispreţuit-o” (Pildele lui Solomon cap.1)

..................

În eforturile mele din ultimii nouă ani de a participa la deschiderea ochilor omului de ştiinţă prin cunoaşterea înţelepciunii lui Dumnezeu (Pavel, 1 Corintieni 1.20-21) de mai bine de un an de zile am îmbinat două rugăciuni în rugăciunea mea zilnică:

Doamne, să se deschidă ochii noştri” (Matei 20.33), „însă nu precum voiesc eu, ci precum Tu voieşti” (Matei 26.39).

 

Epilog: Când se vor deschide ochii noştri, atunci „oamenii politici se cuvine a vor fi religioși în mod conștient.” (parafrazare după Platon)

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor