TIMPUL

     a murit cu ceasul pe mână la fereastra unde soarele

           trebuia să apună. Leşul lui se scurgea printre

               secole arse de furtuni glaciare, printre

                   suflete stoarse…  Zgâriat pe obraz

                     de cuvinte haine plângea cerul,

                        mâhnit, cu comete-suspine,

                           iar pe-o  geană  de dor

                             un schelet de aripă

                                 survola rătăcit

                                    pas târziu,

                                      neagră

                                        clipă

                                          …

                                        Doar

                                      ecoul în

                                 vis şi-n lumină

                              rănit al clepsidrei de

                           versuri, suspina la zenit…

                       Eu, în timp ce urcam dând din

                aripi, spre ea, mi-am pierdut amintirile

             cărnii pe-o stea şi în urmă privind, tulburat,

           am văzut cum condiţia umană se reface în lut.

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor