Tot ce-ţi spun atunci când te privesc

Despre Incandescenţe tulburătoare care gonesc din piept până în tălpi

Care răscolesc carnea şi sufletul ţi-l revarsă în vârful degetelor

Ca să te atingi cu ceea ce inima ta nu găseşte nici în frânturi de silabe să spună

 

Despre Acest Ceva îţi vorbesc...

„Îţi deschizi braţele şi te cuprinzi,

te ridici pe vârfuri

 

Lumina se soarbe la fel, indiferent de labirintul pe care-l conturezi în aer cu mâinile

 

indiferent cât de sus te înalţi s-o cuprinzi

 

sau

orice altceva ai gândi despre treptele ei evanescente care se topesc uşor, o

dată simţite, în tine

 

nu e nevoie să urci până la ea

 

nu...

 

ea


coboară 

 

coboară

 

întotdeauna

 

până la tine.......... ” 

 

Cascade nemărginite de râs cristalin s-au răsturnat în potop clocotitor de flăcări plutitoare

Desprindere subţire, cu urmă de abur înalt, înfiorat, împletit în fire de cristal parfumat, acolo, în miezul străveziu al sferelor de rouă care s-au agăţat de marginea rasăritului meu

Aşa se întrepătrund sevele şi se înalţă o dată cu sângele până în locul unde începe Armonia pulsaţiei
pure

 

Din extazul acestei avalanşe de sori m-ai întrupat

Mi-ai adunat lumina în vămile de foc ale pleoapelor şi mă urci pe firul inocent al acestor porţi care
nu umbresc nici o deschidere

 

doar din acest interior cald pleacă greutatea netulburată a aerului 

În Tine am intensitatea înfiorată a sâmburelui de rouă copt între două jumătăţi de soare care-şi 

nasc şi îşi reflectă, viu şi curgător,

propria lumină

„Ai ales să nu te mai retragi din faţata, din faţa celei care-şi dăruieşte cu inocenţă sublimă Adâncul, 
însufleţind cu lumină tot ce priveşte:......... mările...........oamenii

Nici o Absenţă nu poate sustrage Sufletul........... şi doar când este fericit, el devine accesibil
privirii şi îşi desface graţia inefabilă a strălucirii de sine în tine şi în ceilalţi.........”

 

Fără silabe sunt

Fără frânturi

 

sunt

tălpile cuminţi

ale unui copil, 

 

mâinile lui însetate şi netemătoare care ating şi gustă ploaia, ochii lui care sorb stelele, urechea care adună sunetele mângâietoare şi vii ale
petalelor şi le transformă în atingeri”

 

nu mai am nevoie de nici un cuvânt ca să simt cerul care se desface în mine

aerul mă contemplă

Văd

 

Aud

 

Înţeleg Desăvârşit

seninătate de vazduh fraged a unei Lumini care pătrunde Pretutindeni

TU....

Vizualizări: 79

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Monica Rohan pe Decembrie 23, 2013 la 11:32am

„nu mai am nevoie de nici un cuvânt ca să simt cerul care se desface în mine”  (...)

„seninătate de văzduh fraged a unei Lumini care pătrunde Pretutindeni”  = „TU....”

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor