E dimineaţă şi marele oraş se trezeşte la viaţă. În staţii e multă lume care aşteaptă un tramvai întârziat. Întârziaţi sunt si călătorii, se gândesc la necazurile de la serviciu. Se pregătesc cu o scuză pentru şef. Puţin mai încolo un taximetrist îşi soarbe cafeaua de dimineaţă cu ochii după clienţi. Undeva pe o bancă un om al străzii bea ceva dintr-o sticlă. Se pare că nu prea-i place deoarece la fiecare înghiţitură se strâmbă şi se scutură ca un câine ud.
Observ toate acestea din spatele volanului, în fuga spre serviciu. Şi eu sunt întârziat şi , culmea, mă gândesc la o scuză, aşa pentru orice eventualitate. Pun frână brusc şi evit în ultimul moment un taxi ce-mi taie calea. Înjur în surdină printre dinţi, e nevastă-mea în dreapta şi nu pot să mă exprim cu litere mari. Degeaba mă grăbesc, nu pot să înaintez prea repede. În faţa mea coloana de maşini pare a fi un şarpe uriaş care se târîie încet spre vârful dealului. Ajung ghem de nervi la serviciul nevestii. O catapultez pe trotuar aproape din mers şi accelerez spre al meu. De fapt am numai intenţia să o fac pentru că nu am loc, toată străduţa este plină de automobile. Unele parcate altele care ar vrea să se deplaseze dar nu au pe unde. Departe în faţă se zăreşte o maşină a salubrităţii care staţionează pe mijlocul străzii în timp ce muncitorii descarcă containerele cu gunoi. Bineînţeles că a blocat tot traficul şi şoferii claxonează furioşi. E şi normal, întârzie la serviciu. Mare scofală şi eu am întârziat. Şi nu mă manifest zgomotos, ce rost mai are. O să ajung şi eu, când o da Domnu’. Şi aşa oamenii de la salubritate nu se sinchisesc de protestele şoferilor, îşi văd tacticoşi de treabă fără să se grăbească.
Nu ştiu cum se întâmplă dar prevăd că am să ajung târziu tocmai astăzi când aş fi vrut să ajung mai devreme, că am o căruţă de treabă. Ce zic eu o căruţă...un TIR mai bine. Mă gândesc cu groază la muntele de dosare care mă aşteaptă pe birou. Multe din ele trebuie rezolvate astăzi, altfel iar sunt tras de urechi de directorul din Centrală. Măcar de n-ar veni prea mulţi clienţi, ca să pot să-mi văd de treabă! În sfârşit se urneşte şi maşina de gunoi din stradă şi-mi pot continua drumul. Ajung în cele din urmă şi la serviciu. Sunt cu nervii aproape la pământ. Găsesc un loc de parcare pe trotuar. E bine că-i la umbră. Cobor, mă uit după maşina şefului şi constat cu bucurie că n-a ajuns încă. Am scăpat de o discuţie neplăcută, chiar la prima oră. Când intru în birou bucuria îmi dispare . Clienţii deja au năvălit, chiar dacă este devreme. Îmi fac cu greu loc printre ei şi mă aşez pe scaun. Mai că-mi vine să fug unde văd cu ochii. Mă aşteaptă o zi grea.

Fragment din romanul cu titlul provizoriu „Clipe de viaţă”. Dar cred că în final va avea alt titlu.

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor