Dă-mi un nume să chem omul după sufletul său,
dă-mi calea
muntelui singur în care să adun tot ce-a fost trist odată,
şi acolo să ascult trupurile 
cum cad în timpul mântuirii.

În cer şi pe pământ
nu mai am niciun prieten, doar vizite în care sunt îngânată
şi locuri în care am uitat odihna 
din vreo pricină.

Te temi că vin
cu un balaur pe umeri, că dincolo de lună sunt femeia
cu săbii adânc porţionate pe timp de război.

Nu ştiu a iubi, căci limba mi-e foc 
în care adun resturi arse numai când trupul meu râde.

În rest sunt goală.

Vizualizări: 21

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor