Iubita mea aş vrea să-mi ierţi,

pământul care într-o zi m-apasă!

cuvântul prea deodată curs,

o vorbă prea departe de Iisus,

un gest necugetat, ori o grimasă!

Iubita mea,

te rog să-mi ierţi, trăirea în avidul tău

de armonie!

păcatul ce mi l-ai iertat mereu,

cu scuza mea că te iubesc şi-n poezie!

mă iartă tu, mereu mă iartă...

dă-mi doar o mână de-nchinat!

alătură-ţi genunchii altarului însingurat,

plineşte-mi tu un har din câte ai,

fă-mi un destin comun, c-o altă soartă!

ai grijă tu de noi acum,

căci eu am grijă pentru-n mâine-n doi,

nu trece fără a ierta o zi ce fac, ce spun...

învaţă-mă să urc în noi!...

aprinde tu un foc mai alb,

din jarul înroşit întru zidire,

aprinde torţele dintr-un înalt de cer,

ia-mi viaţa-n tine, nemurire!

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor