Am format cu grijă numărul. Greșisem prima dată. Îmi tremura mâna de emoție. Am mers să mă spăl mai atent. Pe degete. Perfect.
- Alo
- Bună! Ana, tu ești?
- Da...și ei vocea îi tremura ca sugrumată. Ciudat era ceva... în vocea ei...și nu numai... Licăreau dens corzile vocale. Stins și dens
- Aș vrea să mergem...știi...vreau să zic că..
- Laa...
- La film, da...Pauză mare. Tragică.
- Eu știu ce să zic...am niște ...
- Știu.. probleme...
- Nu, nu știi...
- Ba da, ...n- nu știu bine, bănuiesc care-i treaba...
- Ești superficial
- Superficial?
- Nu, nu...iertare...
- Iar zici iertare...știi, cuvântul...
- Am uitat...scuze
- - Nici scuze...nu-ți mai cere nimic...ești tu și gata...și eu te plac mult de tot. Nu-mi venea a crede ce spusesem. O rănisem, probabil...nu probabil..sigur...dar să termin cu asta, i-am spus. Hai la film și gata. Ajunge cu ...
- - Mergem. Zi-mi la cât
- - Mergem? Am sărit în sus...am spart becul de la veioză.bine, perfect. Zi-mi la cât vin să te iau...
- - mai bine ne vedem undeva, în oraș, ce zici?
- - e problemă?
- - că vii la mine la bloc? Nu, nu e, dar nu vreau să te obosești prea tare, știi, dacă....
- - ana, ana, naivă ce ești.. vin la 4 să te iau..nu conteaza la ce film mergem, ok?
- - doamne ajută....a închis telefonul...perfecțiunea se întruchipase, în sfârșit, și pentru mine. N-am apucat să zic nimic. E mai bine așa. Poate.




Soarele ardea blocurile. Zi excelentă de ieșeală. Făcut duș lung, spălat prin toate colțurile posibile și imposibile. Știam că o fac aproape degeaba. Anei nu-i păsa câtuși de puțin. Eu, ca idiotul, voiam să fiu gigolo. Gigolo for you, fată credincioasă. Megalomanie stupidă și grotescă. Ana, cuminte și credincioasă până-n măduva oaselor. Ai ei nu prea aveau bani, așa că era nevoită să producă. Traducea. Din engleză în română și viceversa, din franceză în română și viceversa. Plus de asta, dădea și meditații la orice nivel. Din punctul meu de vedere, era un geniu-martir. Erau 2 surori, diferite total una de alta. Mai ales psihic.
Mie nu-mi păsa de Dumnezeu. Nu suportam popii și șleahta lor. Treburile bisericii îmi păreau încurcate. Atât de încurcate! Și atât de ipocrite! Mergea deseori la biserică. Vara, iarna, duminicile și le petrecea acolo. De multe ori am găsit-o plângând în fața icoanei. Liturghia era preferata ei. „-Cum poți să săruți mâna popilor?”o întrebam deseori, ca s-o necăjesc. Mi-aduc aminte, dintre toate, o zi. ...recunosc, dacă vreau, și retrăiesc secundă cu secundă, tot. Absolut. Încă și încă, am întrebat-o la fel, cu expresie de dobitoc pe fața-mi invadată de coșuri. Era Postul Mare. Copacii, boscheții, grădinițele, natura se țignise. Închid ochii și aud păsările din corcodușul sub care stăteam. Eram torță vie. Corcodușul albise. Pare că ninsese peste ramuri. Se îmbujorase Ana. Imprevizibila, nesecata Ana. Ca de fiecare dată când avea emoții. Să-și ascundă emoțiile: cu nici un chip. Îi căzuse în păr un boboc desfăcut-crăpat, țâșnite felii, o agrafă-floare de corcoduș. Cât de frumoasă era așa, cu floarea-n păr. Nu știa. Începusem să râd. S-a înroșit mai clar, subit iritată în nevinovăția ei de domnișoară neștiutoare, vulnerabilă sfântă. Dacă ar fi trăit în perioada Inchiziției, cu siguranță ar fi fost arsă pe rug pentru strugurii roșii, ițiți neașteptat în vârfurile obrajilor la timp de sufletești răscruci...credea că râd de obiceiul ei răsfrânt patetic, ca un sigiliu, asupra, de obicei, dolofanelor mâini. „ E greu să-ți explic”, a răspuns. Avea dreptate. Pentru ea, nu conta cui săruta. Târziu am înțeles ce voia să zică. „Eu sărut mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu e în sufletul tuturor părinților” Râdeam ca un clovn. Ea se înroșea din ce în ce. A și râs puțin. O altă floare s-a desprins și a plutit lin. I-a mângâiat fața în locul meu. S-a scuturat, rușinată. Și-a așezat părul spre tâmple. Și-a netezit rochia. A făcut doi pași înapoi, m-a privit. Atunci am avut pentru prima oară impresia că nu mai aparține demult lumii. Parcă era pictată, și obrazu-i se vădea străveziu, cu necunoscute nuanțe de roz-pal. Aș fi vrut s-o pictez. Din păcate, habar-n-aveam.




Când am sunat la interfon, deja cobora scările. Pași mărunți pășeau treptele casei din Piața Rossetti, unde locuia împreună cu toata familia. A deschis ușa și mi-a zâmbit. Trist. S-a rușinat, a nu știu câta oară, spre exasperarea mea. Mă temeam pentru sfiala ce-i cotropea ființa, asemenea trup n-ar fi reușit niciodată să supraviețuiască într-o lume ca cea în care trăiam. Apoi, am observat imediat.
- - Ce se-ntamplă, Ana? A început să plângă, cu mâinile mici și unghiile roz, tăiate scurt, atent, acoperindu-se, ferindu-se. Mi-am amintit imediat.
- - Analizele? A scuturat din cap. Nu înțeleg de ce n-am căzut de-a dreptul pe asfalt. Am luat-o în brațe. A rămas cu fața îngropată în umăr preț de câteva minute. Fără putință de revenire, plângea din tot corpul, în largi suspine, ca valuri ucigașe. Ce puteam face?
Cu toate astea, am mers la film. La bilete, ca și cum nu era de ajuns, mi-a spus că sora ei fugise, până la urma. In Peru. Cu iubitul ei, atent si cocosat, bou naibii. In Peru.
- A aflat și mama. E la spital. Infarct.
- Pe bune? Când?
- Săptămâna trecută. Acum e mai bine. Îmi pare că te întristez. Sorry...
La jumătatea filmului, s-a ridicat și a luat-o la fugă pe scări, ghidată de luminile mici, portocalii, înșiruite lângă scară. Am urmat-o imediat, până în fața toaletei pentru femei. A stat înăuntru aproximativ 10 minute. N-a spus ce se întâmplase. Ochii plânși îi ștergea cu o batistă înflorată, cusută de mâna ei. Era specialistă în așa ceva. Lucra de plăcere, apoi le dăruia prietenilor, ca suveniruri în zilele onomastice sau diverse alte ocazii. Pe gulerul cămășii avea o pată roșie. Dupa film, am mâncat pateuri și am mers alături, unul de altul. Ne-am ținut pentru întâia oară, de mână. Cerul se acoperise de nori metalici. Vântul a început să bată. Tornade minuscule, îndrăznețe, înfuiorau gunoaiele străzii, târând printre picioarele noastre țigări, flori proaspete din pomii înfloriți primăvara respectivă și frunze macerate de zăpadă, rezistate din toamna trecută. Apoi, încet încet, zăpada a acoperit orașul.
Astăzi, după 2 săptămâni, încă mai avem zăpadă. La 12 vine Ioana, sora Anei, împreună cu soțul ei, să mergem toți. Mama a vrut să-mi pună în piept panglica aia neagră. N-am lăsat-o. Nu suport ideea. Văd că se adună aceiași nori ca în ziua în care am mers la film. O să ningă. Știu sigur. Așa cum îi plăcea Anei.

Vizualizări: 228

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Moldovan V. Dorin pe Ianuarie 23, 2013 la 12:54pm

Cursiv . Un tablou bine structurat.

Mi-a facut placere , sa citesc aceasta naratiune. Trista, dar cu putere de realitate.

Cu siguranta sunteti credincios .Neamul nostru este credincios , mostenire de la DACI (de fapt , suntem DACI , cu nume schimbat in Romani.)

Doamne ajuta

Comentariu publicat de andreiasul pe Ianuarie 23, 2013 la 9:52am

domnule iuga, confundati autorul cu naratorul, intr-un mod penibil. DACA un personaj declara ca e necredincios, inseamna ca si autorul e la fel? ce mai urmeaza cu mine? nu inteleg. DUMNEZEU sa ma ierte? e povestea unui necredinios, nu e un text antihristic sau mai stiu eu ce.

Eu ma consider credincios, merg la biserica deseori, ma spovedesc, etc etc... nu vreau sa imi fac aici o glorioasa autobiografie.

dar asta nu inseamna ca nu pot scrie un text din punctul de vedere al unui  ateu.

Ganditi-va la asta.

Sincer, si mie imi e destul ce-ati spus despre mine, ingrijorat pana peste masura de mantuirea mea. VA REPET: CONFUNDATI, INTR-UN MOD DEZASTRUOS, AUTORUL CU NARATORUL.

NUMAI BINE SI RESPECT!

Comentariu publicat de IUGA NICOLAE pe Ianuarie 23, 2013 la 8:55am

               Am citit pana acolo unde nu va pasa de Dumnezu. De acolo incolo nu mai conta ce era. Asa ca nu vreau sa stiu ce mai urmeaza. Mi-e mai mult decat destul. Mi-e frica si de ce mai urmeaza cu dvs. Dumnezeu sa va ierte. 

Comentariu publicat de Lilioara Macovei pe Ianuarie 23, 2013 la 8:20am

Viata merge inainte!

Ai grija!

Comentariu publicat de grecu constantin pe Ianuarie 23, 2013 la 1:29am

Zăpada .....purifică!

Comentariu publicat de Viorel Croitoru pe Ianuarie 23, 2013 la 12:29am

A trecut un înger pe pământ

Ți-a lăsat aici ca amintire

Puf de dor și fulgi de dulce gând

Și scântei din sfânta ei iubire,,,

Comentariu publicat de Any Tudoran pe Ianuarie 21, 2013 la 9:30pm

Imi pare totusi ca se termina prea brusc, desi finalul este previzibil normal, poate niste mici detalii emotionale, nu stiu.. dialogul de la inceput un pic cam lungit, parerea mea, subiectul este foarte sensibil si dureros. citit cu placere!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor